De ce trebuie să facem această mărturisire? De ce, mă rog, Dumnezeu are ne voie să audă din gura noastră viaţa noastră? Spun viaţa noastră, nu păcatele noastre, pentru că Spovedania nu este o simplă contabilizare şi enumerare a faptelor rele pe care le facem, ci o descoperire a sufletului nostru în complexitatea sa, în cele rele, dar şi în aspiraţiile noastre de taină, care, desigur, nu sunt întotdeauna lipsite şi de frumuseţe. Venim în faţa lui Dumnezeu şi ne descoperim pe noi înşine pentru că astfel răspundem lui Hristos, Care S-a pogorât din cer pentru a Se face cunoscut şi descoperit nouă. Hristos a zis ucenicilor Săi: „Iată, v-am numit pe voi prieteni, pentru că cele pe care le-am aflat de la Tatăl Meu vi le-am descoperit vouă... V-am făcut vouă cunoscut numele Lui”. Aşadar, mai înainte de a ne descoperi noi lui Dumnezeu, de a ne mărturisi Lui, însuşi Dumnezeu vine şi Se mărturiseşte nouă, ni Se descoperă nouă. Zice: „Iată, toate vi le-am spus vouă, vi le-am descoperit". De ce? Pentru că aşa este dragostea. Când iubim, vrem să ştim totul despre cel pe care îl iubim şi ne descoperim şi pe noi în întregime lui. Voim să ne descoperim, să ne mărturisim celui iubit. Din această cauză Samson a putut fi prins în mreje, pentru că s-a mărturisit Dalilei. Ne mărturisim celor pe care îi iubim. Venim la Dumnezeu să ne descoperim pe noi înşine ca răspuns la descoperirea Sa nouă. Şi ce avem de spus noi lui Dumnezeu? Putem noi spune ca şi Hristos: „Eu sînt Viaţa, Eu sînt Calea, Eu sînt Adevărul, Eu sînt Lumina"? Nu putem. Pentru că am fi mincinoşi. „Nu, Doamne, Tu eşti Adevărul, dar eu m-am îndepărtat de la Adevăr, Tu eşti Lumina, dar eu m-am întunecat, Tu eşti Calea, dar eu am rătăcit. Primeşte-mă şi fă-mă înapoi aşa cum m-ai gîndit Tu, aşa cum am fost la Tine înainte de cădere!" Toate acestea, desigur, fiecare dintre noi le poate spune lui Dumnezeu în toată vremea, în inima sa, în cămăruţa sa. Dar iată că este foarte important, şi Biserica ne cheamă să le spunem şi unui om, nu unui om oarecare, ci duhovnicului nostru. Viaţa duhovnicească începe cu duhovnicul. Spovedania şi dezlegarea, dar mai ales harul pe care îl primim de la Dumnezeu prin duhovnic, harul de a putea lupta împotriva răului din noi, ni se dau printr-un om, harul tămăduitor, harul lucrător.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, pp. 23-25)
Categoria: Articole
Cautare:
De ce ne spovedim
Vizualizari: 746
Id: 15901
Imagine:
Share:
Ce voi face sufletului meu, ca nesimtitor este si nu se teme de Dumnezeu?
Pilda de profunda lepadare de lume
Poti sa iti schimbi duhovnicul?
Hristos voieste sa vie impreuna cu Ingerii in casa voastra, ca sa binecuvanteze nunta
Important este ca sufletul omului, asemenea unei flori, sa se deschida catre Dumnezeu
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.