Daca iubirea ar fi stapanit pretutindeni

Dacă iubirea ar fi stăpânit pretutindeni, lumea noastră ar fi fost atât de diferită! N-ar fi fost nevoie nici de legi, nici de tribunale, nici de pedepse. Nimeni nu şi-ar fi nedreptăţit aproapele. Crimele, certurile, războaiele, răscoalele, răpirile, părtinirile şi toate nedreptăţile ar fi dispărut. Răutatea ar fi fost cu totul necunoscută.

Căci dragostea are marele avantaj că nu are legătură, precum alte virtuţi, cu anumite răutăţi. Lepădarea de cele materiale, de pildă, se leagă deseori de slava deşartă, uşurinţa de a învăţa cu ambiţia, facerea de minuni cu mândria, milostenia cu desfrâul, smerita cugetarea cu înălţarea lăuntrică etc. Acestea nu există în iubire, în iubirea adevărată. Omul care iubeşte trăieşte pe pământ ca şi cum ar trăi în cer, cu linişte şi fericire neumbrite, cu sufletul curăţat de invidie, zavistie, mânie, mândrie, rea dorinţă. Aşa cum nimeni nu-şi face rău sieşi, la fel nici el nu-i face rău aproapelui său, pe care-l consideră ca un alt sine. Iată omul iubirii – un înger pământesc!

Însă cel care nu are iubire, oricâte minuni ar face, oricâtă cunoaştere desăvârşită a celor dumnezeieşti ar avea, mii de morţi de-ar învia, nimic n-ar câştiga, de vreme ce trăieşte doar pentru el, departe de ceilalţi. Tocmai de aceea Hristos a aşezat iubirea de aproapele ca dovadă de iubire desăvârșită pentru El.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, pp. 143-144)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: