De ce-i judecam pe fratii nostri?

Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. Domnul spune: Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7, 1). Iar Apostolul Pavel: Cine eşti tu, cel ce judeci pe servul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ţine în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept (Romani 14, 4). De ce-i judecăm pe fraţii noştri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaştem pe noi. Când cineva se preocupă cu cunoaşterea sinelui său, nu mai apucă să-i observe pe ceilalţi. Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să-i judeci pe ceilalţi.

Să judeci fapta rea, nu pe cel care a săvârşit-o. Trebuie să ne considerăm pe noi mai păcătoşi decât toţi. Trebuie să iertăm orice rău făcut de aproapele şi să-l urâm doar pe diavol, care l-a târât spre acesta.

Se întâmplă uneori să ni se pară că cineva a săvârşit o faptă rea. În realitate însă fapta aceasta poate fi bună, deoarece se face cu intenţie bună. Uşa pocăinţei este deschisă pentru toţi, şi nu ştim cine va trece primul prin ea – tu sau cel pe care-l osândeşti?

„Când îl osândeşti pe aproapele tău, învaţă Sfântul Antioh, atunci eşti judecat şi tu împreună cu el pentru fapta de care îl judeci. Judecata şi osândirea nu ne aparţin nouă, ci doar lui Dumnezeu, Marele Judecător, care cunoaşte inima şi patimile ascunse ale firii noastre”.

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere din limba greacă Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, p. 345)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: