Daca facem un pas spre Dumnezeu, El va face zece spre noi

Din momentul în care privim Spovedania, fundamental, ca pe un act mai mult al lui Hristos decât al nostru, Taina Pocăinţei ne apare într-o lumină mai accentuat pozitivă. Nu mai este doar experienţa propriei slăbiciuni şi dezintegrări, ci şi a iubirii tămăduitoare a lui Dumnezeu. Nu-l mai vedem doar pe fiul risipitor parcurgând, încet şi greu, lunga cale de întoarcere acasă, ci şi pe tatăl care-l zăreşte de departe şi aleargă în întâmpinarea lui. (cf. Luca 15, 20). Cum scrie Tito Colliander: „Dacă facem un pas spre Dumnezeu, El va face zece spre noi”. Este exact ceea ce trăim în Taina Spovedaniei. Ca şi celelalte Taine, Spovedania este o împreună-lucrare divino-umană în care este o convergenţă şi o „cooperare” (sinergie) între harul lui Dumnezeu şi voinţa liberă. Amândouă sunt necesare, dar lucrarea lui Dumnezeu este mai importantă.

Pocăinţa şi Spovedania nu sunt, deci, pur şi simplu ceva ce putem face singuri sau cu ajutorul preotului, ci o lucrare a lui Dumnezeu cu noi şi în noi. Cum o spune Sfântul Ioan Gură de Aur (sec. IV): „Să fim iconomi ai leacului mântuitor al pocăinţei; să primim de la Dumnezeu pocăinţa care ne vindecă. Căci nu noi oferim, ci El este Cel care ne dăruieşte”. Este momentul să amintim că în limba greacă, cuvântul exomologesis înseamnă în acelaşi timp, mărturisirea păcatelor şi mulţumirea adusă pentru darurile primite.

(Episcop Kallistos Ware, Împărăţia lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 54-55)

Categoria: Articole

Cautare: