Îmi scrii despre ciocnirea neaşteptată cu sora... în Scriptură se spune: şi cei mai de aproape ai mei, departe au stătut (Ps. 37, 12). De altfel, şi fără Scriptură viaţa arată că orgoliul rănit îi îndepărtează unul de altul şi pe cei mai apropiaţi oameni.
Ce este de făcut? Cu toţii avem aceeaşi neputinţă, şi anume dorinţa de a ni se da întotdeauna dreptate, iar dorinţa aceasta şi pe ceilalţi îi supără, şi pe cei care o nutresc îi face vinovaţi înaintea judecăţii lui Dumnezeu, pentru că, zice Sfântul Isaac Sirul, în legea evanghelică îndreptăţirea de sine nu este îngăduită, ci se spune limpede şi de-a dreptul: cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt (Mt. 5, 39). Întemeindu-se pe legea evanghelică, toţi Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi spun într-un glas că biruinţa împotriva oricărei ispite stă în smerenie şi răbdare. Să ne smerim şi să ne străduim să răbdăm şi noi, şi vom afla odihnă sufletelor noastre, după povaţa Domnului Însuşi, Care grăieşte: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Pe deasupra, adu-ţi aminte de cuvintele pe care ţi le-a zis cândva părintele egumen A., cel de fericită pomenire: „Câtă vreme ne aflăm pe pământ, nu putem petrece fără necazuri; chiar dacă ne-am sui pe nori, nici acolo nu vom scăpa de necazuri, după mărturia Domnului Însuşi: în lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi: Eu am biruit lumea" (In 16, 33). Cuvintele acestea arată că în necazuri nu trebuie să deznădăjduim, ci să nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu, pe care şi trebuie să-l chemăm întotdeauna, sau mai bine zis să ne rugăm Domnului pentru el. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
(Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, pp. 68-69)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Daca am renunta la dreptatea noastra cum ar fi?
Vizualizari: 760
Id: 16065
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.