Sfânta Liturghie este centrul întregului nostru cult creştin, iar în centrul ei se săvârşeşte marea minune a transformării pâinii şi vinului în însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului, când preotul repetă înseşi cuvintele Mântuitorului cu care a instituit această taină: “Luaţi mâncaţi, acest este Trupul meu, care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor”. “Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor”. Apoi a adăugat: “Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea”. (Matei 26, 26; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20; I Cor. 11, 24-25).
Când preotul îşi înalţă mâinile spre cer, rosteşte o rugăciune de invocare a Duhului Sfânt, pentru sfinţirea darurilor pregătite pe Sfântul Altar, zicând: “Doamne, Cel ce ai trimis pe Prea-Sfântul Tău Duh, în ceasul al treilea, Apostolilor Tăi, pe Acela, Bunule, nu-L lua de la noi, ci ni-l înnoieşte nouă, celor ce ne rugăm Ţie. Încă aducem Ţie, această slujbă duhovniceacă şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt”. Amin. Amin. Amin. (Care înseamnă aşa să fie!)
Cei slabi în credinţă se îndoiesc de această realitate, dar să luăm două exemple din viaţa noastră. Oare muşchii şi sângele nostru din ce se întreţin? Oare nu din alimentele ce le consumăm zilnic? Organismul nostru, prin legile sale, transformă alimentele în carne şi sânge şi energia necesară. Dacă nu mâncăm o jumătate de zi, ne simţim slăbiţi, iar dacă mâncăm o bucată de pâine, indată ne revenim. Sau laptele, pe care-l consumăm cu atâta plăcere, cum se produce? Un animal consumă furaje şi le transformă în carne şi lapte. Ceea ce nu poate face nici o fabrică din lume!
Şi atunci, oare Dumnezeu “Care toate câte a voit a făcut”, la rugăciunea slujitorului Său, nu poate face această transformare? Aşa că, să fim siguri că, dacă suntem vrednici, ne unim cu Însuşi Trupul şi Însuşi Sângele Domnului, spre sfinţirea noastră! Şi ce lucru poate fi mai mare pentru un credincios ca acela de a putea avea pe Dumnezeu în inima sa şi a fi cu adevărat purtător de Hristos? Astfel se împlinesc cuvintele Mântuitorului care le-a zis ucenicilor Săi: ”Voi fi cu voi până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28, 20).
(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 66-67)
Categoria: Articole
Cautare:
Daca suntem vrednici, ne unim cu Insusi Trupul si Insusi Sangele Domnului, spre sfintirea noastra!
Vizualizari: 685
Id: 15685
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.