Lumânările trebuie să fie din ceară curată de albine. Nu întâmplător. Albina rămâne pururea fecioară, iar ceara produsă de ea constituie astfel materia cea mai curată, cea mai pură. În felul acesta aducem lui Dumnezeu ofrandă curată, neatinsă de umbra vreunei patimi.
Pentru că lumânarea ne poate fi model duhovnicesc de urmat, iată șase motive de la Sfântul Simeon al Tesalonicului (1381 - 1429) pentru care aprindem lumânări în biserică:
1. Precum lumânarea este curată (de ceară curată), la fel și inimile noastre ar trebui să fie curate.
2. Precum lumânarea de ceară curată este maleabilă (spre deosebire de cea din parafină), la fel și sufletele noastre ar trebui să fie maleabile până ce le îndreptăm și le întărim în învățătura Sfintelor Evanghelii.
3. Precum lumânarea ajunge să fie făcută din polenul florilor și are un parfum dulce, la fel și sufletele noastre ar trebui să aibă mireasma dulce a harului dumnezeiesc.
4. Precum lumânarea, atunci când arde, se contopește și hrănește flacăra, la fel și noi trebuie să ne luptăm să dobândim unirea cu Dumnezeu.
5. Precum lumânarea arzând, luminează întunericul, la fel și lumina lui Hristos din noi să lumineze înaintea oamenilor ca să se aducă slavă numelui lui Dumnezeu.
6. Precum lumânarea își oferă propria lumină ca să lumineze întunericul omului, la fel și lumina virtuților, lumina dragostei și a păcii, trebuie să caracterizeze un creștin.
Iar ceara care se topește simbolizează făclia dragostei noastre pentru aproapele nostru.
Să ne rugăm ca lumina lui Hristos să ne lumineze și pe noi!
Categoria: Articole
Cautare:
De ce aprindem lumânări în biserică?
Vizualizari: 55
Id: 30980
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.