Acum, să lămurim prima poruncă despre fericire. Fericiţi cei săraci cu duhul, zice Domnul, că acelora este Împărăţia cerurilor. Să ne mutăm cu gândul pe muntele fericirilor, pe care Domnul îi învăţa pe cei adunaţi. Înaintea Sa stăteau ucenicii Lui şi poporul care înseta de cuvântul Său. De ce acest popor Îl urmează neabătut, împreună cu ucenicii, pe Dumnezeiescul învăţător, şi de ce însetează de cuvântul Lui? Deoarece îşi simt sărăcia duhovnicească, ticăloşia, şi vor să acopere cu bogăţia minţii şi a inimii lui Hristos sărăcia propriei lor minţi şi inimi, să primească de la bogăţia milostivirii Lui bogăţia iertării păcatelor şi odihnă sufletelor lor, să-şi lumineze cu lumina Lui sufletele, să ia pentru sufletele lor, prin credinţă, din izvorul cel pururea curgător al vieţii Lui undele de viață făcătoare ale harului. Iată-i pe acei săraci cu duhul pe care îi fericeşte Cunoscătorul inimilor, cărora le dă Împărăţia cerurilor, iată-i pe acei smeriţi cărora Domnul le dă harul Său! Dar de ce nu sunt aici, împreună cu poporul, cărturarii şi fariseii, aceşti învăţaţi şi învăţători ai poporului evreiesc? De ce nu sunt preoţii, bătrânii, căpeteniile? Deoarece aceştia nu-şi recunosc sărăcia duhovnicească, ticăloşia, orbirea şi goliciunea duhovnicească; ei se cred drepţi, care n-au nevoie să înveţe cuvântul dreptăţii de la învăţătorul Cel blând şi smerit cu inima din Nazaret; ei cred că prin păruta lor dreptate au plăcut deja lui Dumnezeu şi îşi închipuie că vor avea locurile de frunte în Împărăţia Mesiei. Iată-i, fraţilor, pe acei trufaşi de care sunt departe fericirea adevărată şi Împărăţia cerurilor; sărmanii nu îşi dau seama că toată dreptatea lor este necurată înaintea lui Dumnezeu şi nu îşi merită numele, fiindcă este pătrunsă de trufie şi de slavă deşartă, că sunt pui de vipere (Mt. 3, 7), fii ai mâniei lui Dumnezeu.
(Sfântul Ioan din Kronstadt, Fericirile evanghelice în viața noastră, Editura Sophia, București, 2012, pp. 17-18)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
De ce poporul Il urma pe Hristos?
Vizualizari: 865
Id: 13217
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.