Profilaxia bolilor este chezăşia vieţii sănătoase. Toată lumea ştie lucrul acesta, însă, din păcate, oamenii au uneori o atitudine foarte neglijentă şi faţă de sănătatea trupească, şi faţă de sănătatea duhovnicească a familiei lor.
Adeseori amânăm consultul medical până când nu mai avem putere să răbdăm suferinţa. Până în acel moment ni se pare că boala o să treacă singură. Şi în viaţa de familie oamenii încep să se gândească la faptul că viaţa lor de cuplu are nevoie de tratament numai atunci când se află în pragul divorţului. Se duc la preot, se duc la psiholog să ceară sfat atunci când este deja greu să mai fie ajutaţi.
Ranchiunele, reproşurile, ostilitatea se acumulează ani la rând ca un bulgăre imens de zăpadă, şi soţii înşişi nu prea mai cred că pot reface relaţia pe care o aveau la începutul căsniciei – deşi eu sunt convins că, dacă oamenii vor cu sinceritate să se ajute pe ei înşişi şi să-şi ajute familia în vederea îmbunătăţirii relaţiilor din sânul ei, nu există situaţii fară speranţă. Chiar şi atunci când deocamdată una singură dintre părţi caută pacea şi dragostea există toate şansele ca situaţia să fie îmbunătăţită, numai să vrea asta şi soţii. Cum se spune, „Dumnezeu îi dă omului, dar nu îi bagă în traistă”.
(Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2013, pp. 49-50)
Categoria: Familie
Cautare:
Daca exista bunavointa, orice relatie poate fi imbunatatita
Vizualizari: 782
Id: 26925
Imagine:
Share:
Este posibil sa intalnim si sa nu recunoastem sufletul pereche?
Primii pasi in educarea copilului
Ce putem face pentru privirea senina a copiilor nostri?
Sfaturi pentru o soacra ce nu-si iubeste nora
Cum sa ne pastram curatia, intr-o societate care promoveaza infidelitatea?
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.