Cuviosul Or Monahul

Cuviosul Or Monahul
(7 august)

În Tebaida Egiptului, care este în hotar cu Etiopia, era între monahi un bărbat cu numele Or, părinte al multor mînăstiri. Acest cuvios avea sub stăpînirea lui ca la o mie de fraţi, care purtau rînduiala marelui chip monahicesc. El era de nouăzeci de ani, avea barba lungă, împodobit cu cărunteţe, luminos la faţă şi la căutătură, cinstit şi prea cuviincios chiar din vedere, ca şi cum avea ceva mai presus de firea omenească. El a vieţuit mai întîi multă vreme singur în pustia cea mai depărtată, ostenindu-se în nevoinţele pustniceşti.

Apoi, cu porunca lui Dumnezeu, mutîndu-se aproape de cetate, a făcut o mînăstire şi o dumbravă cu tot felul de copaci sădiţi cu mîinile sale, unde, mai înainte de venirea lui, nu era nici un fel de copac. El a sădit dumbrava aceea, pentru ca fraţii, pe care începuse ai aduna acolo, să nu aibă nevoie să umble departe pentru lemne; căci se îngrijeau nu numai pentru mîntuirea lor sufletească, dar şi pentru cele ce sînt de trebuinţă vieţii, ca să nu fie lipsiţi întru nimic.

Mai înainte, cînd vieţuia singur în pustia cea mai depărtată, mînca buruieni şi rădăcini din pustie, şi i se părea că acelea sînt foarte dulci. Apă bea cînd găsea şi astfel petrecea în neîncetate rugăciuni, în toate zilele şi nopţile. Ajungînd el la adînci bătrîneţi, i s-a arătat îngerul Domnului în vis, zicîndu-i: "Vei fi mare între străini, de vreme ce mult popor ţi se va încredinţa, şi multe mii de oameni vei povăţui la calea mîntuirii. Deci, pe cît de mulţi vei cîştiga în această viaţă spre mîntuire, pe atît în ceea ce va să fie vei lua răsplătire mare. Nu te îndoi, gîndind la nevoia trupului, pentru că nimic nu-ţi va lipsi din cele ce sînt de trebuinţă vieţii omeneşti, căci toate le vei avea, cîte vei cere de la Dumnezeu!"

Stareţul, auzind acestea de la înger, s-a apropiat de locuinţele omeneşti. Deci, făcîndu-şi mai întîi o chilie mică şi sădind verdeţuri, a început a vieţui, hrănindu-se numai cu verdeţurile, dar şi din ele mînca puţin; pentru că de multe ori mînca numai o dată pe săptămînă. Mai înainte nu ştia a citi cărţi, dar, cînd a venit din pustia cea depărtată la locurile cele mai apropiate, i s-a dat lui acel dar de la Dumnezeu, ca să înţeleagă Scripturile. Cînd fraţii îi aduceau vreo carte, el, deschizînd-o, începea a citi, ca şi cum ar fi învăţat-o de demult. El a luat stăpînire asupra diavolilor, căci mulţi din cei îndrăciţi erau aduşi la dînsul. Aceia cu strigare mare spuneau acele lucruri plăcute lui Dumnezeu, pe care cuviosul le făcea în taină. Multe tămăduiri făcea el cu darul lui Hristos cel dat lui de sus.

Deci, mulţi au început a veni la dînsul, şi în puţină vreme s-a făcut mare adunare de monahi, cărora el le era povăţuitor şi învăţător. Obiceiul lui era ca să nu guste mai înainte hrană trupească, ci mai întîi se împărtăşea cu cea duhovnicească; căci se împărtăşea cu dumnezeieştile Taine ale Preacuratului Trup şi Sînge al lui Hristos, apoi mergea la masă. El totdeauna învăţa pe fraţi cu cuvinte insuflate de Dumnezeu şi cu povestiri folositoare de suflet.

Odată a povestit aceasta spre folosul fraţilor: "Am văzut în pustie un bărbat, care trei ani n-a gustat nimic din cele pămînteşti, pentru că îngerul Domnului îi dădea lui, a treia zi hrană cerească; nu numai mîncare, dar şi băutură". Şi iarăşi: "Ştiu pe un om ca acela între monahi, la care au venit diavolii în asemănare de ostaşi îngereşti, arătîndu-i o caretă de foc, ca şi cum venea un împărat cu slavă. Deci împăratul acela pe care îl vedea acest monah, zicea: "O, omule, toate bunătăţile le-ai împlinit. De acum ţi se cade ţie să te închini mie şi eu, ca pe Ilie, te voi lua cu căruţa de foc şi te voi înălţa din cele de aici". Monahul acela, auzind nişte cuvinte ca acestea, a socotit în mintea sa: "Ce este aceasta? Eu în toate zilele mă închin Mîntuitorului meu, care este Împăratul meu, şi el, de ar fi fost Împăratul, nu iar fi trebuit de la mine această închinăciune ce-mi cere, ştiindu-mă pe mine că totdeauna mă închin Lui". Apoi a răspuns către cel ce se vedea: "Eu am pe Împăratul meu, Căruia mă închin neîncetat în toate zilele. Dar tu nu eşti Împăratul meu!" "Şi îndată s-au stins toţi diavolii cu împăratul lor şi cu căruţa cea de foc.

Cuviosul Or le spunea acestea la fraţi, ca şi cum povestea de un altul, însă mulţi dintre ei ştiau bine că însuşi el a fost acela căruia i s-au întîmplat acestea. Acest cuvios părinte era foarte iubitor şi milostiv către toţi. Cînd venea vreun frate la el, ca să vieţuiască împreună, aceluia îi zidea chilie într-o zi. Căci, chemînd pe fraţi, se apuca de lucru şi toţi îi ajutau cu osîrdie: unii îi aduceau pietre, alţii, pămînt şi apă, iar alţii, lemne. Astfel, spre seară săvîrşea chilia, pe care dînd-o fratelui cel venit, îndată de toate trebuinţele vieţii îi făcea lui îndestulare; pentru că Dumnezeu trimitea plăcutului Său din toate cîte îi trebuiau.

Despre acest cuvios părinte se mai povesteşte şi aceasta. Fiind el odată numai cu un ucenic şi sosind prealuminatul praznic al Învierii celei de a treia zi a lui Hristos, i-a zis ucenicul său: "Părin-te, ştii că astăzi sînt Paştile şi ni se cade şi nouă să-l prăznuim, precum îl prăznuiesc toţi?" Grăit-a stareţul: "Aşa este, fiule. Eu am uitat că astăzi sînt Paştile!" Apoi, ieşind din chilie, a stat afară, întinzîndu-şi mîinile în sus, stînd aşa trei zile nemişcat, avîndu-şi toată mintea ridicată spre Dumnezeu. Iar după a treia zi, venind la ucenic, i-a zis: "Iată, fiule, după puterea mea am prăznuit şi eu Paştile!" Ucenicul i-a zis: "De ce ai făcut aceasta, părinte?" Stare-ţul a zis: "Fiule, acesta este praznicul şi Paştile monahului, ca mintea lui să umble pe lîngă gîlcevile lumii acesteia, ca şi Israel prin mare cu picioare neudate şi să se unească cu Dumnezeu". Apoi a mai grăit şi aceasta către ucenicul său: "Monahul care fuge de lucrurile cele văzute, se apropie de Dumnezeul cel nematerialnic; iar cel ce îşi adună lucruri, se deosebeşte de cel nematerialnic".

Cînd Cuviosul Or s-a făcut părinte al multor fraţi, vedea cu mai înainte-vedere viaţa fiecăruia şi chiar lucrarea cea în taină făcută. Într-o vreme, un oarecare frate străin şi mincinos, venind la cuviosul, şi-a ascuns hainele sale şi, fiind jumătate gol, cerea de la dînsul îmbrăcăminte. Însă părintele îndată înaintea tuturor i-a vădit minciuna lui, iar hainele cele ascunse le-a pus de faţă; deci, li s-a făcut frică tuturor fraţilor pentru aceea, căci cele nevăzute şi tăinu-ite le ştia părintele cel mai înainte-văzător, şi nimeni nu îndrăznea să mintă cu ceva înaintea lui sau să facă ceva necuvios undeva, că toate îi erau descoperite lui de Dumnezeu. Dar nu numai din monahi, ci şi din oamenii cei mireneşti, pe mulţi i-a povăţuit la calea cea adevărată a mîntuirii.

El s-a mutat către Domnul în cereştile locaşuri, şi s-a rînduit în ceata cuvioşilor celor mari, care stau înaintea scaunului Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh, al unui Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna august

Cautare: