CUVIOSUL PIMEN IEROSCHIMONAHUL

CUVIOSUL PIMEN IEROSCHIMONAHUL :: Pateric romanesc

CUVIOSUL PIMEN IEROSCHIMONAHUL - Duhovnicul Sfantului Calinic de la Cernica

(1762-1831)

Viata

Acest cuvios parinte a fost un mare nevoitor si duhovnic al Manastirii Cernica. S-a nascut in Bucuresti, in anul 1762.In 1784 a intrat in viata monahala, ca ucenic al staretului Gheorghe. Dupa trei ani a fost calugarit, iar putin mai tarziu a fost hirotonit diacon si preot.

Ieroschimonahul Pimen s-a nevoit in Manastirea Cernica pana dupa moartea staretului Gheorghe. In anul 1812 se duce la Sfantul Munte, iar in anul 1818 arhimandritul Dorotei, staretul Cernicai, il cheama la metanie, unde ramane ca parinte duhovnicesc al obstii pana la sfarsitul vietii sale.

La 29 august, 1831, si-a dat sufletul in mainile Domnului si a fost ingropat langa biserica veche a Sfantului Gheorghe din insula mica.

Fapte si cuvinte de invatatura

Ieroschimonahul Pimen a fost cel mai iubit si apropiat ucenic al marelui staret Gheorghe, pe langa care a crescut si s-a format duhovniceste timp de 22 de ani. De la el a deprins sa fie iubitor de liniste, bland, smerit cu inima si foarte ravnitor pentru casa Domnului. De la el a invatat sa savarseasca cele sfinte “cu frica si cu cutremur” si sa iubeasca oamenii. De la staretul Gheorghe a invatat Cuviosul Pimen mestesugul Sfintei Spovedanii si lucrarea cea de taina a rugaciunii lui Iisus.

Acest cuvios parinte a fost randuit de Dumnezeu sa fie povatuitor si parinte duhovnicesc al fericitului Calinic. In anul 1807 cand acesta vine la Cernica, staretul Timotei il incredinteaza ca pe un odor de mare pret duhov- nicului Pimen, “fiindca era un batran iscusit in calugarie si cel dintai ucenic al staretului Gheorghe, om cu viata inalta, dupa cum mai multi ucenici ai lui marturisesc”.

Parintele Pimen a povatuit duhovniceste pe fericitul Calinic din anul 1807 pana in anul 1812, cand se duce la Sfantul Munte. Iar dupa intoarcerea in tara, i-a fost duhovnic pana in anul 1831, cand batranul se muta la cele vesnice. Si a povatuit cu atata intelepciune pe Cuviosul Calinic prin rugaciune, prin cuvant si prin exemplu, incat in putini ani ucenicul si-a intrecut dascalul sau.

Retragandu-se Cuviosul Pimen la liniste in insula mica, s-a nevoit multi ani acolo in tacere si rugaciune. Ascultarea lui cea mai aleasa, randuita de Sfantul Calinic, a fost aceea de a spovedi si mangaia pe oameni. Faima vietii lui ajunsese peste tot si alergau la el nu numai calugari, ci si mireni, de se marturiseau si cereau cuvant de invatatura.

Dorind sa deprinda mai bine lucrarea mintii si sa se foloseasca de parintii atoniti, in anul 1812 a plecat la Sfantul Munte cu ucenicul sau, Damaschin. Acolo s-a nevoit sase ani la liniste, intr-un loc pustiu, in priveghere, in rugaciune si cugetare la cele dumnezeiesti, biruind ispitele vrajmasului.

Dupa intoarcerea batranului din Athos, parintii din Cernica “nu se impacau sa le fie staret Cuviosul Pimen, pentru ca el voia sa faca chinovie chiar ca la Sfantul Munte, si parintii de aici, fiind neobisnuiti cu acea viata aspra, nu voiau sa strice legile staretului Gheorghe, incepatorul acestei obsti”. De aceea, calugarii au ales staret pe fericitul Calinic, ucenicul sau, iar parintele Pimen a ramas duhovnicul obstii pana la sfarsitul vietii sale.

Acest imbunatatit batran era un calugar de liniste si de rugaciune. Ziua si noaptea era nelipsit de la biserica si de la ascultare, iar in timpul liber sculpta cruci si le impartea la frati. Permanent lucra cu mainile, iar cu mintea zicea rugaciunea lui Iisus.

Se spunea despre acest cuvios ca era foarte intelept si iscusit la cuvant, insusi Sfantul Calinic, in vremuri de primejdie si nedumerire, venea la el ca la parintele sau duhovnicesc si niciodata nu iesea din cuvantul lui.

In anul 1829, intr-o noapte de iulie, Sfantul Calinic a avut o infricosata vedenie. Atunci, indata luandu-si rasa, a alergat la parintele Pimen in insula mica si, intrand in chilie, i-a spus vedenia. Iar batranul i-a raspuns:

- Nu este, fiule, nalucire diavoleasca, ci este adevarata vedenie dumnezeiasca, pentru ca si mie mi s-a aratat de trei ori in aceasta noapte aceeasi vedenie. Dupa ce mi-am facut canonul, m-am asezat pe acest scaun sa ma odihnesc putin pana va toca de Utrenie, si m-a furat somnul. Odata am vazut ca se deschide usa chiliei si a intrat parintele staret Gheorghe si cu dansul alti doi. Unul era imbracat arhiereste si altul ostaseste, pe care ii asemanam cu Sfantul Nicolae si Sfantul Gheorghe. A zis arhiereul catre staret: “Cum se nevoieste fiul Pimen in podvigul (cinul) calugaresc?” Staretul i-a raspuns: “Bine petrece pana acum, cu rugaciunile preasfintiei tale”. Si intorcandu-se Sfantul Nicolae catre mine, mi-a zis:

- Fiule Pimen, sa te duci sa spui fiului Calinic sa zideasca in ostrovul acesta o biserica in numele Sfantului Gheorghe, ca sa nu fie calugarii amestecati cu mirenii, ca se va defaima chipul monahicesc.

Iar Sfantul Gheorghe mi-a adaugat:

- Si tot ce-ti va trebui noi vom trimite! Iar staretul Gheorghe mi-a zis:

- Fiule Pimen, sa fii indemnator la acest lucru! Si la urma a zis: Vino la biserica! In clipa aceea m-am desteptat.

La biserica, in vremea canoanelor, am adormit putin si iar mi s-au aratat cei trei barbati. Dupa Utrenie am venit la chilie si, sezand pe acest scaun, fiind foarte ostenit, am adormit putin si a venit iar staretul cu acei doi si m-au impins cu mana, zicandu-mi:

- Scoala-te de spune fiului Calinic sa nu mai zaboveasca!

Auzind toate acestea Sfantul Calinic si fiind indemnat de Cuviosul Pimen, indata a inceput sa zideasca pe insula mica o frumoasa biserica in cinstea Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, cum se vede pana astazi.

Acest preacuvios parinte a avut un sfarsit tot atat de minunat precum i-a fost si viata. Dupa marturia Sfantului Ierarh Calinic, moartea Cuviosului Pimen a fost asa:

In anul 1831, de ziua Sfantului Prooroc Iezechiel, a slujit liturghia si, fiind foarte ostenit, a stat pe un scaun sa se odihneasca si a adormit putin. Si i s-a aratat in vedenie ca era intr-un camp frumos, si acolo, intr-acel camp, era o imparateasa stralucind ca soarele, sezand pe un scaun. Alaturi, langa dansa, doi batrani foarte luminosi care parea ca sunt Sfantul Nicolae si staretul Gheorghe, sezand amandoi pe doua scaune. Deci s-a sculat staretul si i-a zis:

- Fiule Pimen, vino aproape de mine! Si, apropiindu-se, i-a pus o cruce pe piept si, dandu-i o hartie in mana, i-a zis: Pana la 40 de zile vei veni la noi, impreuna cu cei ce sunt scrisi si aici in aceasta hartie. Desfacand acea hartie a citit-o si, la urma tuturor, a vazut ca era si staretul Calinic. Cum l-a vazut si a inteles ca are sa moara, Cuviosul Pimen a ingenuncheat inaintea Imparatesei si a zis:

- Imparateasa ingerilor si a lumii, ma rog sa mai ramana acesta acum, fiindca are sa faca ceva bun, iar in locul lui ia pe altul! Si asa s-a scris altul, anume Nectarie schimonahul.

Dupa aceasta s-a desteptat si, intelegand ca au sa moara toti acei ce erau scrisi in acea hartie, Cuviosul Pimen numaidecat si-a luat pe ucenicul sau Damaschin, a mers aproape de biserica si a inceput sa-si sape mormantul. Apoi, in toate noptile mergea de-si facea canonul langa mormant.

Cand s-au implinit 40 de zile, in seara de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, fiind slujba la canoane, l-au apucat niste calduri si, venind la chilie, a trimis pe parintele Damaschin sa cheme pe parintele staret Calinic. Venind staretul, 1-a gasit sezand pe un scaun si i-a zis:

- Fiule Calinic, acum sa nu te scarbesti ca eu am sa ma duc la Ierusalim si rugaciunile staretului nostru Gheorghe vor fi cu tine. Eu, desi ma voi desparti cu trupul, cu duhul voi fi cu tine, iar rugaciunile staretului Gheorghe te vor intari in supararile ce te vor intampina. Te rog, iubite fiule, dupa ducerea mea de aici sa pui trupul in mormantul cel sapat de mine si mantuieste-te in Domnul.

Cum vorbeau ei intre dansii, l-a vazut ca a plecat capul pe scaunul ce sedea si si-a dat duhul. Era anul 1831, august 29. Deci, adunandu-se parintii, au facut gatire de ingropare si l-au pus in mormantul cel sapat de dansul.

A doua zi, dupa adormirea Cuviosului Pimen, Sfantul Calinic a scris aceste randuri in condica Manastirii Cernica:

“1831, august 30. A raposat parintele Pimen, ieroschimonah, duhovnic, om cuvios, de varsta ca la 55 de ani sau 60, de patruzeci de ani in obste, cu neamul pamantean, la statul trupului de mijloc, cam oaches, barba inspicata, mai mult alba si scurta.

Sfarsitul i-a fost foarte minunat, ca dupa ce si-a sapat groapa singur cu 40 de zile inainte nefiind cu nimic bolnav, sambata, august 29, a slujit Sfanta Liturghie. Duminica, 30 (august) a inceput slujba manecarii si iesind din biserica, a trimis ucenicul de m-a chemat si venind la sfintia sa, mi-a spus cate ceva de-ale duhovniciei si-mi zice ca i-a sosit si sfarsitul. Eu n-am crezut si asa stand de vorba amandoi, stand in pat rezemat de paretele chiliei, mi-a zis acest cuvant de pe urma: “Sa nu te mahnesti!” si si-a plecat capul si si-a dat Duhul.

Dumnezeu sa-l odihneasca si pe noi sa ne ierte si sa ne miluiasca”.

Calinic, arhim. Staret - Cernica

Categoria: Pateric romanesc

Cautare: