Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei
(22 aprilie)

    In pământul Galatiei este un sat ce se numeşte Sicheia, sub stăpânirea cetăţii lui Anastasie, care este prima sub stăpânirea Ancirei, ce este departe de Anastasiopolia ca la douăsprezece stadii. De acolo era patria Cuviosului Teodor Sicheotul, care s-a zămislit cu minune ĂŽn pântecele maicii sale, ce se numea Măria, din bărbat vestit, cu numele Cozma, slujbaş ĂŽmpărătesc, pe vremea ĂŽmpăratului Iustinian cel Mare. Căci atunci când a zămislit maica sa, Măria, ĂŽn noaptea aceea adormind, a avut o vedenie minunată: a văzut o stea prea mare şi prea luminoasă pogorându-se din cer ĂŽn pântecele ei. Şi deşteptându-se Măria, a spus aceasta maicii sale Elpidia şi surorii, sale Despina, care vieĹŁuiau lângă dânsa.

    După aceea s-a dus la un oarecare părinte ĂŽnaintevăzător, care ĂŽn sihăstrie petrecea ĂŽn linişte ca la şase stadii de la satul acela, şi acea vedenie ĂŽnfricoşătoare pentru zămislirea ei, i-a spus-o lui. Iar stareĹŁul acela, ĂŽnvăţând-o cu duhovniceşti sfătuiri despre viaĹŁa cea plăcută lui Dumnezeu, i-a zis: „Pruncul cel ce s-a zămislit ĂŽn tine, va fi cu adevărat om mare, nu numai ĂŽnaintea oamenilor, ci şi ĂŽnaintea lui Dumnezeu; pentru că steaua aceea luminoasă ĂŽnsem­nează slayă ĂŽmpărătească, precum socotesc tâlcuitorii de vise cei ĂŽnĹŁelepĹŁi. ĂŽnsă de tine nu se va spune aşa, adică steaua cea văzută de tine mai ĂŽnainte nu vesteşte putere ĂŽmpărătească pe pământ, ci slavă de fapte bune şi de darurile lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le va turna ĂŽn cel zămislit de tine, pentru că voieşte ca pe robii Săi să-i sfinĹŁească ĂŽn pântecele cel de maică, mai'ĂŽnainte de naşterea lor".

    Aceasta mai ĂŽnainte proorocind-o Măriei văzătorul stareĹŁ şi din destul ĂŽnvăţând-o, a eliberat-o cu pace. Deci s-a ĂŽnştiinĹŁat despre aceasta şi Teodosie, episcopul cetăţii lui Anastasie, şi acela aseme­nea gândea la vedenia aceea, că pruncul ce se va naşte, va fi lumină lumii. Iar Măria ĂŽntorcându-se de la stareĹŁ, petrecea după sfatul lui cu plăcere de Dumnezeu ĂŽn ĂŽntreagă ĂŽnĹŁelepciune, fără bărbat, ĂŽmpreună cu mama şi cu sora sa.

    Iar când s-a ĂŽmplinit vremea naşterii, a născut Măria pe acest rob al lui Dumnezeu şi botezându-1 după obiceiul creştinesc, 1-a numit Teodor, care se tâlcuieşte dar al lui Dumnezeu, cu ĂŽnsuşi numele arătând mai ĂŽnainte, că pruncul acela are să fie pentru lume mare dăruire de la Dumnezeu. Şi făcându-se pruncul de şase ani, dorea maica sa să-1 ĂŽnscrie mai ĂŽnainte de vreme ĂŽn rânduiala ostăşească; deci ĂŽi gătea lui brâu de aur şi haine de mult preĹŁ, şi alte lucruri de trebuinţă la rânduiala ostăşească. Şi dorea să meargă la Constantinopol, ca acolo să facă ostaş la ĂŽmpărat pe fiul său. Dar i s-a arătat ei ĂŽn vis Sfântul Mucenic Gheorghe, zicându-i: „Pentru ce la un sfat ca acesta te-ai hotărât pentru fiul tău, o, femeie? Nu te osteni ĂŽn zadar, pentru că ĂŽmpăratul cel ceresc are trebuinţă de fiul tău!"

    Deci deşteptându-se din somn Măria, a ĂŽnceput a plânge şi a zice: „S-a apropiat moartea copilului meu", căci i se părea că va muri degrabă. Dar pruncul creştea cu anii şi cu ĂŽnĹŁelegerea, iar când era de opt ani 1-a dat maică-sa la ĂŽnvăţătura cărĹŁii. Şi cu darul lui Dumnezeu ĂŽnvăţa mai bine decât toĹŁi copiii şi era mai iubit decât toĹŁi pentru obiceiurile sale cele bune; pentru că ĂŽn copilăreştile jocuri avea bărbătească ĂŽnĹŁelegere, păzindu-se de tot cuvântul de jurământ sau de hulă, şi chiar şi pe ceilalĹŁi copii ĂŽi oprea de la acelea, ĂŽmpăcând toate certurile şi bătăile dintre copii.

    Era ĂŽn casa acelor femei, un bărbat bătrân, cu numele Ştefan, temător de Dumnezeu şi dreptcredincios, pe care ca pe un părinte ĂŽl cinsteau pentru viaĹŁa lui cea ĂŽmbunătăţită. Pe acesta văzându-1 copilul Teodor postind până seara ĂŽn Sfântul Post cel de 40 de zile, şi o mică fărâmitură de pâine cu apă gustând seara, s-a aprins cu dragostea cea dumnezeiască şi a ĂŽnceput a urma postirii lui, ĂŽnfrâ-nându-se şi el tot aşa. Iar când se ĂŽntorcea de la şcoală la vremea prânzului, ĂŽl silea maică-sa să mănânce cu dânşii, dar el nu voia. După aceea, ca să nu fie silit la mâncare, a ĂŽnceput a nu se mai ĂŽntoarce la vremea mesei acasă, ci toată ziua şedea la şcoală până seara. Iar seara mergea mai ĂŽntâi la biserică ĂŽmpreună cu Ştefan la obişnuita cântare şi se ĂŽmpărtăşea cu Preacuratul Trup şi Sânge al lui Hristos Dumnezeul nostru, apoi mergea acasă târziu şi primind o mică bucată de pâine cu apă, se ĂŽntărea.

    Ĺži ĂŽl sileau maică-sa şi ceilalĹŁi casnici ca să mănânce fiertură şi celelalte mâncări, iar el nicidecum nu voia. Şi a rugat maică-sa pş dascăl, ca la vremea prânzului să slobozească pe copil de la şcoală acasă şi să-1 silească să mănânce cu dânşii, căci din cauza nemancării era foarte uscat cu trupul. Iar el nu mergea acasă, ci se suia ĂŽn muntele ce era acolo, unde era biserica Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Acolo, Sfântul Mare Mucenic arătându-i-se la vederea ochilor ĂŽn chip de tânăr preafrumos, ĂŽl ducea ĂŽnăuntrul bise­ricii; şi se ĂŽndeletnicea ĂŽn biserică Teodor cu citirea cărĹŁilor sfinte, până ce trecea vremea prânzului. Şi iarăşi mergea de la biserică ca şi cum ar fi mers de acasă la şcoală, iar seara, ĂŽntrebându-1 maică-sa pentru ce n-a venit să prânzească, răspundea: „Nu ĂŽnvăţasem stihurile şi pentru aceea m-a oprit". Şi iarăşi ruga maică-sa pe dascăl, ca să lase pe Teodor să prânzească la vremea cea cuviin­cioasă. Iar dascălul cu jurământ adeverea că după cererea ei cea dintâi, ĂŽn toate zilele ĂŽl slobozea pe Teodor cu ceilalĹŁi copii de la şcoală, la vremea prânzului.

    Ĺži ĂŽnştiinţându-se maică-sa, cum că Teodor la prânz se suie ĂŽn munte la biserică, a trimis o slugă să-1 aducă cu forĹŁa de acolo şi cu multe certări ĂŽl ĂŽngrozea să vină să prânzească, iar el, neascultând-o, îşi păzea obişnuita ĂŽnfrânare. Şi fiind el de zece ani, a năvălit o boală oarecare peste satul acela şi mulĹŁi boleau foarte, iar unii şi mureau. Atunci s-a vătămat de acea boală şi fericitul copil Teodor şi era aproape de moarte, deznădăjduit de ai săi. Deci luându-1 aproape mort l-au dus la biserica Sfântului Ioan Botezătorul, ce era aproape, şi l-au pus ĂŽn faĹŁa altarului. Iar ĂŽn vârful bisericii sub cruce era ĂŽnchipuirea feĹŁei Mântuitorului şi dintr-aceea au picat două picături de rouă asupra copilului cel bolnav şi ĂŽndată s-a sculat sănătos şi s-a dus acasă, mulĹŁumind lui Dumnezeu. Dormind el nopĹŁile ĂŽntre casnicii săi, când toĹŁi erau cuprinşi de un somn greu, mergea la dânsul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi-1 deştepta, zicându-i: „Scoală-te, Teodore, căci luceafărul a răsărit şi a sosit vremea rugăciunii celei de dimineaţă; de aceea să mergem la biserica Sfântului Gheorghe". Iar copilul ĂŽndată cu sârguinţă şi cu bucurie se scula.

    Deci, la ĂŽnceput i se arăta Sfântul Gheorghe ĂŽn chipul lui Ştefan, cel din casa lor. După aceea ĂŽn ĂŽnsăşi chipul său i se arăta lui, deşteptându-1 ĂŽn fiecare noapte şi ducându-1 la biserică. Iar diavolii, vrând pe cale să ĂŽngrozească pe .copil, se prefăceau ĂŽn lupi şi ĂŽn diferite fiare şi se repezeau asupra lui. Dar Sfântul Mucenic, mergând ĂŽnaintea lui şi purtând suliĹŁa ĂŽn mâini, izgonea acele ĂŽnfricoşate năluciri şi lui Teodor ĂŽi poruncea să nu se teamă. Astfel, fâcându-se acestea ĂŽn toate nopĹŁile, maică-sa şi celelalte femei deşteptându-se din somn şi pe Teodor neaflându-1 ĂŽn pat, s-au mirat şi au cunoscut că mergea noaptea la biserică. Şi se minunau, cum de cu seară culcându-se să doarmă ĂŽn mijlocul lor, se scoală nesimĹŁit de nimeni. Deci, se temea maica sa ca nu cumva să-1 mănânce fiarele pe copil, căci ĂŽn acea vreme se auzise că un lup răpeşte nu numai dobitoacele, ci şi pe copiii cei mici. Pentru aceea cu certuri ĂŽl ĂŽngrozea să nu iasă din casă la biserică mai ĂŽnainte de răsăritul soarelui, de vreme ce locul acela era pustiu. ĂŽnsă fericitul copil nicidecum nu asculta pe maica sa, ci la obişnuita vreme a nopĹŁii deşteptat fiind de Sfântul Gheorghe, pleca la biserica lui, neştiut de nimeni.

    Odată, când se lumina de ziuă, deşteptându-se maica sa şi femeile cele cu dânsa şi pe copilul Teodor neaflându-1 ĂŽn pat, s-au umplut de mânie; şi alergând la biserică, l-au luat de acolo şi apucându-1 maica lui de păr, ĂŽl trăgea spre casă, bătându-1 foarte rău. Şi nu l-au slobozit toată ziua din casă, iar spre noapte l-au legat de pat, ca să nu iasă nicăieri. Şi ĂŽn acea noapte Sfântul Marele Mucenic Gheorghe s-a arătat ĂŽn vis maicii lui Teodor şi femeilor celor cu dânsa, având sabia ĂŽncinsă la coapsă, pe care scoţând-o, le ĂŽngrozea cu mânie, zicându-le: „Voi tăia capetele voastre, dacă veĹŁi mai bate pe copilul acesta şi veĹŁi opri venirea lui către mine". Iar femeile deşteptându-se cu spaimă mare din somn, spuneau acea ĂŽnfricoşată arătare şi ĂŽngrozire a mucenicului una alteia, căci toate una şi aceeaşi vedenie văzuseră. Şi ĂŽndată dezlegând pe sfântul copil, ĂŽl dezmierdau cu cuvinte mângâietoare, ca să nu se mânie pe dânsele că l-au bătut. Şi ĂŽl ĂŽntrebau, cum mai ĂŽnainte de a se lumina de ziuă merge la biserică, ieşind din casă, şi nu se teme de fiare. Iar el le spunea, cum că ĂŽn toate nopĹŁile venea la el un tânăr luminos şi ĂŽl deştepta şi ĂŽl ducea la biserică, apărându-1 de năluciri pe cale. Deci, au cunoscut femeile, că Sfântul Mucenic Gheorghe, pe care ĂŽl văzuseră ĂŽn vedenie, i se arată lui şi ĂŽl apără. Din acea vreme, ĂŽntru nimic nu mai opreau pe Teodor, ci l-au lăsat spre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, zicând: „Voia Domnului să fie!"

    Acest fericit copil avea o soră mică, cu numele Viata, pe care mama lui o născuse din alt bărbat, fiindcă, sfătuind-o rudeniile, se mai măritase ĂŽncă o dată. Acea copilă ĂŽl iubea pe fratele său Teodor şi adeseori ĂŽi urma lui ziua, pe când mergea la biserică, şi se ruga cu dânsul ĂŽmpreună şi se sârguia să urmeze vieĹŁii lui. Pentru că Duhul lui Dumnezeu lucra şi ĂŽntr-ĂŽnsa, ca şi ĂŽn Teodor. Nu departe de casa lor era o biserică a Sfântului Mucenic Emilian, care ĂŽn acea ĹŁară a Galatiei, ĂŽn cetatea Ancirei, pe vremea ĂŽmpărăţiei celui fără de lege Iulian Paravatul, a fost răstignit pe cruce după multe munci.

    In biserica acelui mucenic intrând fericitul Teodor, petrecea toată noaptea ĂŽn rugăciune. Iar odată adormind la miezul nopĹŁii, i s-a făcut o astfel de vedenie. I se părea că stă ĂŽnaintea unui ĂŽmpărat care şedea pe scaun ĂŽntr-o slavă mare, ĂŽnconjurat de mulĹŁime mare de ostaşi, şi o femeie prea luminată, ĂŽmbrăcată ĂŽn porfiră, era de-a dreapta ĂŽmpăratului; şi 1-a auzit pe Acela zicându-i: „Nevoieşte-te, Teodore, ca să primeşti plata cea desăvârşită ĂŽn ĂŽmpărăţia cerului; iar Eu şi pe pământ te voi face cinstit şi te voi preamări ĂŽnaintea oamenilor!" Această vedenie i s-a făcut ĂŽn anul al 12-lea al vieĹŁii lui. Şi din acel ceas cu mai multă dorire către Dumnezeu şi cu dragoste aprinzându-se, a ĂŽnceput mai mult a se osteni. Deci s-a ĂŽnchis ĂŽntr-o cămară a casei sale şi a petrecut ĂŽntr-ĂŽnsa de la praznicul sfintei dumnezeieştii Arătări (Botezul Domnului) până la praznicul Duminicii Stâlpărilor, ĂŽn post şi rugăciune, ĂŽndeletnicindu-se cu citirea cărĹŁilor şi vorbind cu ĂŽnsuşi Dumnezeu. Iar mai ales ĂŽn două săptămâni ale Sfântului Post cel de 40 zile, ĂŽn cea dintâi şi ĂŽn cea din mijloc, nu vorbea nimic cu nimeni, ci, petrecând cu adâncă tăcere, îşi adâncea toată mintea sa ĂŽn Dumnezeu.

    Iar după trecerea sfântului şi marelui post, sosind praznicul ĂŽnvierii lui Hristos, urătorul diavol nesuferind să-1 vadă pe un ĂŽmbunătăţit copil ca acesta, gândea cum l-ar pierde. Şi a meşteşugit un vicleşug ĂŽntr-acest chip: ĂŽntr-una din zile, s-a prefăcut ĂŽn chipul unui tânăr, Gherontie, care ĂŽnvăţa ĂŽmpreună cu Teodor la şcoală, şi mergând la Teodor, 1-a chemat cu el spre răcorire. Şi luându-1, 1-a suit pe un deal ĂŽnalt, ce se numea Tzedrama, şi stând pe o piatră mai ĂŽnaltă, a ĂŽnceput a ispiti pe Teodor, ca şi altădată ĂŽn pustie pe ĂŽnsuşi Domnul nostru Iisus Hristos, zicându-i: „De voieşti, o, bunule Teodore, să-ĹŁi arăţi vitejia ta, aruncă-te de aici jos". Iar Teodor a răspuns: „Mă tem, de vreme ce această ĂŽnălĹŁime este nemăsurată". Zis-a diavolul: „Tu mai mult decât toĹŁi ai fost mai viteaz la şcoală, iar acum te temi de aceasta? Iată eu nu mă tem, ci ĂŽndată voi sări jos". Teodor a zis: „Să nu faci aceasta, ca să nu mori căzând". Iar diavolul se ĂŽntărea, zicând că nici o primejdie nu va pătimi. Teodor a răspuns: „Dacă vei face aceasta tu mai ĂŽntâi şi te voi vedea ĂŽntreg, apoi şi eu după tine voi urma". Şi ĂŽndată diavolul a sărit din ĂŽnălĹŁime jos, ĂŽn acea adâncime fără măsură, apoi stătea acolo ĂŽn dreptu-i şi chema la sine pe Teodor, ca şi el asemenea să se arunce.

    Iar Teodor văzând aceasta, s-a spăimântat şi gândea ĂŽn sine, cum Gherontie, care mai ĂŽnainte nu avea niciodată o ĂŽndrăzneală ca aceea, a putut să sară jos fără vătămare din aşa ĂŽnălĹŁime de deal. Gândind el acestea, iar diavolul strigându-1 de jos şi chemându-1 la sine, ĂŽndată s-a arătat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi, apucând de mână pe Teodor, i-a zis: „Vino aici şi urmează-mi! Nu asculta pe ispititorul, care caută sufletul tău! Pentru că acesta nu este Gheron­tie, ci vrăjmaşul neamului nostru". Atunci a dus mucenicul pe copil ĂŽn biserica sa, ĂŽn care zăbovind, au venit la el maica lui şi bunica sa şi ĂŽl rugau pe fericitul să se ĂŽntoarcă acasă, de vreme ce multe ru­denii şi prieteni se adunaseră la ei la ospăţ şi-1 aşteptau. Iar el ştiind Scriptura, că dragostea acestei lumi este vrăjmaşă lui Dumnezeu, pentru că cel ce voieşte să fie lumii prieten, se face vrăjmaş lui Dumnezeu, nu i-a ascultat, ci dezlegându-şi brâul său cel de aur şi scoţând haina de mult preĹŁ de deasupra şi gherdanul, le-a aruncat, zicând: „Ştiu că vă temeĹŁi să nu le pierd; deci luaĹŁi-le, iar pe mine lăsaĹŁi-mă". Iar el nu a mers.

    Ĺži auzind de un părinte ĂŽmbunătăţit, care se numea Glicherie, că este ca la zece stadii de satul lor, ĂŽntr-un loc liniştit, s-a dus la el, voind să se binecuvânteze şi să se povăţuiască de către dânsul. Iar Glicherie, fiind bărbat mai ĂŽnaintevăzător şi cunoscând că ĂŽn copil este Duhul lui Dumnezeu, 1-a primit cu dragoste şi bucurie. Şi a zis către el, zâmbind: „Fiule, iubeşti chipul monahicesc?" Copilul a răspuns: „îl iubesc foarte mult, părinte, şi doresc cu tărie a mă ĂŽnvrednici aceluia". Şi atunci era secetă mare ĂŽn părĹŁile acelea şi, ieşind amândoi din chilie, au mers şi au stat ĂŽnaintea bisericii Sfântului Ioan Botezătorul. Şi a zis Cuviosul Glicherie către fericitul copil Teodor: „Fiule, să plecăm genunchii şi să ne rugăm Domnu­lui, ca milostivindu-Se, să ne dea ploaie şi să adape pământul cel uscat; din acestea vom şti, de suntem ĂŽn numărul drepĹŁilor".

    Aceasta a voit să facă stareĹŁul, nu ca ispitind pe Domnul, ci nădăjduind că sunt bineprimite rugăciunile lui la Dumnezeu. Deci, plecându-şi genunchii, s-au rugat şi ĂŽndată cerul s-a acoperit de nori, iar când s-au sculat de la rugăciune, a căzut ploaie foarte mare şi tot pământul s-a adăpat din destul. Iar stareĹŁul umplându-se de bucurie pentru darul Domnului, a zis către Teodor cu dragoste: „De acum, fiule, orice vei cere de la Dumnezeu, toate ĂŽĹŁi va da. Pentru că va fi cu tine, ĂŽntărindu-te ca şi cu vârsta trupească şi cu duhovniceasca vieĹŁuire ĂŽntru Dumnezeu să creşti din putere ĂŽn putere; iar tu să-ĹŁi săvârşeşti dorinĹŁa, când va veni vremea".

    După aceasta Teodor, luând binecuvântare de la stareĹŁ, s-a ĂŽntors la casa sa. Şi având 14 ani de la naşterea sa, a gândit să-şi lase casa pentru totdeauna şi să petreacă lângă biserica Sfântului Gheorghe cea din munte. Deci a rugat pe maica sa şi pe casnici să nu-i facă ĂŽmpiedicare la scopul său, nici să-1 supere venind la el. Iar rudele n-au ĂŽndrăznit să-1 oprească, ştiind că Dumnezeu este cu dânsul. Şi ducându-se Teodor, şi-a săpat o peşteră ĂŽn munte sub altar şi petrecea acolo, intrând totdeauna ĂŽn biserică şi rugându-se. Şi ĂŽi trimitea maica sa pâine curată şi păsări fierte şi prăjite, iar el pe toate acelea le punea pe o piatră lângă drumul bisericii, ca ori păsările, ori fiarele, ori oamenii cei ce treceau pe acolo să le mănânce, iar el se hrănea din prescurile ce se aduceau la biserică, mâncând câte una pe zi, seara.

    Era acolo un loc oarecare stăpânit de diavoli, ce se numea Area, fiind departe de acolo ca la şase stadii, despre care se povestea că zeiĹŁa Artemida cea păgână petrecea acolo cu mulĹŁime de diavoli şi nu era cu putinţă nimănui să treacă prin locul acela fără primejdie. Şi mai ales la amiază, ĂŽn lunile iulie şi august, mulĹŁi oameni se vătămau până la moarte de diavolii aceia. Aceasta auzind-o fericitul tânăr, venea ĂŽn lunile acelea ĂŽn toate zilele ĂŽn acel loc. Şi toată ziua zăbovind acolo, seara se ĂŽntorcea acasă ĂŽntreg, nepătimind nici o primejdie de la diavoli, pentru că ei văzându-1 venind acolo, fugeau de dumnezeiasca putere. Iar ĂŽn luna ianuarie, când se făcea praznicul Dumnezeieştii Arătări, Teodor ieşea cu ceilalĹŁi oameni şi clerici la râu, pentru sfinĹŁirea apei. Şi intrând ĂŽn apă desculĹŁ, stătea nemişcat până la săvârşirea cântării, iar după dumnezeiasca Arătare, se ĂŽnchidea ĂŽn peşteră şi petrecea ĂŽn tăcere, fără să iasă până la Duminica Stâlpărilor.

    Ĺži ĂŽl iubea bunica lui, Elpidia, mai mult decât pe amândouă fiicele şi se mângâia de o viaţă ca aceea a lui şi ĂŽi ducea de mâncare poame şi pâine. Din acestea gusta ĂŽn toate sâmbetele şi Duminicile şi toĹŁi se minunau de atât de mare dar al lui Dumnezeu, care era ĂŽn copilul acela atât de tânăr şi preamăreau pe Dumnezeu, zicând: Ai ascuns acestea de cei ĂŽnĹŁelepĹŁi şi pricepuĹŁi şi le-ai descoperit acestui prunc. Asemenea şi Teodosie, episcopul Anastasiopolei, auzind toate acestea despre Teodor, se bucura şi, lăudându-1 ĂŽnaintea tuturor, zicea: „Pruncul acesta este trimis de la Dumnezeu spre o viaţă ca aceasta".

    Intr-un timp oarecare, din supărare, a căzut ĂŽntr-o boală şi dormitând, i s-a arătat Sfântul Marele Mucenic Gheorghe, zicându-i: „Care este pricina bolii tale, fiule?" Iar el, căutând, a văzut pe duhul cel necurat stând departe şi arătând spre dânsul, a zis muce­nicului: „Acel necurat şi urât a adus asupra mea această boală!" Iar Sfântul Gheorghe, apucând pe diavol, 1-a muncit tare şi 1-a izgonit. Iar pe Teodor luându-1 de mână, i-a zis: „Scoală-te şi fii sănătos! De acum urâtul şi vicleanul acela nu se va mai arăta ĂŽnaintea feĹŁei tale!" Şi ĂŽndată deşteptându-se Teodor, s-a sculat şi s-a simĹŁit bine şi sănătos.

    Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce a dat sfinĹŁilor Săi Apostoli putere asupra duhurilor necurate, ca să le izgonească şi să tămăduiască ĂŽn popor toate bolile, Acela a dăruit putere şi dar şi acestui iubit al Său tânăr şi a ĂŽnceput Teodor a face minuni ĂŽntru slava lui Dumnezeu. Un om oarecare a adus la dânsul, când era ĂŽn biserică, pe fiul său ĂŽndrăcit, rugându-1 ca să-1 tămăduiască. Iar Teodor, fiind copil, nu ştia ce să facă şi se lepăda de un lucru ca acesta, iar omul acela, plângând, ĂŽi dădu lui Teodor un bici, zicându-i: „Robule al lui Dumnezeu, ia biciul acesta şi, ĂŽngrozind, bate pe fiul meu, zicându-i: ÂŤIeşi, duhule necurat, din copilul acesta, ĂŽn numele Domnului meu!Âť". Iar fericitul Teodor, precum a fost ĂŽnvăţat de omul acela, aşa a şi făcut. Şi a ĂŽnceput diavolul a striga ĂŽn copil: „Voi ieşi, voi ieşi, dar numai un ceas să mă slăbeşti!"

    Ĺži depărtându-se Sfântul Teodor spre altar, diavolul striga din copil: „O, nevoie, o! Mare este puterea Nazarineanului! Pentru că de când a venit pe pământ, a ĂŽnarmat asupra noastră pe oameni şi acum acelui neiscusit copil i-a dat putere asupra noastră. O, vai mie, de ce fel de copil sunt izgonit eu! Pentru că nici nu pot suferi darul cel dat lui din cer şi mare primejdie are să fie nouă de la acest copil mic, căci pe mulĹŁi de ai noştri ĂŽi va izgoni din trupurile omeneşti. Şi aceasta ĂŽmi este mai cumplită primejdie, că ĂŽncepătura stăpânirii celei date lui o ĂŽncepe asupra mea şi nici că ĂŽndrăznesc să mă ĂŽntorc la tatăl meu diavolul, izgonindu-mă de acest mic copilaş. Căci de mi s-ar fi ĂŽntâmplat mie aceasta de la vreun bărbat bătrân, nu mi-ar fi fost atâta ruşine şi necaz. Blestemată fie ziua când s-a născut acest cumplit copilaş!" Acestea strigându-le diavolul, Sfântul Teodor a luat untdelemn din candelă şi a uns capul pruncului cel ĂŽndrăcit, 1-a ĂŽnsemnat cu semnul crucii şi a poruncit diavolului, zicându-i: „Ieşi de acum, duhule viclean, şi nu bârfi mai mult!" Iar diavolul cu mare glas a răcnit şi aruncând pe prunc la picioarele lui Teodor, a ieşit; iar pruncul s-a făcut sănătos, cu darul lui Dumnezeu. Această minune a străbătut prin toată partea aceea şi slăveau pe Dumnezeu cei ce auzeau de acea minune.

    Ĺži vrând Teodor să fie următor prin viaţă pustnicească Sfântului Ioan Botezătorul şi Sfântului Ilie Proorocul, se gândea unde s-ar putea depărta de oameni. Şi suindu-se ĂŽn partea cea mai ĂŽnaltă a muntelui, umbla ĂŽmprejurul acelui pustiu şi, văzând undeva o piatră mare, şi-a săpat sub dânsa o peşteră. Apoi a rugat pe unul din clerici, un diacon ĂŽmbunătăţit, ca să-i aducă lui câte puĹŁină pâine şi apă la vremea sa şi cu numele lui Dumnezeu 1-a jurat să nu spună nimănui despre dânsul. Şi a luat de la clericul acela o haină aspră de lână, pentru că până atunci umbla ĂŽncă ĂŽn haine moi date de maica lui, şi s-a ĂŽnchis ĂŽn peştera sa. Iar după rugămintea lui, clericul i-a astupat uşa cu pământ, lăsându-i numai o ferestruică mică, pe cât ĂŽi era cu putinţă ca să-i dea o bucată de pâine şi un vas cu apă.

    Astfel ĂŽnchizându-se sfântul, a petrecut doi ani ĂŽngropat de viu ĂŽn pământ şi neştiind nimeni de dânsul, fără numai clericul acela. Iar oamenii din sat, mergând la biserică şi nevăzând pe Teodor, se minunau şi nu se pricepeau unde s-a ascuns. Şi s-a ĂŽntâmplat ĂŽn acel timp de a trecut prin satul acela o ceată de ostaşi şi unii socoteau, cum că ostaşii luându-1, l-au dus cu dânşii. Şi au rugat cu toĹŁii pe stăpânitorul acelei părĹŁi, ca să trimită la ostaşi după copil, dar căutându-1 cu dinadinsul şi negăsindu-1, au socotit că este mâncat de fiare. Şi plângeau după dânsul maica lui şi toĹŁi casnicii fără de mângâiere, jelindu-se toĹŁi oamenii din satul acela pentru dânsul, ca pentru un mort.

    Iar după ce au trecut doi ani, clericul acela, pe de o parte vă­zând tânguirea maicii sale, iar pe de alta temându-se ca să nu moară Teodor ĂŽntr-o viaţă strâmtorată ca aceea, a spus despre dânsul. Şi alergând cu sârguinţă şi cu bucurie, au deschis peştera şi l-au scos afară ca pe un mort, care, dacă a văzut lumina zilei, a rămas fără glas multă vreme. Iar capul lui era acoperit de răni şi de viermi, ĂŽncât plângeau casnicii privind la dânsul. Deci l-au dus ĂŽn biserica Sfântului Gheorghe şi voia maică-sa să-1 ia acasă ca să-1 tămăduiască cu doctorii, dar el n-a voit nicidecum, ci petrecea ca şi mai ĂŽnainte lângă biserica mucenicului şi ĂŽn puĹŁine zile i s-a tămăduit capul.

    Auzind de toate acestea Teodosie, episcopul Anastasiopoliei, s-a dus cu clerul ĂŽn satul acela, ca să vadă pe robul lui Dumnezeu Teodor; şi văzându-1, s-a minunat de viaĹŁa lui. Apoi, povăţuindu-se de dumnezeiescul Duh, 1-a ridicat mai ĂŽntâi la treapta cea mai de jos a clerului şi după aceea 1-a hirotonit şi preot, având optsprezece ani de la naşterea sa, pentru că zicea episcopul despre dânsul: „Vrednic este unul ca acesta să se hirotonească şi mai ĂŽnainte de vremea cea cuviincioasă, căci ĂŽn el petrece darul lui Dumnezeu; pentru că şi Sfântul Apostol Pavel a ĂŽnvrednicit de treapta episcopiei pe Sfântul Timotei, fiind tânăr". Iar către Teodor a zis: „Domnul Care te-a ĂŽnvrednicit preoĹŁiei, El te va ĂŽnvrednici şi episcopiei, ca să paşti turma Lui cea cuvântătoare; dar mai ĂŽntâi să te ĂŽmbraci ĂŽn rânduiala monahicească, să creşti cu credinĹŁa şi cu faptele bune şi să te rogi pentru mine".

    Zicându-i aceasta episcopul şi dându-i binecuvântare, s-a dus ĂŽn ale sale. Iar Fericitul Teodor a ĂŽnceput a săvârşi jertfa cea fără de sânge, stând cu vrednicie ĂŽnaintea Altarului lui Dumnezeu. După aceea, vrând să vadă Sfintele Locuri de la Ierusalim şi găsind un bun ĂŽnsoĹŁitor de călătorie, s-a dus acolo. Şi ajungând la Ierusalim, s-a ĂŽnchinat cu multă osârdie şi cucernicie lemnului Crucii cel făcător de viaţă şi Sfântului Mormânt al Domnului. Apoi a ĂŽnconjurat şi celelalte sfinte locuri, ĂŽnchinându-se şi rugându-se. A cercetat ĂŽncă şi pe sfinĹŁii părinĹŁi, care erau acolo zăvorâţi şi ĂŽn sihăstriile pustiei, şi ĂŽnvrednicindu-se de rugăciunile şi binecuvântările acelora, s-a dus ĂŽn lavra Sfântului Gheorghe Hozevitul, care era aproape de râul Iordan, ĂŽn apropiere de biserica Preasfintei Născătoare de Dumne­zeu, unde i s-a făcut arhimandritului ĂŽn vedenie, ĂŽnştiinĹŁare de la Dumnezeu despre Teodor.

    Deci ĂŽn acea lavră l-au ĂŽmbrăcat ĂŽn chipul monahicesc, cu porunca lui Dumnezeu, şi l-au slobozit cu binecuvântare la locul său. Iar după ce s-a ĂŽntors la locul său, a ĂŽnceput iarăşi a petrece lângă biserica Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, slujind lui Dumnezeu ĂŽn cuvioşie şi strălucind ca Moise, cu darul Domnului, cu care fiind dăruit mult, tămăduia toate bolile ce se ĂŽntâmplau ĂŽn popoare şi izgonea duhurile cele necurate, ca cel ce avea putere peste dânsele.

    Iar bunica lui, Elpidia, mătuşa sa, Despina, şi Viata, sora cea tânără, nu voiau să se despartă de dânsul, ci privind la viaĹŁa lui cea plăcută lui Dumnezeu, se sârguiau după puterea lor să-i urmeze, postind, rugându-se şi făcând milostenie săracilor din osteneala mâinilor lor. Ci nu după multă vreme s-a mutat către Domnul ĂŽn bună mărturisire mătuşa lui, Despina, pe care ĂŽngropând-o, a dus pe sora sa Viata ĂŽntr-o mănăstire de fecioare, fiind de doisprezece ani, şi a făcut-o mireasa lui Hristos. Iar pe fericita Elpidia a lăsat-o ĂŽntr-o casă aproape de el să petreacă până la o vreme. Deci Viata, fecioara lui Hristos, având viaţă sfântă, după trei ani s-a dus fără prihană la cămara Mirelui său Cel fără de moarte şi auzind de sfârşitul ei, fericitul Teodor a mulĹŁumit lui Dumnezeu cu bucurie; iar Elpidia, cu sfatul sfântului, s-a dus ĂŽntr-o mănăstire de femei, care era aproa­pe de biserica Sfântului Mucenic Cristofor. Şi trimitea cuviosul la dânsa pe copilele cele ce se aduceau la dânsul pentru tămăduire, ĂŽndrăcite sau bolnave, ca să le povăţuiască Elpidia, cum să se roage şi să postească, şi să le ĂŽnveĹŁe la tot obiceiul bun.

    După ducerea fericitei Elpidia ĂŽn mănăstire, cuviosul, neavând de la nimeni vreo slujire pentru dânsul, a năimit un lucrător ca să-i slujească. Iar purtarea de grijă a lui Dumnezeu, voind să-1 facă vânător de oameni, a ĂŽnceput a trimite la dânsul pe unii, spre a vieĹŁui ĂŽmpreună. Mai ĂŽntâi un oarecare Epifanie, tânăr cu anii, pornindu-se cu dorinţă de Dumnezeu, a venit la dânsul. Şi s-a bucurat cuviosul Teodor, că nu 1-a lăsat Dumnezeu singur. Deci a primit pe Epifanie şi 1-a ĂŽmbrăcat ĂŽn chipul monahicesc şi 1-a povăţuit la o viaţă atât de sfântă, ĂŽncât avea stăpânire şi asupra diavolilor şi ĂŽi izgonea din oameni. După aceea, o femeie dreptcredincioasă care dobândise tă­măduire de boala sa cu rugăciunile Cuviosului Teodor, a adus la dânsul pe fiul său cu numele Filumen, tânăr cu anii, ĂŽnsă nu şi cu ĂŽnĹŁelegerea, ştiind bine a citi şi a scrie. Şi erau trei de o vârstă unul cu altul, robi ai lui Hristos, asemenea cu cei trei tineri de demult din Babilon, având o dragoste şi o osârdie către Dumnezeu, iar ĂŽn mijlocul lor era şi ĂŽnsuşi Hristos, Care a zis: Unde sunt doi sau trei adunaĹŁi ĂŽn numele Meu, acolo sunt şi Eu ĂŽn mijlocul lor.

    Iar după câţiva ani, fericitul Epifanie sfârşindu-se ĂŽntru Domnul, a venit ĂŽn locul lui Ioan, om sârguitor ĂŽn fapte bune. ĂŽn acea vreme au venit la cuviosul nişte oameni de la un sat ce se numea Protomaria şi-1 rugau să meargă ĂŽn satul lor, fiindcă aproape de acel sat era un loc stăpânit de duhuri necurate şi nimeni nu putea să treacă pe la acel loc fără vătămare, nici oameni, nici dobitoace, mai ales la amiază şi după apusul soarelui. Deci a mers robul lui Dumnezeu ĂŽn acel loc şi poruncind să-i sape o peşteră mică, s-a ĂŽnchis ĂŽntr-ĂŽnsa toată iarna aceea. Şi a petrecut ĂŽn acel loc ĂŽn post şi rugăciunile cele obişnuite până la Paşti, iar diavolii nesuferind petrecerea lui de acolo, au fugit izgoniĹŁi ca de o armă, prin rugă­ciunile sfântului. Şi de multe ori mulĹŁi oameni auzeau glasuri de plângeri diavoleşti, care se tânguiau, căci ĂŽi izgonea Teodor. Iar oamenii din satul acela aveau atât de mare credinţă către el, ĂŽncât mergeau de luau ţărână de la peştera aceea ĂŽn care petrecea cuviosul şi amestecând-o ĂŽn mâncare şi băutură, o dădeau la oamenii bolnavi şi la dobitoace ca pe o adevărată doctorie şi toĹŁi dobândeau tămăduire după credinĹŁa lor.

    Era ĂŽn satul acela un om cucernic, cu meşteşugul fierar; aceluia i-a poruncit cuviosul să-i facă o cămăruţă de fier, fără acoperământ, strâmtă, pe cât era cu putinţă unui om să stea ĂŽntr-ĂŽnsa, căci aşa a socotit să-şi afle chinuirea trupului său. De care lucru ĂŽnştiinţându-se oamenii din satul acela, au adus la fierar multe unelte de fier, ca să fie spre săvârşirea acelui lucru. Şi după ce a făcut cămăruĹŁa aceea, au dus-o pe ea cu cruci ĂŽn satul Sicheot la cuviosul. Iar el punând-o ĂŽn peşteră, se ĂŽnchidea ĂŽntr-ĂŽnsa adeseori pentru mult timp. Şi stătea ca un stâlp nemişcat, răbdând toată cum-plirea văzduhului, de vreme ce era fără acoperământ acea cămăruţă. Şi se ardea vara de zăduf, iar iarna ĂŽngheĹŁa de răceală şi de frig, căci zăpada şi ploaia ĂŽl udau, furtunile şi vânturile ĂŽl băteau, dar el petrecea ca o piatră şi ca un diamant tare. O răbdare ca aceea i-a dat Atotputernicul Dumnezeu, care covârşea firea şi mintea omenească, spre mirarea oamenilor şi spre mărirea Sfântului Lui nume cel dumnezeiesc. Şi nu numai ĂŽnchisoarea cămăruĹŁei aceleia de fier şi-a ales de bunăvoie, ci şi tot trupul său cu greutate de fier îşi ĂŽnvelea. Şi se ĂŽncălĹŁa cu ĂŽncălţăminte de fier, făcută după măsura picioarelor sale, şi mănuşi de fier de asemenea purta şi ĂŽn platoşă de fier grea se ĂŽmbrăca şi cu un lanĹŁ de fier gros se ĂŽncingea ca şi cu un brâu. ĂŽncă şi un toiag de fier greu purta, având ĂŽn vârf cruce. Şi îşi hotărâse viaĹŁa ĂŽn acest chip: după praznicul Naşterii lui Hristos, la dumneze­iasca Arătare intra ĂŽn peşteră, ĂŽnfăşurându-se cu fiarele acelea grele, şi petrecea acolo până la Paşti, iar după Paşti se ĂŽnchidea ĂŽn acea cămăruţă de fier.

    Cu o greutate de fier ca aceea şi cu ĂŽnchisoarea cea strâmtă de bunăvoie îşi chinuia trupul, ca pe un rob obosindu-1 şi pedepsindu-1, ca să nu ridice războaiele cele dinlăuntru. Iar ĂŽn sfântul şi marele post de 40 de zile, nu gusta nicidecum pâine, ci puĹŁine poame sau legume crude şi acelea numai sâmbăta şi Duminica. Şi ĂŽi supusese Dumnezeu fiarele cele sălbatice, care erau ĂŽn pustia aceea; pentru că un urs ĂŽnfricoşat venind trei ani de-a rândul, lua hrană din mâinile lui, asemenea şi un lup din pustie venind, se hrănea de dânsul. Şi venind şi ducându-se fiarele acelea, pe nimeni nu vătămau, nici pe oameni, nici pe dobitoace, chiar dacă se ĂŽntâlneau cu cineva; pentru că aceea era facerea de minuni a lui Dumnezeu, prin care slăvea pe plăcutul Său, care ĂŽl proslăvea pe El.

    A mers la cuviosul, ĂŽn cămăruĹŁa ĂŽn care era ĂŽnchis, un om ce avea tot trupul bolnav, căutând tămăduire prin sfintele lui rugăciuni. Iar el, poruncind aceluia să se dezbrace de hainele sale, a luat apă şi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumne­zeul nostru, Cel ce prin proorocul Elisei ai curăţit pe Neeman Sirianul de stricăciune şi singur prin milostivirea Ta pogorându-Te la noi şi făcându-Te om, cu cuvântul ai tămăduit pe cei stricaĹŁi, caută acum spre noi şi spre apa aceasta şi binecuvântând-o, dă-i putere de tămăduire, ca să poată curaĹŁi de stricăciune pe acest om, care stă ĂŽnainte, ĂŽntru preamărirea numelui Tău Celui Sfânt".

    Astfel rugându-se şi ĂŽnsemnând apa cu semnul Crucii, a turnat omului pe cap şi pe tot trupul şi ĂŽndată s-a curăţit de acea boală şi s-a dus sănătos, lăudând pe Dumnezeu. Asemenea, venind şi un preot, anume Colirie, şi numai haina sfântului pe sine punând-o, ĂŽndată a câştigat tămăduire. Nişte minuni ca acestea şi o viaţă ca aceasta a Sfântului Teodor văzând fericita Elpidia, se fericea cu duhul. Deci şi ea a povăţuit pe multe femei spre viaţă plăcută lui Dumnezeu şi spre chipul monahicesc le-a adus, pentru că era foarte ĂŽmbunătăţită şi urma nepotului său ĂŽn nevointele cele duhovniceşti. După aceea, cuvioasa Elpidia s-a apropiat spre sfârşitul său, pe care mai ĂŽnainte 1-a ştiut din descoperirea ce i s-a făcut ei. Şi mergând la cea mai de pe urmă cercetare şi sărutare a cuviosului său nepot, i-a spus vedenia sa, zicând: „Fiul meu şi lumina ochilor mei, am văzut ĂŽn arătare un tânăr foarte frumos, ĂŽmbrăcat ĂŽn haină luminoasă, având părul ĂŽn chipul aurului, asemenea Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, precum ĂŽl vedem ĂŽnchipuit pe icoană. Acela venind la mine, m-a ĂŽntrebat despre tine, vrând să ştie de la mine rânduiala cântării de psalmi şi a vieĹŁii tale. Iar eu cu de-amănuntul i-am spus lui, ĂŽnsă el mi-a zis: ÂŤCând cântaĹŁi psalmi, ziceĹŁi aceasta: Binecu­vântaĹŁi pe Domnul, munĹŁilor şi dealurilor!Âť După aceea mi-a zis: ÂŤMare dar ai câştigat, o, femeie, ĂŽnvrednicindu-te a vedea pe nepotul tău ĂŽntr-o rânduiala ca aceasta, iar mie, ajutătorului lui, ĂŽmi eşti mult datoare. Dar mai ales Stăpânului Cel de obşte şi Zidito­rului Dumnezeu, toată mulĹŁumirea I se cuvine, căci pe nepotul tău 1-a făcut vrednic a fi ĂŽn rândul sfinĹŁilor robilor Lui. Deci, tu de acum te odihneşte, pentru că te-ai ostenit până acumÂť".

Această vedenie spunând-o fericita Elpidia Sfântului Teodor şi dându-i cea de pe urmă sărutare, s-a dus la chilia sa şi îmbol-năvindu-se puţin, s-a mutat către Domnul şi a fost îngropată cu cinste de către cuviosul. Iar după îngroparea ei, a venit cineva de la cetatea Ancira, aducând înştiinţare sfântului, cum că maica lui, Măria, a murit, şi-1 sfătuia să trimită ca sa-i ia averea, de vreme ce a murit fără moştenitor. Răspuns-a sfântul: „Nu spui adevărul, căci maica mea n-a murit". Iar acela stăruia, zicând: „Cu ochii mei am văzut-o moartă". Iar el iarăşi a răspuns: „Nu este adevărat! Căci n-a murit maica mea, nici va muri cu sufletul, ci şi acum viază şi va fi vie în veci!" Şi nu s-a îngrijit de averea ce rămăsese după dânsa, ci a postit o săptămână întreagă, făcând rugăciuni cu dinadinsul către Dumnezeu pentru sufletul ei.

    Petrecând Cuviosul Teodor ĂŽn peşteră, a mers la dânsul econo­mul bisericii de la Iliopoli şi prin cel ce-i slujea i-a spus rugămintea sa cu lacrimi, zicând: „Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, ĂŽn necazul ce mi s-a ĂŽntâmplat! Pe sluga mea am trimis-o, ca să adune veniturile bisericeşti, iar el, toate veniturile adunându-le, a fugit. Iar eu, alergând ĂŽncoace şi ĂŽncolo după dânsul şi căutându-1, nu pot să-1 aflu. Roagă-te Domnului să mi-1 arate, că toată averea mea nu-mi ajunge să plătesc bisericii". Răspuns-a lui sfântul: „De făgăduieşti că pe acel slujitor al tău nu-1 vei bate, ci ĂŽl vei slobozi şi nimic mai mult de la dânsul nu vei lua, fără numai cele bisericeşti, pe care el le-a luat, apoi te va mângâia Domnul şi-1 va da ĂŽn mâinile tale; iar de nu vei făgădui aşa, apoi nu vei putea să-1 afli pe el". Iar econo­mul a făgăduit a nu-1 bate pe acela şi nici a-i lua ceva dintre ale lui, ci şi dintre ale sale a-i da, numai să ĂŽntoarcă averea bisericească. Pentru că zicea: „Eu şi copiii mei vom rămâne goi dacă cu a mea avere voi plăti pentru venitul bisericesc cel răpit". Atunci i-a zis sfântul: „Mergi cu pace la casa ta şi să fii fără grijă, căci nădăjduiesc către Dumnezeu că degrabă te va mângâia". Şi s-a dus economul ĂŽntr-ale sale, bucurându-se şi având neĂŽndoită nădejde ĂŽn cuvintele cuviosului. Iar fugarul acela, care răpise cele bisericeşti, a stat pe cale aproape de satul ce se numea Nicheia, fiind legat cu rugăciunile cuviosului şi neputând să se ducă mai departe cât de puĹŁin. Deci cu părerea i se arăta lui că fuge degrabă, dar de fapt el stătea pe loc. Şi văzându-1 oamenii care se ĂŽntâmplaseră ĂŽn calea aceea şi cunoscându-1, l-au prins şi l-au dus la econom. Şi aşa a fost ĂŽntoarsă toată averea bisericească pe care o luase el. Iar economul şi-a ĂŽmplinit făgăduinĹŁa şi a slobozit pe acela, nefăcându-i nici o strâmbătate. Apoi a mers iarăşi la cuvios, dându-i mulĹŁumire.

    După aceasta un om a adus ĂŽn ziua Cincizecimii pe femeia sa muncită de diavol şi după ce a certat cuviosul pe duhul cel necurat, acela striga, zicând: „O, pentru ce te mânii asupra mea, mâncă-torule de fier? Oare sunt vinovat? Căci nu de bunăvoie am intrat ĂŽntr-ĂŽnsa, ci fiind trimis de Teodor vrăjitorul, care se numeşte Carapos şi petrece ĂŽn satul Mazamia". Iar plăcutul lui Dumnezeu, certând cu numele lui Iisus Hristos pe diavolul, 1-a izgonit din femeia aceea.

    In acelaşi an, ĂŽn luna iunie, oamenii din satul Mazamia, auzind de minunile făcute de plăcutul lui Dumnezeu, Teodor, au mers la el, rugându-1 cu lacrimi să vină la ei, să le izgonească lăcustele care năvăliseră ca un nor asupra ĹŁarinilor şi grădinilor lor. Iar cuviosul, mergând la ei, a intrat ĂŽn biserica lor şi a petrecut toată noaptea la rugăciune. Iar a doua zi a mers cu rugăciune la ĹŁarini şi, luând trei lăcuste ĂŽn mâna sa, se ruga Domnului pentru popor. Şi ĂŽn vremea rugăciunii au murit lăcustele ĂŽn mâinile lui, iar el, mulĹŁumind lui Dumnezeu, a zis către popor: „Să ne ĂŽntoarcem la biserică, fiilor, pentru că degrabă ne va arăta Domnul mila sa".

    Deci, ĂŽntorcându-se sfântul la biserică, a săvârşit Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie şi, a doua zi, oamenii au văzut toată mulĹŁi­mea lăcustelor moartă. Aceasta văzând cel ce locuia ĂŽntr-acele locuri, mai sus pomenitul vrăjitor Teodor Carapos, s-a pornit cu zavistie asupra sfântului, fiindcă mai dinainte se mâniase asupra lui, pentru izgonirea din femeie a diavolului pe care acel vrăjitor ĂŽl tri­misese ĂŽntr-ĂŽnsa. Deci mâniindu-se asupra sfântului vrăjitorul acela şi zavistuind asupra puterii lui Dumnezeu celei făcătoare de minuni dintr-ĂŽnsul, a chemat pe diavolii cei de sub mâna lui şi le-a poruncit să meargă şi să muncească pe Teodor Sicheotul până la moarte. Iar aceia dacă s-au dus, n-au putut să se apropie de el, fiindcă avea ĂŽntotdeauna rugăciunea ĂŽn gura sa şi-1 aşteptau până va adormi. Dar şi dormind sfântul, darul lui Dumnezeu ieşea ca un foc dintr-ĂŽnsul, arzând şi izgonind pe diavoli, care din nou ĂŽntorcându-se, se repezeau asupra cuviosului; ĂŽnsă iar se ĂŽntorceau cu ruşine la cel ce i-a trimis.

    Deci vrăjitorul acela cu dosădiri ĂŽi ocăra, zicându-le: „Cu adevărat nimic nu este puterea voastră, căci dacă nici când dormea, nu v-aĹŁi putut apropia, apoi cum ĂŽi veĹŁi face aceluia ceva când este treaz?" Iar diavolii ĂŽi ziceau: „Când ne apropiem de el, iese o văpaie de foc din gura lui şi ne arde, ĂŽncât nu putem suferi". Iar vrăjitorul iuĹŁindu-se cu mai multă mânie şi ros fiind de zavistie, a pus nişte otravă omoratoare ĂŽntr-un peşte şi a trimis peştele acela ĂŽn dar cuviosului. Iar plăcutul lui Dumnezeu, fiind păzit cu darul lui Hristos, când era vremea mesei cea obişnuită lui, a gustat din peştele acela şi a rămas nevătămat. De acest lucru minunându-se vrăjitorul Teodor Carapos şi cunoscând puterea lui Dumnezeu şi neputinĹŁa diavolilor, s-a umilit cu sufletul şi, mergând la cuviosul, a căzut la picioarele lui cele sfinte, mărturisind păcatele sale cu lacrimi. Şi arzând cărĹŁile sale cele vrăjitoreşti şi lepădându-se de lucrurile satanei, a luat Sfântul Botez şi s-a făcut rob credincios al lui Iisus Hristos.

    După ce s-a ĂŽntors cuviosul ĂŽn locaşul său, i s-a ĂŽntâmplat de a căzut ĂŽntr-o boală grea şi aştepta să moară, pentru că a văzut pe sfinĹŁii ĂŽngeri venind la el şi socotea că acum vor să-i ia sufletul. Deci plângea şi se tânguia, zicând că nu este gata de ieşire. Şi era deasupra lui icoana SfinĹŁilor doctori celor fără de plată, Cosma şi Damian. Aceia i s-au arătat ĂŽn vedenie şi după obiceiul doctoricesc, ĂŽi pipăiau venele mâinilor lui şi vorbeau unul cu altul ca şi cum deznădăjduindu-1 de viaţă, fiindcă i-a slăbit puterea. Şi au zis către el: „Pentru ce plângi şi te mâhneşti atâta?" Răspuns-a bolnavul: „De vreme ce nu m-am pocăit la Dumnezeu, domnii mei, şi de vreme ce las această mică turmă, neĂŽndreptată ĂŽncă la calea cea desăvârşită, mai având ea ĂŽncă nevoie multă de povăţuire". SfinĹŁii i-au zis: „Dar voieşti să rugăm pe Dumnezeu pentru tine, ca să-ĹŁi lungească vremea vieĹŁii?"

    Răspuns-a bolnavul: „De o veĹŁi face aceasta şi de-mi veĹŁi cere vreme de pocăinţă, apoi ĂŽmi veĹŁi pricinui mare bucurie şi veĹŁi câş­tiga plată pentru pocăinĹŁa mea". Iar sfinĹŁii ĂŽntorcându-se la ĂŽngeri, i-au rugat să mai aştepte puĹŁin, până ce vor merge la ĂŽmpăratul Dumnezeu, ca să-L roage pentru Teodor. Iar ĂŽngerii făgăduind că vor aştepta, s-au dus sfinĹŁii răbdători de chinuri, Cosma şi Damian, la Atotputernicul ĂŽmpărat, Hristos Dumnezeul nostru, Care a adău­gat altădată cincisprezece ani lui Iezechiel, şi rugându-L pentru lungirea anilor lui Teodor, s-au ĂŽntors degrabă, având ĂŽntre ei un tânăr, asemenea cu acei ĂŽngeri, ĂŽnsă cu slava mai luminat. Şi acela a zis către ĂŽngeri astfel: „LăsaĹŁi pe^Teodor ĂŽntre cei vii, pentru că Stăpânul Cel de obşte al tuturor şi ĂŽmpăratul slavei este rugat pentru el şi i-a poruncit ca să fie ĂŽn trup!" Şi ĂŽndată sfinĹŁii ĂŽngeri cu acel prealuminat tânăr s-au dus la cer, iar SfinĹŁii Cosma şi Damian au zis către Teodor: „Scoală-te, frate, şi ia aminte la tine şi la turma ta, căci bunul şi milostivul nostru Stăpân a primit rugăciunile noastre pentru tine şi ĹŁi-a dăruit viaţă, ca să lucrezi nu mâncarea cea pieritoare, ci pe aceea care este ĂŽn viaĹŁa vecilor şi să aduci mântu­irea multor suflete!"

    Acestea zicând către el sfinĹŁii doctori, s-au făcut nevăzuĹŁi. Iar Sfântul Teodor venindu-şi ĂŽn sine, simĹŁindu-se că este cu totul sănătos, s-a sculat ĂŽndată. Şi lăuda pe Dumnezeu şi cu mai multă osârdie se sârguia la cântarea de psalmi şi la post, şi cu darul dat lui făcea minuni, tămăduind multe feluri de boli şi izgonind diavolii cu cuvântul. Apoi, străbătând vestea pretutindeni de minunile lui, mulĹŁi se minunau şi lăsându-şi casele, se duceau la dânsul spre călugărie. Iar cei ce câştigau tămăduire de la dânsul de bolile lor, mulĹŁi dintre ei nemaivrând să se lase de el, petreceau la dânsul, slujind trebu­inĹŁelor mănăstireşti.

    Deci, adunându-se mulĹŁime de fraĹŁi, au zidit o mănăstire aleasă, iar Cuviosul Teodor s-a făcut arhimandrit al mănăstirii sale. Şi deoarece biserica Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe era mică şi nu putea să-i ĂŽncapă pe toĹŁi la obişnuita cântare, s-a sârguit cuviosul să zidească altă biserică mai mare, ĂŽn alt loc nu departe de acolo, ĂŽn numele Sfântului Arhanghel Mihail. Şi a rânduit pe fraĹŁi să vieĹŁuiască acolo, iar pe ucenicul său, Filumen, 1-a trimis la episco­pul cetăţii lui Anastasie, ca să ia hirotonia preoĹŁiei. Şi punându-1 egumen la acea mănăstire, singur se ĂŽndeletnicea ĂŽn linişte. Şi au avut nevoie de un vas de argint, pentru slujirea Sfintei Liturghii, deoarece până atunci ĂŽn mănăstirea lui se săvârşeau dumnezeieştile Taine ĂŽn vas de marmură.

    Deci cuviosul a trimis un diacon al său la Constantinopol, ca să cumpere acel vas de argint pentru sfinĹŁita slujbă. Dar după ce a cumpărat şi a adus la dânsul acel vas curat, lucrat cu meşteşug ales, sfântul 1-a lepădat, nevrând să slujească ĂŽntr-ĂŽnsul, pentru că ĂŽl vedea cu ochii minĹŁii că este negru, urât şi netrebnic. Iar diaconul lăuda vasul, că este de argint curat şi bine lucrat. ĂŽnsă cuviosul ĂŽi zicea: „Şi eu văd, o, fiule, că vasul este din argint şi bine lucrat, ĂŽnsă are necurăţie nevăzută. Şi de nu mă crezi pe mine, să facem rugăciune, ca să-ĹŁi deschidă Domnul ochii tăi sufleteşti şi vei vedea". Deci, după ce s-a ĂŽnchinat şi s-a rugat, atunci nu numai diaconul acela, ci şi toĹŁi fraĹŁii care erau acolo au văzut că vasul acela era negru ca un cărbune luat din cuptor şi s-au minunat. Iar după ce diaconul a luat vasul ĂŽn mâini, ĂŽndată s-a văzut curat şi luminat, ca mai ĂŽnainte şi 1-a dus la Constantinopol la argintarul de la care ĂŽl cumpărase şi i-a spus lui pentru ce 1-a lepădat Cuviosul Teodor. Iar argintarul, cercetând despre argintul acela de unde i-a venit lui, şi-a adus aminte că era din podoabele oarecărei desfrânate, din câştigul ei cel spurcat, şi se mira de mai ĂŽnainte vederea cuviosului şi îşi cerea iertare.

    Deci, luând vasul acela, alte vase mai curate a dat ĂŽn dar pentru trebuinĹŁa bisericii, cerând rugăciunile sfinĹŁilor pentru dânsul. Iar diaconul, aducându-le ĂŽn mănăstire, a spus părintelui şi fraĹŁilor din ce fel de argint a fost vasul cel dintâi şi minunându-se de mai ĂŽnainte vederea sfântului, preamăreau pe Dumnezeu.

    In acel timp nişte oameni din satul Vuzia, care este supus al lui Gratianopoli, au venit la Cuviosul Teodor pentru o pricină ca aceasta: făcându-şi un pod de piatră peste un râu ĂŽn satul lor, pe când scoteau piatra din pământ şi ciopleau lespezile au ieşit din groapă mulĹŁime de diavoli, care năvăleau asupra oamenilor şi dobitoacelor şi-i munceau, iar alĹŁii, ca nişte tâlhari şezând pe lângă drumuri, răneau pe cei ce treceau. Deci au rugat pe cuviosul ca să meargă ĂŽn satul lor şi să izgonească de la dânşii acea ispită diavolească. Şi cuviosul a mers ĂŽmpreună cu dânşii, nădăjduind spre Dumnezeu. Iar când se apropia de satul acela, diavolii cei din oameni, simĹŁind venirea lui, ieşeau strigând ĂŽmpotriva lui: „O, primejdie! Pentru ce, lăsând Galatia, vii aici, mâncătorule de fier? Ştim pentru ce vii, dar nu te vom asculta, precum te ascultă duhurile cele din Galatia, că mai aprinşi şi mai puternici suntem decât ei".

    Iar cuviosul, certându-i pe dânşii, le-a poruncit să tacă. Şi a doua zi, adunând poporul, a ĂŽnconjurat satul cu cruci şi cu litanii, şi suindu-se pe dealul acela, au făcut rugăciuni către Dumnezeu mult timp. Şi ĂŽndată diavolii cei ce ieşiseră de acolo, s-au adunat cu puterea lui Dumnezeu ĂŽn chip de muşte, de şoareci şi de iepuri, pe care izgonindu-i ĂŽn groapa aceea pe toĹŁi şi pecetluindu-i cu semnul Crucii, a poruncit ca cu pietre şi cu pământ să-i astupe acolo. Astfel a scăpat satul acela de ispita diavolească. ĂŽncă şi alte case şi sate fiind năpădite de diavoli, ĂŽn acelaşi chip le-a izbăvit, izgonind din oameni duhurile cele viclene, ĂŽncât diavolii se cutremurau şi numai de numele aceluia.

    Dintre ucenicii cuviosului, mulĹŁi erau vestiĹŁi şi mari bărbaĹŁi ĂŽn fapte bune. Astfel fericitul Arsenie, ĂŽnchizându-se ĂŽntr-o chilie strâmtă, petrecea ĂŽn tăcere şi abia a treia zi primea puĹŁină hrană, pâine şi verdeĹŁuri crude sau linte şi apă cu măsură, iar ĂŽn sfântul post cel de 40 de zile, mânca numai sâmbăta şi Duminica şi atunci doar mâncare uscată. Asemenea viaţă mai petreceau şi alĹŁi doi, Evagrie şi Andrei, care aveau chiliile aproape de Arsenie, de a căror sfântă viaţă Cuviosul Teodor mult se bucura şi mulĹŁumea lui Dumnezeu. Acei trei ucenici sfătuindu-se, să se ĂŽnchine Sfintelor Locuri de la Ierusalim, au rugat pe părintele Teodor, ca să-i libereze cu binecuvântare şi, dându-le drumul, s-au dus. Şi ajungând la Ierusalim, au cercetat toate lavrele cele de primprejur şi mănăstirile sihăstreşti. Deci Evagrie a vrut să rămână acolo şi, intrând ĂŽn lavra Cuviosului Sava, a vieĹŁuit cu sfinĹŁenie, arătându-se cu lucrul că este ucenic al lui Teodor. Iar Arsenie şi Andrei ĂŽntorcându-se ĂŽn Galatia la părintele lor, l-au rugat să le poruncească lor să se ducă la linişte ĂŽn alte locuri osebite.

    Deci Andrei s-a sălăşluit pe un deal, ce se numea Vrian, ca la opt stadii de la mănăstire, cu binecuvântarea părintelui. Iar Arsenie, ducându-se ĂŽn părĹŁile cele de sus ale Potamiei, şi-a ales un loc departe de locuinĹŁa omenească, ĂŽn care se spunea că este sălăşluire diavolească. Acolo s-a rugat, zicând: „Dumnezeule, milostiveşte-Te prin rugăciunile părintelui meu Teodor, păzeşte-mă pe mine, păcătosul, apără-mă de năpasta diavolească şi-mi ajută să-Ţi plac ĂŽn locul acesta". Deci mai ĂŽntâi şi-a zidit o chiliuţă de lemn şi a iernat ĂŽntr-ĂŽnsa. După aceea a zidit un stâlp ĂŽnalt şi, petrecând patruzeci de ani pe el cu mare răbdare, s-a dus către Domnul.

    Incă şi Elpidie, cu povăţuirea Cuviosului Teodor, nu puĹŁin a sporit ĂŽn bunătăţi şi după câţiva ani de petrecere lângă părintele său, ducându-se ĂŽn părĹŁile Răsăritului cu binecuvântare, s-a sălăşluit aproape de Muntele Sinai. Şi vieĹŁuind ĂŽn tăcere mult timp, s-a săvârşit precum cuvioşii, iar locul acela a fost numit de părinĹŁii din Sinai, „Tăcerea lui Elpidie". ĂŽncă şi Leontie, ucenicul părintelui nostru Teodor, a fost bărbat minunat ĂŽn pustnicie, aproape de locul Permatia. El, ĂŽnvrednicindu-se darului proorocesc, spunea mai ĂŽnainte cele ce aveau să fie. Şi a proorocit despre năvălirea perşilor, precum şi despre uciderea sa de către dânşii, lucru care s-a şi ĂŽmplinit. Pentru că, nevoind să iasă din chilia sa cea strâmtă şi liniştită, a fost ucis ĂŽntr-ĂŽnsa de perşi. ĂŽncă şi Teodor, care a postit ĂŽn Muntele Draconiei, Ştefan cel de lângă râul Psiliei şi alĹŁi mulĹŁi ucenici ai fericitului părintelui nostru Teodor, au strălucit cu fapte bune, unii vieĹŁuind lângă dânsul, iar alĹŁii sălăşluindu-se prin diferite locuri pustii.

    Venindu-i dorinţă Cuviosului Teodor să cerceteze iarăşi Sfintele Locuri ĂŽn Ierusalim, a luat pe doi din ucenicii lui şi s-a dus. ĂŽn acea vreme ĂŽn Palestina, ĂŽn care se află Ierusalimul, era secetă mare şi toĹŁi oamenii şi dobitoacele erau ĂŽn nevoie mare, căci se uscaseră toate gropile şi cisternele ĂŽn care îşi adunau apă. Deci oamenii se rugau mult, cerând ploaie de la Dumnezeu şi nu puteau să-şi câştige cererea, căci Domnul păstra acel dar plăcutului Său, Teodor, şi pentru aceasta ĂŽl şi adusese ĂŽn Palestina. Şi erau acolo unii din părĹŁile Galatiei, care ştiau pe Cuviosul Teodor şi facerile lui de minuni. Aceia grăiau adeseori către oameni: „Ştim un sfânt părinte ĂŽn părĹŁile noastre, care poate numai cu o rugăciune să umple de ploaie toată lumea, precum a umplut-o odată proorocul Ilie".

    Iar după ce a sosit cuviosul la Ierusalim şi s-a ĂŽnchinat lemnului Crucii cel de viaţă făcător şi mormântului celui purtător de viaţă al lui Hristos, l-au cunoscut cei din Galatia, care erau acolo. Şi ĂŽndată a străbătut vestea despre dânsul ĂŽn toată Sfânta Cetate şi prin mănăstirile şi prin lavrele de primprejur. Deci, adunându-se mulĹŁime de monahi şi toĹŁi clericii bisericii celei mari, au ĂŽnconjurat pe sfântul, bucurându-se de venirea lui la dânşii şi l-au rugat ĂŽn numele patriarhului să ceară de la Domnul ploaie pământului cel uscat. Iar sfântul se lepăda, numindu-se nevrednic şi păcătos. Dar ei grăiau: „Nădăjduim, părinte, că dacă vei amesteca rugăciunile tale cu ale celorlalĹŁi părinĹŁi, Dumnezeu se va milostivi spre noi şi va trimite ploaie pe pământ". Sfântul a zis către dânşii: „Dacă credeĹŁi aşa, apoi să fie după credinĹŁa voastră".

    Deci a făcut rugăciune, şi pe când mergea poporul cu crucile, sfântul a grăit către dânşii: „Să vă schimbaĹŁi hainele, o, fiilor, pentru că vă veĹŁi uda; căci degrabă va arăta Domnul mila Sa pentru credinĹŁa voastră". Şi ajungând la un loc afară din cetate, cuviosul a poruncit să stea litia; apoi, ridicându-şi mâinile către cer, a ĂŽnceput a se ruga mai cu dinadinsul, şi ĂŽndată s-a arătat dinspre apus un nor mic şi ĂŽntr-un ceas a acoperit tot cerul. Iar sfântul, săvârşindu-şi rugăciunea, a poruncit să se ĂŽntoarcă mai repede litia, ca să nu se ude; şi deodată s-a vărsat o ploaie mare peste măsură şi toĹŁi alergau degrabă ĂŽn cetate spre biserică, fiindcă se udaseră foarte tare. Iar ploaia n-a stat nicidecum, până ce n-a adăpat tot pământul din destul şi s-au umplut de apă gropile, cisternele şi văile. Iar Cuviosul Teodor, pentru o minune ca aceea temându-se să nu fie slăvit şi cinstit de oameni, s-a ascuns de toĹŁi şi a ieşit din cetate cu amândoi ucenicii săi. Apoi, alergând cu sporire, s-au ĂŽntors ĂŽn mănăstirea

Sicheotului din Galatia. încă şi în latura sa, prin multe locuri de primprejur făcea asemenea minuni şi după rugămintea poporului aducea ploi, înmulţea rodurile pământului şi sadurile, potolea pâra-iele cele pornite şi spunea mai înainte cele ce aveau să fie.

    Mavrichie voievodul, ĂŽntorcându-se de la războiul persienesc prin Galatia la Constantinopol şi venind la cuviosul pentru rugăciune şi binecuvântare, el i-a proorocit că degrabă are să fie ĂŽmpărat. După ce s-a ĂŽmplinit aceea, ĂŽmpăratul Mavrichie a scris către proorocul său, adică către acest sfânt părinte, cerând rugăciuni pentru el şi pentru toată ĂŽmpărăţia lui. A adăugat ĂŽncă şi aceasta, să ceară de la dânsul ce va voi. Iar Cuviosul Teodor a trimis la dânsul pe fericitul Filumen, scriindu-i să dea ceva pâine la mănăstirea lor, pentru mulĹŁimea săracilor ce veneau la dânşii ĂŽn toate zilele. Iar ĂŽmpăratul a scris la ispravnicii săi din Galatia, ca ĂŽn fiecare an să dea grâu la mănăstirea lui Teodor câte şase sute de măsuri; şi a dăruit ĂŽncă şi bisericii vase de mult preĹŁ.

    Văzând Cuviosul Teodor că din zi ĂŽn zi se ĂŽnmulĹŁeşte turma sa şi venea la mănăstirea sa mulĹŁime de popor pentru rugăciuni şi pentru tămăduiri, iar biserica Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe fiind foarte mică, a prefăcut-o, zidind-o ĂŽn chip minunat mai mare. Căci fiind acolo o piatră mare şi neclintită niciodată, i-a poruncit ca singură să se mişte şi să se ducă de la locul său ĂŽn alt loc. Iar când se aducea var nestins din satul Evarzia, care era aproape, pentru zidirea bisericii, i-a cuprins deodată pe cale un nor de ploaie şi lucrătorii s-au temut să nu se aprindă carele cu var din ploaie şi să le ardă dobitoacele. Atunci cuviosul, prin rugăciune, a despărĹŁit norul ĂŽn două şi era ploaie mare pe amândouă părĹŁile drumului, iar pe var şi pe care n-a picat nici o picătură, până ce au dus varul la locul zidirii bisericii şi l-au descărcat.

    Iar după ce s-a sfârşit biserica, s-a săvârşit episcopul Timotei al cetăţii lui Anastasie, care a fost după Teodosie, şi mergând cetăţenii la arhiepiscopul Pavel al mitropoliei Ancirei, l-au rugat să aleagă episcop al cetăţii lor pe Cuviosul Teodor, arhimandritul lavrei Sicheotul. Şi bucurându-se arhiepiscopul, a trimis după ferici­tul Teodor, ca să-1 aducă cu cinste la dânsul. ĂŽn acea vreme, cuviosul fiind ĂŽnchis ĂŽn peştera sa, se liniştea şi se ĂŽndeletnicea ĂŽn obişnuita rugăciune. Iar după ce clerul şi cetăţenii cetăţii lui Anastasie s-au dus la dânsul cu multă rugăminte ca să le fie episcop, el nici nu voia să audă de aceasta. ĂŽnsă ei, deschizând casa cu sila, l-au scos afară chiar nevrând şi, punându-1 ĂŽn careta arhierească, l-au dus la Ancira, bucurându-se şi veselindu-se. Iar fraĹŁii plângând şi tânguindu-se pentru părintele lor, căci se despărĹŁiseră de dânsul, cuviosul a trimis la ei, zicându-le: „Nu vă mâhniĹŁi, fraĹŁilor, şi să mă credeĹŁi, că niciodată nu vă voi lăsa, pentru că nimic nu este pe pământ care să mă poată despărĹŁi de voi".

    Deci Cuviosul Teodor a fost pus episcop al cetăţii lui Anasta­sie de către Pavel, mitropolitul Ancirei, deşi nu voia să primească o dregătorie ca aceasta. Şi pe când a primit scaunul, unui bărbat oarecare i s-a făcut o vedenie ĂŽn acest chip: o stea luminoasă şi mare s-a pogorât din cer spre biserică şi a luminat cu razele sale nu numai cetatea şi ĹŁara aceea, ci şi toate cetăţile şi părĹŁile de primprejur. Pentru că acest cuvios, fiind pus pe scaunul arhieresc ca o lumină ĂŽn sfeşnic, cu adevărat s-a arătat a fi lumină lumii, luminând şi spăi-mântând toată partea cea de sub cer cu minunile cele fără de număr şi cu chipul cel minunat al vieĹŁii sale. El cerceta adeseori lavra sa cea de la Sicheot şi mângâia pe fraĹŁi. Iar biserica Sfântului Gheor-ghe cea zidită prin a sa sârguinţă a sfinĹŁit-o. Şi câte minuni mari a făcut ĂŽn vremea episcopiei sale, nu se pot spune cu de-amănuntul. Pentru că îşi ĂŽndoia ostenelile sale, având purtare de grijă cu dinadinsul pentru păstoria sa cea ĂŽncredinĹŁată. Insă mult se mâhnea pentru că i se tăiase liniştea şi avea totdeauna dorinţă neschimbată ĂŽn mintea sa, ca să lase episcopia şi iarăşi să se ĂŽntoarcă la linişte ĂŽn mănăstirea sa.

    Iar după câţiva ani iarăşi a dorit să se ĂŽnchine sfintelor locuri din Ierusalim şi luând pe doi fraĹŁi din mănăstirea sa, pe Ioan arhidiaconul şi pe Martin, s-a dus cu dânşii ĂŽn cale. Şi ĂŽnconjurând sfintele locuri din Ierusalim, nu se arăta că este episcop, ci umbla ca un simplu stareĹŁ şi gândea să nu se mai ĂŽntoarcă ĂŽntru ale sale, ci să vieĹŁuiască acolo ĂŽntr-o mănăstire, pentru că i se părea că pentru dregătoria episcopiei şi-a părăsit nevoinĹŁa cea monahicească. Deci mergând ĂŽn lavra Sfântului Sava, a cerut o chilie pentru el şi a petrecut ĂŽntr-ĂŽnsa, liniştindu-se de la praznicul Naşterii lui Hristos, până la Paşti. Iar după Paşti, acei doi fraĹŁi care merseseră cu dânsul, Ioan şi Martin, neĂŽncetat ĂŽl supărau să se ĂŽntoarcă la locul său, ĂŽnsă el nu voia să-i asculte. Iar ĂŽntr-o oarecare noapte i s-a arătat Sfântul Marele Mucenic Gheorghe ĂŽn vedenia somnului, dându-i ĂŽn mână un toiag şi zicându-i: „Ieşi degrabă de aici, ca să ne ĂŽntoarcem ĂŽn patrie; pentru că nu ĹŁi se cade, ca lăsându-ĹŁi patria, să zăboveşti aici". Zis-a Teodor: „Nu voiesc să merg ĂŽn patrie, fiindcă nu poftesc episcopie". Zis-a mucenicul: „Eu degrabă te voi slobozi de la episcopie, numai să te ĂŽntorci, de vreme ce mulĹŁi se mâhnesc după tine". De o vedenie ca aceasta ĂŽnduplecându-se Teodor, şi-a luat pe amândoi ucenicii şi s-a dus ĂŽn patria sa.

    Iar când se apropia de Galatia, a intrat ĂŽntr-o mănăstire ce i se ĂŽntâmplase ĂŽn cale, care se numea Druinia, poruncind ĂŽmpreună călătorilor săi, ca să nu spună de dânsul, cine este. Iar monahii mănăstirii aceleia, de demult auzind de minunile Cuviosului Teodor, doreau să-1 vadă. Deci cuviosul, fiind necunoscut monahilor acelo­ra, s-a odihnit ĂŽn casa de oaspeĹŁi cea mănăstirească, primit fiind de Anichit, primitorul de străini. Şi ĂŽntrebând pe ucenici despre stareĹŁ cine este, au spus că este din părĹŁi depărtate. Şi şezând cuviosul la masă, a căutat spre ucenicii care mâncau cu poftă, căci erau flămânzi, şi a zis către dânşii: „Cu adevărat, fiilor, mâncăm ca Galatenii". După un ceas iarăşi le-a zis aceeaşi.

    Acestea auzindu-le Anichit, grăia ĂŽntru sine: „Nu cumva din părĹŁile Galatiei este acest stareĹŁ?" Iar după masă culcându-se stareĹŁul după obicei pe pământ spre odihna nopĹŁii, Anichit, luând deoparte pe amândoi ucenicii, cu multe rugăciuni ĂŽi supăra să-i spună cine este acest stareĹŁ. Deci i-au spus aceia, că este Teodor, făcătorul de minuni al Sicheotului şi episcopul cetăţii lui Anastasie, şi ĂŽndată Anichit alergând, a spus egumenului Ştefan şi fraĹŁilor şi s-au bucurat foarte mult de dânsul, fiindcă de multă vreme doreau ca să-1 vadă. Iar după ce a sosit vremea cântării Utreniei, când stareĹŁul mergea la biserică, l-au ĂŽntâmpinat ĂŽn uşile bisericii egumenul şi fraĹŁii şi, căzând la picioarele lui cele sfinĹŁite, i s-au ĂŽnchinat ca unui episcop şi făcător de minuni şi cereau binecuvântare. Şi l-au rugat să petreacă cu dânşii câteva zile, ca să se ĂŽndulcească de vederea feĹŁei lui celei ĂŽngereşti şi să se sature de vorbele cele cu miere curgătoare. Şi a petrecut sfântul la dânşii zile destule. Atunci a străbătut despre dânsul vestea prin toată latura aceea şi mulĹŁi din popor au mers la mănăstire, ducându-şi pe bolnavii lor la cuviosul, iar el, cu darul lui Hristos, pe toĹŁi ĂŽi tămăduia.

    După aceasta, mergând de acolo Sfântul Teodor la episcopia sa şi ĂŽndeletnicindu-se ĂŽn obişnuitele osteneli păstoreşti, gândea neĂŽn­cetat cum ar putea lăsa episcopia. Iar fericitul Antioh, vieĹŁuitorul pustiei, 1-a sfătuit la aceasta, fiind la dânsul din ĂŽntâmplare, când se ĂŽntorcea de la cetatea lui Constantin ĂŽntr-ale sale. Căci acel Antioh a fost trimis din părĹŁile Răsăritului la ĂŽmpăratul Mavrichie, ca să-1 roage pentru o cetate ce se numea Sinofrin, ca să o apere de barbari. Şi Antioh era bărbat bătrân, având de la naşterea sa ca la o sută de ani. Şi şaizeci de ani n-a gustat nici vin, nici untdelemn, iar treizeci de ani n-a gustat pâine, decât numai verdeĹŁuri crude cu sare şi cu oĹŁet şi băutura ĂŽi era apă. Pe acel fericit părinte, pe când trecea prin părĹŁile Galatiei şi ale cetăţii lui Anastasie, 1-a primit Cuviosul Teodor cu bucurie şi cu cinste şi 1-a odihnit. Şi mult s-a mângâiat cu dânsul ĂŽn vorbiri duhovniceşti. Şi grăia fericitul Antioh ucenicilor săi despre Teodor: „N-am văzut un astfel de om sfânt, nici n-am auzit până acum, pentru că mi-a descoperit Domnul viaĹŁa lui".

    Asemenea şi Sfântul Teodor a grăit despre Antioh către fraĹŁii săi: „în toată pustia Răsăritului n-am văzut, nici n-am auzit de un astfel de rob al lui Dumnezeu". La acel Cuvios Antioh, Sfântul Teodor a cerut sfat de folos, spunându-i scopul său pentru lăsarea episcopiei. Iar Cuviosul Antioh i-a lăudat scopul şi 1-a sfătuit să-şi săvârşească dorirea degrabă.

    După ducerea lui Antioh, a fost mâhnit plăcutul lui Dumnezeu de cei ce luau cu nedreptate averile bisericeşti. Şi pe lângă aceia, nişte casnici ai episcopiei care erau vrăjmaşi tăinuiĹŁi ai sfântului, fiind porniĹŁi de vrăjmaşul sufletelor spre zavistie şi urâciune, ĂŽn taină oarecum i-au dat otravă, cu slobozirea lui Dumnezeu. Şi a zăcut Cuviosul Teodor trei zile fără glas şi stătea nemişcat ca un mort, ĂŽncât chiar ĂŽncepuse ĂŽn cetate a străbate vestea despre moartea sfântului. Dar după trei zile i s-a arătat Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea şi i-a spus pricina bolii lui ce-i venise din otrava cea dată ĂŽn taină, zicându-i şi pe urătorii cei ce ĂŽi dăduseră otravă. Apoi scoţând din basmaua cea din mâini trei grăunĹŁe, i le-a dat lui, zicând: „Mănâncă-le pe acestea, că nu vei mai pătimi de acum nici un rău". Deci mâncând cuviosul grăunĹŁele acelea, şi-a venit ĂŽn simĹŁiri şi s-a simĹŁit cu totul sănătos. Apoi, sculându-se, a mulĹŁumit lui Hristos Dumnezeu şi Preacuratei Maicii Lui. Iar pe acei răi vrăjmaşi nu i-a mustrat, nici n-a spus cuiva de ei, ci a făcut rugăciune către Dumnezeu, ca să nu le socotească lor aceasta ca păcat. Iar către Sfântul Marele Mucenic Gheorghe totdeauna se ruga, ca mai degrabă să-1 libereze de episcopie, precum ĂŽi făgăduise ĂŽn vedenie, când din Palestina nu voia să se ĂŽntoarcă ĂŽn Galatia.

    Nu se cuvine a tăcea şi aceasta, că era rânduit mertic ĂŽn cetatea lui Anastasie, spre a se da la masa arhierească peste tot anul, din averile bisericeşti, 365 de galbeni. Dintr-acel mertic, Cuviosul Teodor cheltuia numai patruzeci de galbeni la mesele sale cele de peste tot anul, iar pe ceilalĹŁi ĂŽi ĂŽntorcea Sfintei Biserici. Iar darurile ce-i veneau de aiurea, acelea le ĂŽmpărĹŁea milostenie. Şi, vrând ca desăvârşit să lase dregătoria episcopiei, mai ĂŽntâi cu dinadinsul a făcut către Dumnezeu multă rugăciune ĂŽn multe zile, ca să nu i se socotească păcat acea socoteală a lui. Şi câştigând ĂŽnştiinĹŁare de la Dumnezeu pentru slobozirea sa, a adunat tot clerul şi toĹŁi cetăţenii şi le-a zis: „ŞtiĹŁi, fraĹŁilor, că voi cu sila scoţându-mă din mănăstire, m-aĹŁi silit să iau jugul acesta al episcopiei. Şi v-am spus atunci, că sunt nevrednic de povăţuirea voastră. Dar voi, neascultându-mă, aĹŁi săvârşit voinĹŁa voastră. Iată, este al unsprezecelea an de când vă mâhnesc şi sunt mâhnit de voi. Deci, vă rog, căutaĹŁi-vă alt păstor, care să vă poată plăcea; căci eu de acum nu pot să vă mai fiu episcop, ci ca un monah prost mă voi ĂŽntoarce la mănăstirea mea, ĂŽn care am făgăduit ca ĂŽn toate zilele vieĹŁii mele să slujesc lui Dumnezeu".

    Aceasta zicând, a luat pe arhidiaconul său Ioan, care era din mănăstirea lui, s-a dus la arhiepiscopul Pavel, mitropolitul Ancirei, şi 1-a rugat să pună ĂŽn locul său un alt episcop ĂŽn cetatea lui Anastasie. Deci a fost mare ceartă ĂŽntre ei, pentru că mitropolitul nu voia de loc să libereze de la episcopie pe fericitul Teodor, zicând că nu este cu putinţă ca să găsească un bărbat ca acela la acea rânduială. Iar Cuviosul Teodor se lepăda foarte, spunându-i că acea sarcină este mai presus de măsura şi puterea lui. Şi a fost nevoie, ca pentru aceea să trimită la Constantinopol, la prea sfinĹŁitul Patriarh Chiriac şi la drept credinciosul ĂŽmpărat Mavrichie. Iar aceia fiind povăţuiĹŁi de Dumnezeu, au scris mitropolitului Ancirei, ca să nu supere pe plăcutul lui Dumnezeu care voieşte să se liniştească, ci să-1 libereze, precum pofteşte.

    Astfel Cuviosul Teodor, izbăvindu-se de greutatea episcopiei, s-a umplut de negrăită bucurie, văzându-se liber de gâlcevi şi de grijile cele multe. Şi ducându-se la mănăstirea sa, a stat ĂŽn chilie, liniştindu-se şi petrecând viaĹŁa sa cea obişnuită ĂŽn nevoinĹŁe pust­niceşti. Şi adeseori săvârşea dumnezeieştile slujbe, aducând lui Dumnezeu jertfa fără de sânge. Şi se ĂŽnvrednicea acest plăcut al lui Dumnezeu ĂŽn vremea Liturghiei, că vedea darul Sfântului Duh, ĂŽn asemănare de pânză şi ĂŽn chip de porfiră prealuminată, care se cobora de sus peste sfintele daruri şi le acoperea. Despre acest lucru a spus unuia din cei ĂŽmpreună slujitori ai săi, ieromonahul Iulian, bărbat duhovnicesc şi ĂŽmbunătăţit, fiind silit de acela cu stăruitoare rugăminte. Şi când vedea aceea, se umplea de negrăită bucurie duhovnicească şi faĹŁa lui cea cinstită strălucea cu o mare lumină şi se schimba. Iar preoĹŁii şi diaconii care slujeau cu Sfântul Teodor, văzând ĂŽn faĹŁa lui o dumnezeiască strălucire, se spăimântau.

    Odată s-a ĂŽntâmplat şi aceasta: ĂŽn şaisprezece zile ale lunii iulie, la pomenirea Sfântului Mucenic Antioh şi hramul aceluia, când arhiereul lui Dumnezeu, Teodor, săvârşea dumnezeiasca Liturghie şi a sosit vremea ĂŽnălţării Sfintelor Daruri, ridicând el după obicei discul cu Sfântul AgneĹŁ ĂŽn sus şi strigând: „Sfintele sfinĹŁilor", dumnezeiescul AgneĹŁ singur de sine s-a ridicat sus ĂŽn văzduh, ĂŽnălţându-se ca de o nevăzută mână, şi iarăşi s-a lăsat pe disc la locul lui. O minune ca aceasta i-a umplut de spaimă şi de mirare mare pe toĹŁi cei ce erau atunci ĂŽmprejurul acelui dumnezeiesc prestol. Iar Cuviosul Teodor, vărsând pâraie de lacrimi din ochii săi şi totodată bucurându-se negrăit, preamărea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce este adevărat ĂŽn Preacuratele Taine.

    Iar dreptcredinciosul ĂŽmpărat Mavrichie şi preasfinĹŁitul Patriarh Chiriac, vrând să vadă pe Cuviosul Teodor, de care auzeau multe, au scris către dânsul să vină la ei la Constantinopol, ca să se ĂŽnvrednicească de rugăciunile şi de binecuvântarea lui. Iar cuviosul, neputând să nu-i asculte, s-a dus şi a fost primit de toĹŁi cu mare cinste, şi a petrecut ĂŽn Constantinopol puĹŁină vreme. Şi multe minuni a făcut cu puterea lui Dumnezeu: un prunc orb a luminat, pe o femeie slăbănoagă a ridicat-o din pat, pe mulĹŁi ĂŽndrăciĹŁi i-a liberat de muncirea diavolului. Pe una ce-i curgea sânge, a tămăduit-o cu rugăciunea; pe fiul ĂŽmpăratului care era bolnav şi deznădăjduit de la doctori, 1-a tămăduit; celor neroditori ĂŽn ĂŽnsoĹŁire le-a dăruit naştere de fii prin a sa binecuvântare. Şi alte multe minuni preaslăvite făcând acolo şi pe toĹŁi cu darul Domnului veselindu-i, s-a ĂŽntors la mănăstirea sa. După aceea, mai târziu, a fost chemat a doua oară la Constantinopol, sub ĂŽmpărăţia lui Foca Tiranul, de preasfinĹŁitul Patriarh Toma, care a ĹŁinut scaunul după Chiriac; iar pricina che­mării a fost următoarea:

    Un lucru preaminunat s-a ĂŽntâmplat ĂŽn părĹŁile Galatiei, unde, ĂŽn nişte cetăţi de acolo făcându-se litanii cu crucile şi purtând cruci mari de lemn, acestea, singure ĂŽntre ele, cu o putere mare, minunată şi neoprită, plecându-se una spre alta, se loveau, se plecau şi se sfărâmau. Acea minune străbătând şi ĂŽn Constantinopol auzindu-se, preasfinĹŁitul Patriarh Toma a trimis la Cuviosul Teodor, rugându-1 să vină la el degrabă. Şi când a mers cuviosul la Constantinopol, a fost primit de toĹŁi cu cinste ca şi mai ĂŽnainte. Deci luându-1 deosebi, preasfinĹŁitul patriarh 1-a ĂŽntrebat despre minunea aceea, ce ar ĂŽnsemna ea? Iar Sfântul Teodor 1-a ĂŽnştiinĹŁat despre acea minune, că adevărată a fost; dar ce ar ĂŽnsemna, nu voia să-i spună, zicând că nu ştie acea taină a lui Dumnezeu.

    Atunci preasfinĹŁitul patriarh a căzut la picioarele lui cu mare rugăminte şi cu o mare smerenie ca aceea a lui a silit pe cuviosul să-i spună mai ĂŽnainte cele ce vor fi. Deci stareĹŁul a zis că acea plecare, lovire şi sfărâmare a crucilor ĂŽnsemnează multe primejdii şi risipiri ce vor veni asupra Bisericii lui Dumnezeu şi asupra ĂŽmpărăţiei greceşti, pe de-o parte de la vrăjmaşii cei dinafară, iar pe de alta de la cei dinlăuntru. Pentru că dinafară are să fie grea năvălire a barbarilor, iar dinlăuntru oamenii cei numiĹŁi cu numele lui Hristos, ĂŽmpărĹŁindu-se ĂŽn credinţă, vor ĂŽncepe a se izgoni singuri unul pe altul şi a se pierde; de aceea multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii şi se vor risipi şi toate acelea vor fi repede.

    Patriarhul, auzind acestea, s-a spăimântat foarte şi a rugat pe Cuviosul Teodor să se roage Domnului pentru dânsul, ca să-i ia sufletul din trup mai repede, adică mai ĂŽnainte de a yeni acea risipire, ca să nu vadă nişte primejdii ca acelea, ce au să vină asupra Bisericii. Şi după puĹŁină vreme, zăbovind puĹŁin Cuviosul Teodor ĂŽn Constantinopol, la biserica Sfântului Ştefan, s-a ĂŽmbolnăvit patri­arhul şi a trimis la cuviosul, unde era ĂŽnchis şi postea, spunându-i despre boala sa şi-1 ruga ca degrabă să-i ceară sfârşitul de la Dumnezeu. Iar sfântul, lepădându-se şi nevrând, patriarhul a trimis la dânsul rugăminte cu dinadinsul, dorind ca mai ĂŽnainte de năvălirea primejdiilor asupra Bisericii, să se dezlege din trup şi să se ducă către Domnul. Deci chiar nevrând cuviosul, a făcut voia patriarhului, ca să se roage lui Dumnezeu pentru sfârşitul lui şi a trimis la dânsul, zicându-i: „Porunceşti, oare să vin la tine, sau ne vom vedea amândoi acolo, ĂŽnaintea Domnului nostru?" Patriarhul i-a răspuns prin trimisul acela: „Să nu-ĹŁi laşi liniştea ta, părinte. ĂŽmi ajunge că mi-ai zis că ne vom vedea amândoi acolo ĂŽnaintea Domnului nostru". Şi ĂŽntr-acea zi, preasfinĹŁitul Patriarh Toma, ĂŽnaintea ceasului Vecerniei, bucurându-se, s-a despărĹŁit de trup şi s-a dus către Domnul.

    După sfârşitul patriarhului, Cuviosul Teodor s-a ĂŽntors la mănăstirea sa şi nu după mulĹŁi ani s-a apropiat şi el de fericitul său sfârşit, făcând multe, mari şi preaslăvite minuni şi proorocind cele ce au să fie. Iar mai ĂŽnainte de sfârşitul său, de două ori a văzut pe Sfântul Marele Mucenic Gheorghe, arătându-i-se ĂŽn vedenia somnu­lui. Mai ĂŽntâi i s-a arătat dându-i un toiag de cale şi-1 chema ĂŽmpreună cu el ĂŽntr-o călătorie ĂŽndepărtată. După aceea i s-a arătat mergând călare, ducând şi alt cal şi zicându-i: „Teodore, ĂŽncalecă pe calul acesta şi vino după mine!" Din aceasta, Sfântul Teodor şi-a cunoscut trecerea sa degrabă de la cele pământeşti şi a spus aceasta cu bucurie ucenicilor săi, precum şi vremea sfârşitului său, după praznicul Paştilor, care a şi fost. Iar când se sfârşea, a văzut pe sfinĹŁii ĂŽngeri, care veniseră să-1 ia şi, zâmbind cu faţă luminoasă, şi-a dat sfântul său suflet ĂŽn mâinile lor. Şi a fost sfârşitul lui ĂŽn anul al treilea al ĂŽmpărăţiei lui Iraclie.

    Iar viaĹŁa şi minunile lui le-a scris Eleusie, ucenicul lui, cel numit de cuviosul ĂŽn călugărie Gheorghe. Acesta spunea despre el, că părinĹŁii lui, petrecând mult ĂŽn ĂŽnsoĹŁire, erau neroditori. Şi rugau pe Cuviosul Teodor, ca prin rugăciunea şi binecuvântarea lui, să poată să fie născători de fii. Iar el, luând brâiele lor, le-a binecu­vântat şi, dându-le lor, le-a proorocit dezlegarea nerodirii. Şi au născut pe acest Eleusie, pe care crescându-1, l-au adus la Cuviosul Teodor şi l-au dat lui Dumnezeu spre slujbă. Şi petrecând doispre­zece ani lângă el, a văzut singur minunile cele negrăite ale aceluia, pe care le-a şi scris foarte pe larg. Dintre acestea noi, aducând aici pe scurt câteva, pot să ne folosească din destul pe noi, cei ce slăvim pe minunatul Dumnezeu Cel preamărit ĂŽn ai Săi făcători de minuni, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi ĂŽn vecii vecilor. Amin.

Categoria: Vieţile Sfinţilor pe luna aprilie

Cuvinte cheie: Cuviosul Teodor Sicheotul

Cautare:

Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

Vizualizari: 1789

Id: 1600

Imagine:

Share: