Cuviosul Roman, făcătorul de condace
(1 octombrie)
Sfîntul Roman era de neam din Siria şi era crescut în cetatea
Emesiei. Din tinereţe a început să-I placă lui Dumnezeu, petrecînd în feciorie
şi în curăţie. Mai întîi a fost paraclisiarh în biserica Veritului, apoi a
mers la Constantinopol, în anii domniei împăratului Anastasie, şi petrecea
în Biserica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, cea din Kiri, nevoindu-se
la viaţa cea îmbunătăţită în post şi rugăciune şi ostenindu-şi trupul la multe
nevoinţe şi la privegheri de toată noaptea, pentru că mergea de cu seară în
Vlaherna şi toată noaptea stătea în rugăciuni şi iarăşi se întorcea în Kiri.
Apoi a fost rînduit în biserica Sfînta Sofia la slujba paraclisiei. Nu ştia
carte, dar era înţelept în lucrurile cele bune prin care îi întrecea pe cărturarii
cei înţelepţi; fiindcă Îl căuta pe Dumnezeu, mai multă înţelegere era întru
dînsul decît în cei ce căutau înţelepciunea veacului acestuia. Pentru că a
fost ca unul dintre aceia despre care zicea Apostolul: "Pe cele nebune ale
lumii le-a ales Dumnezeu, ca pe cele înţelepte să le ruşineze".
Roman era iubit de patriarhul Eftimie pentru viaţa lui cea
îmbunătăţită şi, văzîndu-i ostenelile în biserică, căci cu toată osîrdia se
silea la ascultare, îi dădea lui parte asemănătoare cu clericii şi din această
cauză cîrteau clericii împotriva patriarhului, zicînd: "Pe cel ce este prost
asemenea cu noi l-ai făcut". Şi îl urau şi mari supărări îi făceau. Odată,
la vecernia praznicului Naşterii lui Hristos, venind împăratul în biserică
pe cînd Roman aşeza lumînările, l-au apucat ceilalţi clerici pe el şi l-au
tras la amvon, zicîndu-i: "La parte cu noi eşti învrednicit la fel; deci,
suindu-te acum în amvon, să cînţi ca şi noi asemenea dumnezeiască cîntare
de laudă". Aceasta o făceau spre ruşinea lui, fiind cuprinşi de invidie, căci
îl ştiau că nu ştie carte şi nu poate să facă aceasta. Iar Roman, fiind defăimat
de clerici înaintea împăratului şi a tot norodul care era în biserică, s-a
ruşinat şi a început a plînge.
După sfîrşitul slujbei, cînd toţi au ieşit din biserică,
s-a aruncat singur înaintea chipului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cu
amar tînguindu-se şi rugîndu-se. Apoi, plîngînd destul şi rugîndu-se, s-a
ridicat şi a mers la casa sa şi fără să mănînce din pricină că era mîhnit,
a adormit puţin. Şi iată că i s-a arătat lui în vis Preasfînta Fecioară Maria,
Născătoarea de Dumnezeu, care tuturor celor supăraţi le este mîngîiere, ţinînd
în mîini o hîrtie mică, şi a zis cu glas lin către Roman: "Deschide-ţi gura".
Si făcînd el aceasta, Sfînta Fecioară i-a pus hîrtia în gură, zicîndu-i: "Mănîncă
această hîrtie". Iar Roman a mîncat şi a înghiţit hîrtia şi îndată s-a deşteptat
şi nu a văzut pe nimeni, căci nevăzută se făcuse aceea care i se arătase.
Şi s-a umplut inima lui de negrăită bucurie şi de mîngîiere duhovnicească
şi se gîndea asupra vedeniei. Apoi a simţit în mintea sa înţelegere de carte,
pentru că i-a deschis lui Fecioara Născătoare de Dumnezeu mintea - precum
odată Fiul ei apostolilor - ca să înţeleagă Scripturile. Şi s-a umplut inima
lui de înţelepciune mare şi a început cu lacrimi a da mulţumită învăţătoarei
sale, că în aşa de puţină vreme l-a făcut pe el înţelept şi cu ştiinţă de
carte, mai mult decît ar înţelege cineva învăţînd mulţi ani. Si venind vremea
slujbei celei de toată noaptea, a mers la biserică bucurîndu-se şi veselindu-se
de darul pe care i l-a dat Fecioara cea cu dumnezeiesc dar dăruită.
Cînd a sosit ceasul cîntării condacului, s-a urcat Sfîntul
Roman în amvon şi a cîntat cu dulce glas condacul său, pe care l-a alcătuit
în mintea sa zicînd: "Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi
pămîntul peştera celui neapropiat aduce" şi celelalte. Toţi, văzînd şi auzind
aceasta, s-au minunat şi cu mulţumire au ascultat cîntarea aceea, luînd aminte
la puterea cuvintelor celor ce se cîntau. Iar după cîntare l-a întrebat patriarhul:
"De unde îţi vine ţie această înţelepciune?" Iar el nu a trecut sub tăcere
puterea Născătoarei de Dumnezeu, ci a mărturisit darul ei preamărind pe învăţătoarea
cerească cea care l-a făcut pe el înţelept. Apoi s-au ruşinat clericii care
l-au mîhnit şi, pocăindu-se, au căzut la picioarele lui Roman, cerîndu-şi
iertare. Iar patriarhul l-a făcut pe el îndată diacon: şi curgea din gura
lui un rîu de înţelepciune şi cei ce mai înainte îl batjocoreau pentru prostie
şi neştiinţă de carte, aceia pe urmă învăţau de la dînsul. El a cîntat şi
a făcut mulţime de condace la praznicele împărăteşti şi la ale Născătoarei
de Dumnezeu şi la sfinţii însemnaţi. Condacele lui se numără cam la o mie
şi mai bine. Era cinstit de toţi şi foarte iubit.
Deci, petrecîndu-şi vremea vieţii sale cu dumnezeiască plăcere
şi cu dreptate, s-a mutat la veşnicile lăcaşuri şi acum cu cetele îngereşti
cîntă lui Dumnezeu cîntare întreită şi sfîntă. Amin.
În această zi se prăznuieşte şi Cuviosul Mucenic Mihail,
egumenul locaşul Zoviei, care a fost prins de agareni pentru Iisus Hristos
în vremea împăratului Constantin şi a Irinei. Împreună cu dînsul prin sabie
s-au sfîrşit treizeci şi şase de cuvioşi mucenici.
Pomenim şi pe Sfîntul Mucenic Domnin, care a pătimit în cetatea
Solun (Tesalonic) de la împăratul Maximian: şapte zile s-a chinuit în faţa
cetăţii, avînd picioarele tăiate, şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, s-a sfîrşit.
Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna octombrie
Cuvinte cheie: Cuviosul Roman
Cautare:
Vizualizari: 1260
Id: 1853
Imagine:
Share:
