Cuviosul Nil, făcătorul de minuni
(7 decembrie)
Cuviosul Nil s-a născut într-un sat din hotarele Novgorodului.
Dar din ce fel de părinţi n-am aflat, ci numai că a fost călugărit în mănăstirea
ce se cheamă Cripta, din stăpînirea Pscovului şi de acolo a trecut în pustiul
ţinutului Rievului şi s-a sălăşluit şi la rîul Ceremha, unde se hrănea cu
buruieni şi muguri de stejar. Diavolul, nesuferind să-l vadă, se înarma asupra
sfîntului cu felurite îngroziri, închipuindu-se în fiare şi în toate jivinele,
avînd năluciri ziua şi noaptea şi în multe chipuri făcîndu-i supărare. Aşa
a petrecut sfîntul treisprezece ani. Iar odată, rugîndu-se, adormise şi a
auzit glas zicîndu-i: "Nile, să ieşi de aici şi să mergi în ostrovul Stolovnul
în care vei putea să te mîntuieşti". Iar cuviosul, umplîndu-se de bucurie,
căci nu i-a trecut Domnul cu vederea rugăciunea lui, a început a întreba de
acel ostrov. Oamenii îi spuneau că acel ostrov era la iezerul Seligherii,
depărtare de Ostaşcov ca la şapte stadii. Cuviosul, auzind aceasta, a mers
la acel ostrov şi foarte mult s-a bucurat de frumuseţea lui şi a săpat acolo
în munte o peşteră, petrecînd o iarnă, apoi şi-a zidit o chilie şi o cameră
de rugăciune. Acolo nevoindu-se foarte mult în rugăciuni, în post şi în osteneli,
săpînd pămîntul, îşi procura astfel hrana.
Dar diavolul şi acolo a dat război cuviosului şi în vederea
ochilor îi făcea supărare. Deci odată i se părea sfîntului că este pusă o
funie pe chilia lui ca să o răstoarne în iezer; iar sfîntul cu rugăciunea,
toate acele năluciri le-a alungat. După aceea locuitorii cei sălbatici, care
petreceau aproape de ostrovul acela, vrînd să izgonească pe sfînt din ostrov,
au tăiat pădurea, gîndind între ei şi zicînd: "Cînd acea pădure o vom aprinde,
atunci şi chilia lui o vom arde". Dar cînd au aprins pădurea sfîntul a stat
la rugăciune şi cu dumnezeiescul dar a stins văpaia şi n-a ajuns pînă la munte.
Odată, năvălind asupra lui tîlharii şi îngrozindu-l pe sfînt
ca să le dea comoara sa, sfîntul le-a zis: "Mergeţi de o luaţi din colţul
chiliei". Iar ei, intrînd, au orbit şi cu lacrimi rugîndu-se sfîntului şi-au
cerut iertare; iar sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu şi acei tîlhari au văzut;
apoi, învăţîndu-i pentru folosul sufletesc, le-a poruncit ca să nu spună nimănui
despre aceea. Însă aceia, după moartea cuviosului, au spus tuturor minunea.
Cînd sfîntul era în ostrov, nişte pescari temători de Dumnezeu
îi aduceau peşte. Unul dintre aceşti pescari, fiind în necurăţie trupească,
luînd peşte l-a dus la sfînt; dar el, văzînd mai înainte prin Duhul Sfînt
că este în necurăţie, a închis ferestruica chiliei sale, iar pescarul întorcîndu-se,
le-a spus tovarăşilor săi aceasta. Altădată, cînd un om tăiase în acel ostrov
lemne ca să-şi facă casă, îndată s-a făcut un tunet înfricoşat şi un glas
i-a zis: "Omule, de acum să încetezi a mai face supărare". Însă acela şi-a
încărcat carul, dar dobitocul lui nu putea nici să mişte din acel loc carul;
şi văzînd această minune, a făgăduit că nu mai face aşa; apoi s-a dus cu frică.
Cuviosul a vieţuit în ostrovul acela douăzeci şi şapte de
ani şi, înainte de moartea sa, a săpat pămîntul cu mîinile sale şi acolo şi-a
făcut mormîntul; apoi în toate zilele ieşea şi plîngea deasupra lui. Cînd
a sosit vremea mutării lui, s-a împărtăşit cu Preacuratele Taine şi, intrînd
în chilia sa, făcea obişnuitele rugăciuni. După aceea, luînd cădelniţa, a
cădit sfintele icoane şi toată chilia, apoi, răzimîndu-se cu braţele pe obişnuitele
sale toiege, pe care avea mai înainte puţină odihnă trupească, s-a mutat către
Domnul Dumnezeu, la anul şapte mii şaizeci şi trei (o mie cinci sute cincizeci
şi cinci) în decembrie, a şaptea zi. Dumnezeului nostru se cuvine slavă, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Nil
Cautare:
Vizualizari: 1451
Id: 2011
Imagine:
Share:
