Răbdarea trebuie să se întindă peste tot ceea ce pronia lui Dumnezeu ne trimite în viaţa noastră duhovnicească. Prin răbdare, omul devine bun luptător şi nevoitor, şi dobândeşte adeseori mai multe izbânzi duhovniceşti decât altul, prin nevoinţa sa de bunăvoie. Iov a fost un nevoitor de bunăvoie atunci când trăia în cucernicie şi se bucura de copiii săi; el nu uita să se roage lui Dumnezeu pentru ei în fiecare zi, pentru a abate judecata dreaptă a lui Dumnezeu de la greşelile lor fără de voie.
El săvârşea fapte bune, era tată al tuturor orfanilor şi ocrotitor al văduvelor. Îl cinstea pe Dumnezeu în zilele îmbelşugării sale şi, prin aceasta, a bineplăcut foarte Ziditorului Său. Dar el a ajuns şi nevoitor fără de voie, atunci când, sub loviturile încercărilor trimise asupră-i de Dumnezeu, a pierdut totul: ţarini, averi, dobitoace, slugi, copii, chiar şi sănătatea, şi cu toate acestea, nu a cârtit, ci a rostit neuitatele cuvinte: „Gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi şi întoarce acolo. Domnul au dat, Domnul au luat, cum au plăcut Domnului, aşa s-au şi făcut: fie numele Domnului binecuvântat.” (Iov 1:21)
Nevoinţa de bunăvoie l-a arătat pe Iov a fi un bărbat mult-cucernic, dar nevoinţa fără de voie, stăruitoare, în îndurarea celor mai grele lovituri care se abăteau asupra lui, i-a înveşnicit numele și a proslăvit în lumea întreagă virtutea lui. Şi astfel, dacă voim să ne ţinem viaţa duhovnicească la înălţimea cuvenită pentru a ne mântui şi noi, şi semenii noştri, se cade, neîntârziat, să sporim în cea mai grabnică aducătoare de biruinţă virtute: răbdarea.
(Arhimandritul Serafim ALexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 30)
Categoria: Articole
Cautare:
De ce este atat de importanta rabdarea in viata noastra?
Vizualizari: 857
Id: 7088
Imagine:
Share:
Ce inteleg eu prin duhovnic?
Domnul Hristos se descopera in Sfanta Scriptura si in noi insine
Omul lui Dumnezeu pe toate le preface in rugaciune
Cum sa procedez cand sunt slabit sufleteste?
Cand esti in rugaciune, toate se fac cum trebuie
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.