Cuviosul Parintele nostru Sisoe cel Mare

Cuviosul Părintele nostru Sisoe cel Mare
(6 iulie)

Cuviosul Sisoe, iubind din tinereţe pe Dumnezeu, a luat asupra sa jugul crucii şi cu osîrdie a urmat lui Hristos. El a petrecut cu pustniceşti nevoinţe în pustiile Egiptului. Prin smerenie şi prin rugăciuni se asemăna în viaţă cu îngerii, biruind taberele vrăjmaşilor celor nevăzuţi. Petrecerea lui era în pustiul muntelui, în care s-a nevoit Cuviosul Antonie cel Mare. Deci, fericitul Sisoe era următorul lui. El a luat atîta dar de la Dumnezeu, pentru smerita lui cugetare, încît a înviat şi morţi, precum este arătat în Pateric, unde se află scris aceasta:

Un om oarecare, mirean, a mers pentru binecuvîntare la Părintele Sisoe în muntele lui Antonie, avînd cu el un copil mic - fiul lui. Deci, s-a întîmplat că, copilul pe cale, s-a îmbolnăvit şi a murit; dar tatăl nu s-a tulburat de aceasta, ci cu credinţă l-a adus pe mort la stareţ. Intrînd în chilie la cuviosul, s-a aruncat la picioarele lui, împreună cu fiul cel mort, pe care punîndu-l cu faţa în jos, stătea ca şi cum ar fi cerut binecuvîntare şi rugăciune. Făcînd stareţul rugăciune, şi dîndu-i binecuvîntare, a ieşit afară, lăsînd copilul zăcînd mort la picioarele sfîntului. Stareţul n-a ştiut că copilul este mort, ci, socotind că şade pentru rugăciune, i-a zis: "Scoală-te, fiule, şi du-te de aici". Deci, îndată înviind mortul, s-a sculat şi a mers în urma tatălui său. Văzînd omul pe fiul său viu, s-a întors cu el la stareţ şi închinîndu-se i-a dat mulţumire. Cunoscînd stareţul învierea mortului ce se făcuse, s-a mîhnit foarte mult; pentru că niciodată nu voia să fie făcător de minuni. Deci a poruncit acelui om, ca să nu spună nimănui, ceea ce făcuse, pînă la sfîrşitul lui.

Pe acest părinte insuflat de Dumnezeu, l-au întrebat fraţii: "De va cădea vreun frate într-o greşeală oarecare, îi este destul un an de pocăinţă?" Răspuns-a stareţul: "Aspru este cuvîntul acesta". "Dar şase luni, se cade să se pocăiască cel ce a greşit?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". Şi iarăşi au zis fraţii: "Dar patruzeci de zile îi este de ajuns pentru pocăinţă?" Răspuns-a stareţul: "Este mult". După aceasta a zis: "Cred milostivirii Iubitorului de oameni, că de se va pocăi omul cu tot sufletul, trei zile sînt de ajuns pentru a primi Dumnezeu pocăinţa lui".

Alt frate a întrebat pe stareţ, zicînd: "Ce voi face, părinte, căci am căzut în păcat?" Stareţul a răspuns: "Scoală-te, fiule, şi te vei mîntui". Zis-a fratele: "După sculare, iarăşi am căzut". Stareţul a zis: "Scoală-te iarăşi". Fratele i-a zis: "Pînă cînd va fi căderea şi scularea mea?" Stareţul a răspuns: "Pînă ce sfîrşitul te va ajunge şi te va găsi ori în cele bune ori în cele rele. Pînă atunci, totdeauna se cade să petrecem în sculare, ca într-aceea să ne ajungă sfîrşitul".

La acest cuvios părinte, era un ucenic, anume Apolos. Acestuia din meşteşugirile vrăjmaşului, pe lîngă alte ispitiri şi dorinţe, i-a venit şi pofta de rînduiala preoţească. Deci, dracii i se arătau lui în vis în chip de arhierei, hirotonindu-l pe el episcop. Deşteptîndu-se din somn, ruga pe stareţ ca să-i poruncească să meargă în cetate la arhiereu, ca să ia sfinţirea preoţească. Iar stareţul îi poruncea şi-l învăţa, spunîndu-i să nu caute rînduială mai presus de vrednicia lui. Supărîndu-se el de multa învăţătură şi pedepsire a stareţului, a fugit în taină de la dînsul şi s-a dus în Alexandria, la rudeniile sale cele după trup, ca acolo, prin ajutorul acelora, să poată cîştiga rînduiala preoţiei.

Mergînd el pe cale şi diavolul ieşind în întîmpinarea lui, i s-a arătat în chip de om înalt la statură, dar era negru la vedere, murdar la chip, avînd unghii de fier şi arătînd asemănare de fiară. Acela era buzat, avea sînuri femeieşti, arătîndu-se prin aceasta că este şi o parte şi alta a firii; deci, era foarte îngrozitor. El arăta atît de mare neruşinare înaintea ochilor lui, încît nici nu se cuvine a le spune. Acela căzînd pe grumajii lui Apolos, îl cuprindea şi-l săruta adeseori. Dar Apolos se îngrădea cu semnul Sfintei Cruci şi se retrăgea din mîinile lui. Dar el zicea către dînsul: "Pentru ce fugi de mine? Ştiu că eşti al meu şi îmi eşti iubit, fiindcă faci voile mele; pentru aceasta am şi venit ca să călătoresc cu tine, pînă ce voi sfîrşi toate poftele tale".

Apolos, neputînd suferi murdăriile şi neruşinarea lui, şi-a ridicat ochii spre cer şi a strigat foarte tare, zicînd: "Dumnezeule, ajută-mi pentru rugăciunile Părintelui meu, Sisoe, şi izbăveşte-mă din această primejdie!" Îndată diavolul, depărtîndu-se puţin de la dînsul, s-a închipuit în femeie frumoasă şi a zis către dînsul: "Primeşte-mă şi satură-ţi pofta ta, de vreme ce mult m-ai odihnit în inima ta, prin gîndurile tale". Şi iarăşi a zis: "Eu am voit să te fac pe tine preot şi episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, stareţul cel lacom, mă gonesc de la tine".

Diavolul zicînd aceasta, s-a făcut nevăzut. Atunci Apolos, cuprins de mare frică, s-a întors la stareţ şi, căzînd la picioarele lui, i-a spus toate cele ce i se întîmplaseră, cerînd iertăciune. El a spus încă şi fraţilor ce a pătimit din înşelăciunea vrăjmaşului şi cum i-au ajutat rugăciunile Cuviosului Părinte Sisoe. Căci cu adevărat, rugăciunea lui era puternică spre gonirea diavolilor, care şi dintr-un alt ucenic al său, anume Avram, a izgonit pe duhul cel necurat, care muncea trupul lui. Toate duhurile ispititoare fugeau de la dînsul, neîndrăznind a se apropia de viteazul şi nebiruitul ostaş al lui Hristos.

Cuviosul Sisoe, petrecînd şaizeci de ani, s-a apropiat de sfîrşitul său. Deci, cînd era să moară, monahii şezînd lîngă dînsul, s-a luminat faţa lui ca o lumină şi a zis către ei: "Iată, a venit Părintele Antonie". Şi tăcînd puţin iarăşi a zis: "Iată a venit ceata proorocilor". Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi a zis: "Iată a venit ceata apostolilor". Faţa lui s-a luminat îndoit, şi vorbea cu feţele cele nevăzute. Fraţii l-au rugat, zicînd: "Spune nouă, părinte, cu cine vorbeşti?" El le-a zis: "Iată, au venit îngerii să mă ia, şi mă rog lor, ca să mă lase puţin să mă pocăiesc". Fraţii i-au zis: "Părinte, nu-ţi este de trebuinţă ţie pocăinţa". Stareţul a răspuns: "Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început pocăinţei mele". Atunci toţi au cunoscut că este desăvîrşit.

Deci, el s-a luminat şi mai mult, şi faţa lui se făcuse ca soarele, încît toţi s-au temut. Stareţul le-a zis: "Iată, vedeţi toţi că vine Domnul, şi zice: "Aduceţi-Mi vasul alegerii din pustie". Cuviosul zicînd acestea, îndată şi-a dat duhul său Domnului; şi s-au făcut nişte fulgere, încît chilia s-a umplut de bună mireasmă.

Cu astfel de fericit sfîrşit, Cuviosul Sisoe şi-a săvîrşit vremelnica viaţă şi s-a mutat la viaţa cea fără de sfîrşit. Iar cetele sfinţilor care le-a văzut la sfîrşitul său, cu acelea acum sălăşluindu-se, se îndulceşte de vederea lui Hristos.

Fie ca de acele îndulciri să ne învrednicim şi noi cu rugăciunile Cuviosului Părintelui nostru Sisoe şi cu Darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna iulie

Cuvinte cheie: Cuviosul Sisoe cel Mare

Cautare: