Daca Dumnezeu poarta grija de creatia Sa, de ce admite raul in lume?

Obiecţia cea mai obişnuită împotriva existenţei proniei divine este formulată din constatarea existenţei răului. Dacă Dumnezeu poartă grijă de opera sa, de ce admite răul în lume? De ce există răul, sub multiplele lui forme şi nume, de ce există spiritele rele, nedreptăţile sociale, durerile, suferinţele şi calamităţile, războaiele, lacrimile celor slabi, abuzurile celor tari, inegalităţile, catastrofele, păcatele de tot felul şi moartea? De ce toate aceste rele fizice, morale şi metafizice?

Existenţa răului contrazice realitatea providenţei divine. Obiecţia aceasta pare serioasă, dar, ca şi celelalte, fără să fie temeinică. Întâi de toate, cauza răului din lume nu trebuie căutată în Dumnezeu. Nu Dumnezeu este autorul răului. Răul se naşte din libertate. El învederează binele. Dacă n-ar fi libertatea, n-ar exista nici binele, nici răul. Răul este creaţia fiinţelor libere, un simplu produs al voinţei umane, care stă şi el în slujba vieţii, a binelui.

Unde este libertate, acest bun extraordinar de scump şi sfânt, pentru care s-au scris atâtea cărţi şi s-a vărsat în revoluţii şi în războaie atâta sânge, acolo este şi bine şi rău, după cum darul libertăţii este întrebuinţat, bine sau rău – ca mijloc de înălţare pe scara virtuţilor morale şi a valorilor culturale, sau ca abuz spre anarhie, răzvrătire şi decădere morală.

Din libertatea bine întrebuinţată se nasc toate virtuţile şi comorile morale şi spirituale ale omenirii; din abuzul de libertate se nasc toate viciile şi relele: toate fiinţele necurate, nedreptăţile sociale, inegalităţile, războaiele, păcatele, suferinţele etc. Libertatea face din om înger sau demon, stăpân sau rob, geniu sau dobitoc.

Răul, prin urmare, este din lume, din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu. E ceva trecător, ca orice imperfecţiune. Dacă Dumnezeu nu opreşte prin forţă relele pe care le fac oamenii, aceasta înseamnă că El respectă libertatea fiilor săi şi mai înseamnă că le aşază pe umeri răspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi să le poată răsplăti. Fără libertate nu există răspundere, fără răspundere nu poate să fie răsplată: recompensă sau pedeapsă. lată din ce consideraţii generale, răul nu este de la Dumnezeu și nu trebuie atribuit lui Dumnezeu.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 146-147)

Categoria: Articole

Cautare: