Darurile sadite de Dumnezeu in noi

Monahul se aseamănă ostaşului ce merge la război şi îşi îmbracă trupul său peste tot cu armură, este cu grijă şi se nevoieşte până la biruinţă, ca nu pe neaşteptate să vină asupra lui război şi, fiind neapărat, să fie prins. Asemenea şi monahul, dacă se moleşeşte, va deveni trândav şi uşor este prins de vrăjmaşul. Că aruncă în el gânduri întinate pe care le primeşte cu dulceaţă: pe cele ale înaltei cugetări şi ale slavei deşarte, ale zavistiei şi grăirii de rău, lăcomiei pântecelui şi somnului fară de saţiu, şi, pe lângă acestea, îl aduce în deznădăejde şi în tăgăduirea răutăţilor. Iar dacă se va trezi totdeauna, atrage darul lui Dumnezeu spre ajutor, se sprijineşte de dânsul cum îi va plăcea lui şi se face în sine, şi lăudat, şi lăudător. Că precum cineva, privindu-se în oglindă, cel ce priveşte este chiar cel ce se priveşte, asemenea şi darul, oriunde ar afla odihnă şi se va sălăşlui în om, îl slăveşte pe dânsul şi se slăveşte de dânsul. Iar fară ajutorul lui nu poate inima sa să fie îndestulată, nici să se umple de umilinţă, ca să se mărturisească după cuviinţă Stăpânului, ci săracă şi lipsită de bunătăţi este şi locuiesc în ea gândurile cele urâte şi întinate, ca şi corbul de noapte în loc nelocuit.

Deci, omului i se cuvine a-l chema pe dânsul, ca, venind, să-i lumineze mintea şi, curăţindu-se pe sine, locuitor în sine şi ajutător să-l câştige pe el şi prin el să facă toată fapta bună. Şi, luminându-se de dânsul, să poată înţelege podoaba cea în multe feluri şi frumuseţea veacului ce va să fie; şi darul i se face zid şi întărire şi-l păzeşte în veacul acesta, spre viaţa veacului ce va să fie.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 148)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: