Veşnica fericire a drepţilor şi munca cea de veci a păcătoşilor trebuie înţelese în sensul că duhul nemuritor al celor dintâi, luminat şi nemărginit împuternicit după slobozirea de trup, dobândeşte putinţa unei neţărmurite dezvoltări în sensul binelui şi al dragostei lui Dumnezeu, într-o neîncetată comuniune cu Dumnezeu şi cu toate fiinţele netrupeşti.
Iar întunecatele duhuri ale răufăcătorilor şi ale potrivnicilor lui Dumnezeu, care sunt într-o neîncetată părtăşie cu diavolul şi cu îngerii lui, se vor căzni veşnic prin înstrăinarea de Dumnezeu - a Cărui sfinţenie o recunosc într-un sfârşit - şi printru acea otravă de nesuferit pe care o ascund întru sine răutatea şi pizma, care cresc necurmat prin neîncetata părtăşie cu centrul şi izvorul răutăţii - Satana.
Desigur, de chinurile cele veşnice ale marilor păcătoşi nu putem să-L învinuim pe Dumnezeu şi să ni-L închipuim că Se răzbună neîncetat şi că osândeşte la muncile cele de veci pentru păcatele unei vieţi scurte. Orice om primeşte şi are suflarea Duhului Sfânt. Nimeni nu se naşte din duhul Satanei. Însă aşa cum norii negri întunecă şi înghit lumina soarelui, tot asemenea şi făptuirile rele ale minţii, ale voinţei şi ale simţirii, prin neîncetata lor repetare şi necurmata lor predominare, întunecă lumina lui Iisus Hristos în sufletul omului rău, iar conştiinţa lui este tot mai mult şi mai mult determinată de lucrarea duhului diavolului. Cine a îndrăgit răul, iar nu binele, acela singur şi-a pregătit sieşi chinurile neîncetate în viaţa de veci.
(Sfântul Luca al Crimeii, Puterea inimii, Traducere Evdochia Șavga, Editura Sophia, București, 2010, pp. 148-149)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
De chinurile vesnice ale marilor pacatosi nu putem sa-L invinuim pe Dumnezeu
Vizualizari: 856
Id: 12336
Imagine:
Share:
Sa citim numai atat cat este nevoie
Cand raman pacatele nedezlegate la Sfanta Spovedanie?
Inceputul vietii lui duhovnicesti si gandurile bune
Care sunt ispitele cel mai greu de cunoscut si de biruit?
Himera stralucitoare
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.