Pomenirea Înfricoşatei Judecăţi este totdeauna un îndemn hotărât de a ieşi din nepăsarea de mântuire. Să nu ne înşelăm cu credinţa mincinoasă că Dumnezeu ne va ierta fiindcă este bun şi milostiv. Bunătatea Lui nu poate fi prilej de păcat. El iartă cu nemăsurată milostivire, dar nu nesocoteşte demnitatea libertăţii omeneşti şi contribuţia ei la mântuire. Păcatul, noi îl înscriem în carte (a vieţii) şi numai cel ce l-a scris îl poate şterge, nimeni altul, nici chiar Dumnezeu. Şi dacă omul nu şi-a împodobit chipul său cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate împodobi. Este deci în interesul cel mai adânc al vieţii noastre să ştergem din carte tot înscrisul păcatului cu pocăinţă sinceră, cu încetarea răului, cu spovedanie curată, cu împlinirea canonului, prin rugăciune şi cu lacrimi.
Şi pentru tot păcatul să ne întrebăm cu îngrijorare şi cu teamă: oare s-a şters el din carte (a vieţii)? Şi după ce l-am şters, să scriem şi faptele cele bune ale virtuţilor, prin împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, căci ele ne împodobesc şi ne gătesc chipul nostru cel de veşnicie. Toată fapta bună este o agoniseală de mare preţ, de care ne vom bucura în vecii vecilor. „Cum ţi-ai crescut aici aripile, aşa vei putea zbura către cele de sus; cum ţi-ai curăţit aici mintea, aşa vei vedea acolo slava Lui şi măsura în care L-ai iubit aici, în aceeaşi măsură te vei îndulci de dragostea Lui”.
(Protosinghel Petroniu Tănase, Uşile Pocăinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 1994, p. 27)
Categoria: Articole
Cautare:
Daca omul nu si-a impodobit chipul sau cu nici o virtute, nici Dumnezeu nu-l poate impodobi
Vizualizari: 651
Id: 16877
Imagine:
Share:
Pazeste-te de indrazneala in vorbire si de cuvinte inutile!
Indrazneala rugaciunii catre Maica Domnului
Trebuie sa luptam impotriva tinerii de minte a raului
Nici nu poate fi descrisa bucuria sotilor care se mantuiesc!
Grija principala a vietii noastre este sa iertam si sa ne rugam
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.