www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cuviosul Nil, făcătorul de minuni

Cuviosul Nil, făcătorul de minuni

Cuviosul Nil, făcătorul de minuni
(7 decembrie)

Cuviosul Nil, făcătorul de minuni


    Cuviosul Nil s-a născut într-un sat din hotarele Novgorodului. Dar din ce fel de părinţi n-am aflat, ci numai că a fost călugărit în mănăstirea ce se cheamă Cripta, din stăpînirea Pscovului şi de acolo a trecut în pustiul ţinutului Rievului şi s-a sălăşluit şi la rîul Ceremha, unde se hrănea cu buruieni şi muguri de stejar. Diavolul, nesuferind să-l vadă, se înarma asupra sfîntului cu felurite îngroziri, închipuindu-se în fiare şi în toate jivinele, avînd năluciri ziua şi noaptea şi în multe chipuri făcîndu-i supărare. Aşa a petrecut sfîntul treisprezece ani. Iar odată, rugîndu-se, adormise şi a auzit glas zicîndu-i: "Nile, să ieşi de aici şi să mergi în ostrovul Stolovnul în care vei putea să te mîntuieşti". Iar cuviosul, umplîndu-se de bucurie, căci nu i-a trecut Domnul cu vederea rugăciunea lui, a început a întreba de acel ostrov. Oamenii îi spuneau că acel ostrov era la iezerul Seligherii, depărtare de Ostaşcov ca la şapte stadii. Cuviosul, auzind aceasta, a mers la acel ostrov şi foarte mult s-a bucurat de frumuseţea lui şi a săpat acolo în munte o peşteră, petrecînd o iarnă, apoi şi-a zidit o chilie şi o cameră de rugăciune. Acolo nevoindu-se foarte mult în rugăciuni, în post şi în osteneli, săpînd pămîntul, îşi procura astfel hrana.

    Dar diavolul şi acolo a dat război cuviosului şi în vederea ochilor îi făcea supărare. Deci odată i se părea sfîntului că este pusă o funie pe chilia lui ca să o răstoarne în iezer; iar sfîntul cu rugăciunea, toate acele năluciri le-a alungat. După aceea locuitorii cei sălbatici, care petreceau aproape de ostrovul acela, vrînd să izgonească pe sfînt din ostrov, au tăiat pădurea, gîndind între ei şi zicînd: "Cînd acea pădure o vom aprinde, atunci şi chilia lui o vom arde". Dar cînd au aprins pădurea sfîntul a stat la rugăciune şi cu dumnezeiescul dar a stins văpaia şi n-a ajuns pînă la munte.

    Odată, năvălind asupra lui tîlharii şi îngrozindu-l pe sfînt ca să le dea comoara sa, sfîntul le-a zis: "Mergeţi de o luaţi din colţul chiliei". Iar ei, intrînd, au orbit şi cu lacrimi rugîndu-se sfîntului şi-au cerut iertare; iar sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi acei tîlhari au văzut; apoi, învăţîndu-i pentru folosul sufletesc, le-a poruncit ca să nu spună nimănui despre aceea. Însă aceia, după moartea cuviosului, au spus tuturor minunea.

    Cînd sfîntul era în ostrov, nişte pescari temători de Dumnezeu îi aduceau peşte. Unul dintre aceşti pescari, fiind în necurăţie trupească, luînd peşte l-a dus la sfînt; dar el, văzînd mai înainte prin Duhul Sfînt că este în necurăţie, a închis ferestruica chiliei sale, iar pescarul întorcîndu-se, le-a spus tovarăşilor săi aceasta. Altădată, cînd un om tăiase în acel ostrov lemne ca să-şi facă casă, îndată s-a făcut un tunet înfricoşat şi un glas i-a zis: "Omule, de acum să încetezi a mai face supărare". Însă acela şi-a încărcat carul, dar dobitocul lui nu putea nici să mişte din acel loc carul; şi văzînd această minune, a făgăduit că nu mai face aşa; apoi s-a dus cu frică.

    Cuviosul a vieţuit în ostrovul acela douăzeci şi şapte de ani şi, înainte de moartea sa, a săpat pămîntul cu mîinile sale şi acolo şi-a făcut mormîntul; apoi în toate zilele ieşea şi plîngea deasupra lui. Cînd a sosit vremea mutării lui, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi, intrînd în chilia sa, făcea obişnuitele rugăciuni. După aceea, luînd cădelniţa, a cădit sfintele icoane şi toată chilia, apoi, răzimîndu-se cu braţele pe obişnuitele sale toiege, pe care avea mai înainte puţină odihnă trupească, s-a mutat către Domnul Dumnezeu, la anul şapte mii şaizeci şi trei (o mie cinci sute cincizeci şi cinci) în decembrie, a şaptea zi. Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Cuvinte cheie: Cuviosul Nil

Cautare:

Cuviosul Nil, făcătorul de minuni

Vizualizari: 1451

Id: 2011

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.