Daca posteste, omul devine bland ca un mielusel
Dacă posteşte, omul se face ca un mieluşel. Iar atunci când devine ca o fiară, înseamnă că asceza pe care o face ori este mai presus de puterile lui, ori o face din egoism, şi de aceea nu primeşte ajutorul dumnezeiesc.
Dar uneori chiar şi fiarele sălbatice sunt îmblânzite şi smerite de post. Vezi, atunci când le este foame, se apropie de om să le miluiască, pentru că din instinct simt că de nu vor mânca vor muri. În timp ce, dacă se apropie de om pentru a găsi de mâncare, se poate să nu păţească nimic.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 201)
Categoria: Articole
Cautare:
Daca posteste, omul devine bland ca un mielusel
Vizualizari: 722
Id: 7300
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Inlocuieste pornirea de a-l judeca pe celalalt cu un „Doamne, miluieste-ma!”
Dumnezeu ne iubeste, oricat de mult L-am rani noi pacatuind
Cand mananci cu recunostinta, orice mancare e ca bucuria pe paine!
Toate bucuriile credintei noastre vin prin Maica Domnului
Omul este principiul de legatura intre Dumnezeu si restul creatiei
Biserica este Raiul pamantesc

Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
|
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.