Dat-ai veselie inimii mele

Mulţi zic: Cine ne va arăta nouă cele bune? Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. După ce profetul a dat acest îndemn moral şi după ce a adus mintea la cunoştinţa de Dumnezeu şi după ce a pus în lucrare orice mijloc prin care poate să trezească mintea celor rătăciţi şi mai ales a celor care sunt ataşaţi de El, cărora le arată purtarea de grijă a proniei Lui, dând răspuns împotriva obiecţiei făcute de cei mai slabi şi mai învârtoşaţi la minte, zice: Mulţi zic: Cine ne va arăta nouă cele bune?. Nu spun acestea cei puţini, cei sinceri, cei încercaţi şi înţelepţi, ci mulţimea cea nenumărată şi fără discernământ se agaţă de confuzia acestor gânduri.

Ce înseamnă ceea ce spune? Cine ne va arăta nouă cele bune? Sunt unii care fie că leapădă pronia lui Dumnezeu, fie că sunt iubitori de plăceri, de trândăvie şi de bogăţii, de slavă şi putere, ne întreabă unele ca acestea: Unde sunt bunătățile lui Dumnezeu? Eu sunt în sărăcie, în boală şi nenorocire şi în cele de pe urmă chinuri şi batjocuri şi ocări; iar altul îşi petrece viaţa în fericire şi desfătare, în putere şi slavă şi bogăţie. Şi cei care caută numai aceste bunuri, trecând cu vederea pe cele cu adevărat bune, virtutea, zic, şi înţelepciunea. Iar alţii precum ziceam, învinuind pronia lui Dumnezeu zic: unde este pronia lui Dumnezeu, de vreme ce este atâta confuzie în viaţă şi cei mai mulţi sunt în sărăcie şi lipsă şi în cele de pe urmă rele? Ce dovadă este a purtării Lui de grijă? Cei ce spun acestea fac acelaşi lucru cu cei care, fiind ziua mare, ar căuta să vadă soarele şi ar avea îndoieli cu privire la existenţa luminii.

Ceea ce arătând profetul şi aducând repede răspunsul, zice: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne. Nu a spus s-a arătat, nici nu a spus că a strălucit, ci că s-a însemnat arătând că aşa cum ceea ce s-a însemnat pe frunte este vădit tuturor şi nu este nimic care să o ascundă, nici nu poate cineva să nu recunoască un chip plin de lumină şi care răspândeşte raze, la fel, zice, este şi pronia Ta, Doamne. Căci lumină aici numeşte apărarea, grija, ajutorul, pronia. Arătând aceasta aduce şi dovada. Care este aceasta? Dat-ai veselie inimii mele. După ce s-a ridicat împotriva mulţimii celor fără de minte, aduce dovada proniei lui Dumnezeu prin pilda celor care au minte şi care sunt sănătoşi şi zice: Dat-ai veselie inimii mele, adică m-ai învăţat adevărata înţelepciune, m-ai învăţat să dispreţuiesc lucrurile pământeşti, să cunosc pe cele adevărate şi dăinuitoare. M-ai ridicat la cele mai bune nădejdi, m-ai condus la viaţa viitoare, mai înainte de desfătarea de cele bune m-ai înaripat cu nădejdea şi aşteptarea celor bune. Bine zice astfel.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 48)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: