Cuviosul Moise Ungurul

Cuviosul Moise Ungurul
(26 iulie)

Mult îndrăzneţul vrăjmaş s-a obişnuit ca să ridice război împotriva omului, prin patima desfrînării, ca, prin acea întinăciune, întunecîndu-se omul, să nu priceapă lucrurile lui Dumnezeu, căci numai cei curaţi cu inima Îl vor vedea. Asupra acestui război fericitul Moise, nevoindu-se mai mult decît alţii, a pătimit din destul, ca un bun ostaş al lui Hristos, pînă ce a biruit desăvîrşit puterea necuratului vrăjmaş, iar nouă ne-a lăsat pildă viaţa lui binecuvîntată.

Fericitul Moise era de neam ungur şi iubit binecredinciosului, sfîntului şi răbdătorului de chinuri domn al Rusiei, Boris. El îi slujea împreună cu fratele său, Gheorghe, care a fost ucis la rîul Alti împreună cu Sfîntul Boris, de către ostaşii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu; căci venise peste domnul său şi i-a tăiat capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese peste dînsul Sfîntul Boris. Deci, fericitul Moise, izbăvindu-se singur de moarte, s-a dus în cetatea Kievului, la credincioasa soră a lui Iaroslav, care se ascunsese acolo de frica lui Sviatopolc. Rugîndu-se el lui Dumnezeu cu dinadinsul, n-a încetat pînă ce n-a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, atrăgîndu-se de jalea fratelui său şi a biruit pe Sviatopolc cel fără de Dumnezeu.

Sviatopolc, scăpînd în pămîntul leşesc, s-a întors iarăşi cu Voleslav şi a izgonit pe Iaroslav, iar el a stat în Kiev. Atunci Voleslav, întorcîndu-se în pămîntul său, a luat cu dînsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav şi pe mulţi boieri de-ai lui, între care a fost şi acest fericit Moise. El a fost dus ferecat cu fiare grele de mîini şi de picioare şi păzit cu tărie; pentru că era puternic la trup şi frumos la faţă.

Acest fericit, fiind văzut în pămîntul leşesc de o femeie oarecare de neam bun, frumoasă şi tînără, cu bogăţie şi putere multă şi al cărei bărbat plecase cu Voleslav şi nu se mai întorsese, pentru că a fost ucis în război, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios şi a început a-l îndemna pe el cu cuvinte înşelătoare, zicîndu-i: "O, omule, pentru ce suferi nişte munci ca acestea, cînd tu prin mine ai putea să scapi de chinuri?" Moise i-a răspuns ei: "Aşa a voit Dumnezeu". Iar femeia aceea a zis către dînsul: "De te vei supune mie, te voi izbăvi pe tine, te voi face mare în pămîntul leşesc şi mă vei stăpîni pe mine şi toată avuţia mea".

Fericitul, pricepînd gîndul ei cel urît, i-a zis: "Care bărbat, ascultînd de femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintîi zidit, ascultînd pe femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult decît toţi şi pe vrăjmaşi biruindu-i, prin femeie a fost vîndut celor de altă seminţie. Solomon, ajungînd la adîncul înţelepciunii, supunîndu-se femeii, s-a închinat idolilor. Irod multe biruinţe a făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan Înaintemergătorul. Deci, cum voi fi eu liber cînd mă voi face rob femeii, pe care n-am cunoscut-o niciodată?"

Ea a zis: "Eu te voi răscumpăra, te voi face slăvit şi stăpîn peste toată casa mea. Eu voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu pot suferi să văd frumuseţile tale care se pierd fără de rînduială". Fericitul Moise a zis către dînsa: "Să ştii bine că nu voi face voia ta, nici nu voi pofti stăpîniile şi bogăţiile tale. Decît toate acestea, mie îmi este mai bună curăţia cea trupească şi sufletească. Deci, să nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda în legăturile acestea, fiind nevinovat de nişte munci ca acestea; pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit din veşnicile munci".

Femeia, văzîndu-se lipsită de nişte frumuseţi ca acelea, s-a gîndit la alt sfat diavolesc, adică să-l răscumpere şi atunci se va supune, chiar dacă nu va voi el. A trimis la cel care îl robise, spunîndu-i că va da cît va voi, numai să-l vîndă pe Moise. Acela, găsind prilej de a cîştiga o bogăţie oarecare, a luat o mie de galbeni de la dînsa şi i-a vîndut ei pe Moise. Femeia, luîndu-l în stăpînire, îl trăgea fără de ruşine la păcat. Pentru că, dezlegîndu-l din legături, l-a îmbrăcat în haine de mare preţ şi îl hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrăţişîndu-l cu dragoste, îl silea la pofta trupească. Fericitul Moise, văzînd nebunia acelei femei, se silea mai mult la rugăciune şi la post, dorind pentru Dumnezeu pîine uscată şi apă, în curăţie, decît bucatele cele de mare preţ şi vin gustos. Atunci el îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a făcut Iosif şi a scăpat de păcat, nesocotind pentru nimic viaţa lumii acesteia.

Deci, femeia, ruşinîndu-se, s-a pornit spre mînie şi s-a gîndit să omoare cu foame pe fericitul Moise, ducîndu-l în temniţă. Dar Dumnezeu, Care dă hrană tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul şi pe mulţi alţi robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dînsul, n-a lăsat nici pe acest fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în taină îi dădea lui hrană. Alţii îl sfătuiau, zicîndu-i: "Frate Moise, de ce te împiedici şi nu te însori cu această văduvă, care a trăit numai un an cu bărbatul ei, că eşti încă tînăr? Ea este mai frumoasă decît alte femei, are bogăţie nenumărată şi putere mare în acest pămînt leşesc; că de ar voi, nici mai-marele cetăţii nu s-ar atinge de dînsa. Iar tu, fiind sărac şi rob, nu voieşti să-i fii stăpîn? Dar poate vei zice: "Nu pot să calc poruncile lui Hristos". Oare nu zice El în Evanghelie: Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amîndoi un trup... Asemenea zice şi Apostolul: Mai bine este a se însura, decît a se aprinde. Acelaşi lucru zice şi despre văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.

Iar tu, nefiind legat de rînduiala călugărească, pentru ce te dai la muncile cele rele şi amare, pătimind astfel? De ţi se va întîmpla să mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din drepţii cei dintîi s-au scîrbit de femei, precum a fost Avraam, Isaac şi Iacov, nimeni din ei, decît numai monahii aceştia de acum? Iosif numai puţin a fugit de femei, dar mai pe urmă şi el a luat femeie. Tu, de vei ieşi cu viaţă de la femeia aceasta, mi se pare că mai pe urmă vei căuta singur femeie. Deci, cine nu va rîde de nebunia ta? Mai bine este a te supune acestei femei şi să fii liber şi stăpîn în casa ei".

Fericitul Moise le-a răspuns: "Aşa este, fraţilor şi bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiţi. Eu cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneţi înainte, decît şoptirile şarpelui către Eva. Voi mă siliţi să mă plec acestei femei, dar nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întîmpla să mor în legăturile acestea şi în muncile cele amare, aştept să iau milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulţi drepţi s-au mîntuit prin femei, eu unul sînt păcătos şi nu pot să mă mîntuiesc prin femeie. Dacă Iosif s-ar fi supus mai întîi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi împărăţit după aceea cînd şi-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu, văzînd răbdarea lui dinainte, i-a dăruit împărăţia Egiptului. De aceea este lăudat şi între neamuri ca un înţelept întreg, deşi a avut fii.

Eu nu doresc împărăţia Egiptului, nici să stăpînesc cu putere sau să fiu mare în acest pămînt leşesc; ci să mă arăt cinstit, departe în tot pămîntul Rusiei, că am defăimat toate acestea pentru împărăţia de sus. De aceea, de voi ieşi cu viaţă din mîinile acestei femei, nu voi căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci, iată ce zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-şi va lăsa casa, fraţii, surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau satul unde s-a născut pentru numele Meu, va lua însutit şi va moşteni viaţa veşnică... Deci, pe voi să vă ascult? Sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se îngrijeşte de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se îngrijeşte de ale lumii şi cum va plăcea femeii. Deci, vă întreb acum: Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Ştiu că scrie şi aceasta: "Slugilor, ascultaţi pe stăpînii voştri, dar la bine, nu la rău". Deci, să înţelegeţi voi, cei ce mă ţineţi, că niciodată nu mă va înşela frumuseţea femeiască, nici nu mă va despărţi de dragostea lui Hristos!"

Femeia auzind acestea, i-a venit în cugetul său alt gînd viclean şi a poruncit să pună pe fericitul pe cal şi cu multe slugi să-l poarte prin moşiile sale şi prin sate, zicîndu-i: "Toate acestea sînt ale tale, dacă îţi plac, şi cu toate să faci precum voieşti". Apoi zicea şi către popor: "Iată, stăpînul vostru şi bărbatul meu; deci, toţi, cînd îl veţi întîlni, să vă închinaţi lui!" Fericitul, rîzînd de nebunia ei, i-a zis: "În zadar te osteneşti, că nu vei putea să mă amăgeşti cu lucrurile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi duhovniceasca şi nestricăcioasa mea bogăţie. Deci, înţelege şi nu te osteni în deşert". Femeia i-a zis cu mînie: "Oare nu ştii că eşti vîndut mie? Deci, cine te va scoate din mîinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum viu, ci te voi da la moarte după multe munci". Fericitul i-a răspuns cu îndrăzneală: "Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu mine, Căruia de acum, după voinţa Lui, doresc să-I slujesc în viaţa monahicească".

În acea vreme, povăţuindu-l Dumnezeu, a venit de la Sfîntul Munte la fericitul Moise un monah oarecare, preot cu rînduiala, şi l-a îmbrăcat în sfîntul chip îngeresc, adică monahicesc. Acel monah l-a învăţat cum să trăiască în curăţie, spunîndu-i să nu-şi dea spatele său vrăjmaşului şi să nu se teamă de acea necurată femeie. După ce a plecat, a fost căutat pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se de nădejdea sa, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise, căci, întinzîndu-l la pămînt, a poruncit să-l bată cu toiege, încît şi pămîntul s-a umplut de sîngele lui. Cei care-l băteau, îi ziceau: "Pleacă-te stăpînei tale şi fă voia ei; iar de nu vei asculta, trupul tău îl vom sfărîma în bucăţi şi după multe munci îţi vei da sufletul tău cu amar. Deci, miluie-şte-te singur, leapădă aceste rupturi călugăreşti şi îmbracă-te în haine scumpe boiereşti şi numai astfel te vei izbăvi de muncile care te aşteaptă".

Viteazul Moise le-a răspuns: "Fraţilor, faceţi-vă porunca voastră, căci mie nu-mi este cu putinţă să mă lepăd de călugărie şi de dragostea lui Dumnezeu. Nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu şi de acest mare chip îngeresc. Iar acestei femei fără de ruşine şi întunecată, care şi-a arătat pe faţă neruşinarea sa, defăimînd cu totul nu numai frica lui Dumnezeu, ci şi ruşinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de ruşine la necurăţie şi la desfrînare, nu mă voi pleca, nici nu voi face voia ei!"

Femeia aceea, avînd multă grijă cum ar putea să-şi izbîn-dească ruşinea sa, a scris în urmă domnului Voleslav o scrisoare ca aceasta: "Ştii singur că bărbatul meu a fost ucis în războiul ce a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie să iau de bărbat pe care voi dori. Eu am iubit pe un tînăr din cei robiţi de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat şi l-am luat în casa mea. I-am dat tot ceea ce a fost în casa mea, aur şi argint, şi i-am încredinţat lui toată puterea, numai să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru nimic. De aceea, de multe ori l-am chinuit cu foame şi cu bătăi, dar nimic n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl robise şi, iată, acum este al şaselea an de cînd a petrecut la mine. El a fost mult muncit de mine pentru neascultare. Toate acestea singur şi le-a atras asupra sa, pentru învîrtoşarea ini-mii sale; iar acum încă este şi călugărit de un monah. Deci, tu ce porunceşti să fac cu dînsul?"

Atunci domnul Voleslav a poruncit să vină acea femeie la dînsul şi să aducă şi pe Moise. Deci, ea a făcut după porunca lui. Voleslav, cînd a văzut pe cuviosul, îl silea mult să ia pe femeia aceea de soţie, dar nu l-a putut îndupleca. La urmă, a zis către dînsul: "Cine este atît de nesimţitor ca tine, de a se lipsi de multe bunătăţi şi de cinste şi a se da la munci amare? Să ştii că de acum îţi stă înainte viaţa sau moartea. Ori faci voia stăpînei tale, ca să fii cinstit de noi şi să ai stăpînire mare, ori, neascultînd-o, după multe şi cumplite munci ai să primeşti moartea!" Apoi a zis şi către femeie: "Cu nici un preţ să nu liberezi pe acest rob, ci ca o stăpînă să faci cu el orice voieşti, ca să nu îndrăznească nici ceilalţi a nu asculta pe stăpînul lor". Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: "Ce folos va fi omului - zice Domnul - de ar cîştiga toată lumea şi îşi va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Tu îmi făgăduieşti slava şi cinstea, din care tu însuţi vei cădea degrabă, iar mormîntul te va primi, neavînd nimic. Asemenea şi această femeie ticăloasă va pieri rău!"

Lucrul acela s-a şi împlinit după proorocia cuviosului. Deci, acea femeie, luînd mai multă stăpînire asupra lui, îl îndemna cu mai multă neruşinare spre păcat, încît a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutîndu-l şi îmbrăţişîndu-l. Dar n-a putut nici cu această înşelăciune să-l atragă spre dorirea sa. Cuviosul a zis către ea: "O, femeie, în zadar este osteneala ta, căci să nu socoteşti că nu fac acest păcat ca un nebun oarecare sau ca şi cum n-aş putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă îngreţoşez de tine, ca una ce eşti necurată". Femeia, auzind acestea, a poruncit ca în fiecare zi să-i dea o sută de lovituri. Iar în urmă a poruncit să-i taie şi mădularele trupeşti.

Deci, Cuviosul Moise, zăcea ca un mort din cauza curgerii sîngelui şi abia avea în sine puţină suflare. Voleslav, învoindu-se la aceasta şi vrînd să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei şi pentru dragostea ce o avea către dînsa, a ridicat prigonire mare împotriva monahilor şi i-a izgonit pe toţi din stăpînirea sa. Atunci Dumnezeu a făcut îndată izbîndire pentru robii săi. Căci, într-o noapte, Voleslav a murit şi din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pămîntul leşesc. Deci, popoarele, sculîndu-se, au ucis pe episcopi şi pe boierii lor, între care şi pe acea femeie fără de ruşine.

Pentru această mînie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor, pentru călugăria Cuviosului Moise, după mulţi ani îşi aducea aminte doamna marelui domn al Kievului, Iziaslav, fiica lui Voleslav, rugîndu-l cu învăţătură să nu gonească din stăpînirea sa pe Cuviosul Antonie şi pe fraţii lui, din cauza tunderii Fericitului Varlaam şi a lui Efrem famenul. Dar noi să vorbim despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se puţin, s-a dus la peştera Cuviosului Antonie, purtînd pe sine rănile muceniceşti, ca un ostaş viteaz al lui Hristos şi vieţuia acolo cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri şi în toate faptele bune monahiceşti, prin care a biruit desăvîrşit toate meşteşugirile necuratului vrăjmaş.

Deci, pentru multe biruinţe ale patimilor celor necurate, care au năvălit împotriva acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleaşi patimi, care se luptă şi împotriva celorlalţi. Căci, un frate se lupta cu patima desfrînării şi, ducîndu-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute, zicîndu-i: "Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi pînă la moarte". Cuviosul i-a zis: "Niciodată în viaţa ta să nu vorbeşti cu femeie". Deci, el s-a făgăduit cu osîrdie, că va păzi această poruncă. Apoi sfîntul, urmînd celui dintîi Moise, care a făcut minuni cu toiagul său, s-a atins cu toiagul - fără de care nu putea să umble - de sînul fratelui şi cu durerea rănilor, pe care le suferise mai înainte, îndată s-au omorît patimile cele necurate din trupul acelui frate şi de atunci n-a mai avut nici o supărare.

Acest bun ostaş al lui Hristos a ajuns în pătimirea şi nevoinţa sa cea plăcută lui Dumnezeu pînă la şaisprezece ani, fiindcă cinci ani muncindu-se în legături de cel ce-l robise cu nevinovăţie, a răbdat cu mulţumire răbdarea lui Iov, pătimind cu bărbăţie mai mult decît Iosif. Apoi, petrecînd liniştea de zece ani, asemenea cu îngerii din Muntele Athos, a strălucit mai mult decît alţii, ca cel dintîi Moise, prin cele zece porunci date prin rînduirea îngerului din Muntele Sinai. De aceea şi acest Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu, pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curaţi cu inima. El s-a mutat să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă în ziua de 26 iulie, fiind încă viu Cuviosul Antonie. În peştera aceea zac şi pînă acum făcătoarele de minuni moaşte ale acestui sfînt bărbat, care nu şi-a întinat curăţia.

Deci, Sfîntul Moise şi după moarte biruieşte patimile cele trupeşti cu moaştele sale, precum a adeverit Sfîntul Ioan Mult-pătimitorul. Acela, fiind luptat de patima desfrînării, s-a închis în peştera cu moaştele Cuviosului Moise; şi, îngropîndu-se pînă la umeri, se ruga lui Dumnezeu. După ce a pătimit mult, mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicîndu-i să se roage la moaştele sfîntului. După ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel dinlăuntru şi a biruit patima desfrînării.

Asemenea şi pe alt frate, pătimaş de aceeaşi supărare, l-a izbăvit acelaşi Sfînt Ioan, cînd i-a dat un os din moaştele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de trupul său, precum se scrie în viaţa Cuviosului Ioan Multpătimitorul. Deci, să ne fie şi nouă povăţuitor spre a ne izbăvi din toate necurăţiile, Cuviosul acesta, Moise, care îndreaptă prin rugăciunile sale la calea mîntuirii şi cu dînsul să ne închinăm feţei lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cautare: