Se spune că cineva ar fi zis: „Moartea a 100.000 de oameni e o statistică; moartea unui singur om este o tragedie!”. Aceste cuvinte sunt valabile într-un fel şi pentru suferinţă, în înţelesul că se poate da o explicaţie, dar pentru o suferinţă privită în abstract, nu însă şi pentru o suferinţă concretă, nu pentru propria ta suferinţă, pentru suferinţa ce o ai de suportat.
Cea mai evanghelică atitudine a creştinului faţă de suferinţă este să o primească ca din mâna lui Dumnezeu, deci cu bucurie, cu încredinţarea că îi este de folos şi cu dorinţa sinceră de a se sfinţi prin ea, ştiind că fără suferinţă nu este mântuire.
Un credincios care ştie cu adevărat că suferinţa are rost, şi în condiţii de suferinţă primeşte linişte sufletească, are seninătate. Noi cunoaştem credincioşi care au de suferit şi care suferă. De exemplu, imobilizaţi la pat, şi care totuşi sunt senini şi dau slavă lui Dumnezeu şi pentru o situaţie de felul acesta. Ceea ce înseamnă că fericirea n-o condiţionează bunăstarea materială sau sănătatea deplină, deşi Biserica noastră este pentru sănătate deplină şi este şi pentru stare materială bună.
Cineva care are o suferinţă grea şi o duce, e mai mult decât dacă ar avea o sănătate deplină şi s-ar bucura de sănătate şi ar mulţumi lui Dumnezeu. Dacă ai bucurie în suferinţă, eşti mai mare decât omul care n-are de ce să sufere şi care are bucurie fără de suferinţă.
(Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 160-161)
Categoria: Articole
Cautare:
Daca intelegi rostul suferintei, le poti trai pe toate cu bucurie
Vizualizari: 763
Id: 7328
Imagine:
Share:
Usor, foarte usor poate Hristos sa ne dea tot ceea ce dorim!
Maica Domnului este si mama fiecaruia dintre noi
Cum sa biruim raul care ne ameninta
Smerenia este increderea totala in voia lui Dumnezeu
Nu-i destul sa faci fapte bune: trebuie sa te faci tu insuti bun!
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.