De ma ostenesc atat cu metaniile si nevointa?

Osteneala trupească face trupul să se văicărească, să bombăne şi să se împotrivească, însă nu poate să facă sufletul trândav pentru rugăciune. Pur şi simplu dai aparatul de radio mai tare, asculţi muzică, te desfeţi de ea şi nu mai auzi bombănelile. Adică întărind rugăciunea, osteneala trece pe planul al doilea. Înainte de a bombăni pentru osteneala trupească, începe rugăciunea, căci, atunci când bombăni, pleacă harul şi rămâi cu puterea ta. Dacă spui de trei ori „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, înaintezi cu bucurie. Te vede Dumnezeu, întinde mâna şi te apucă. De aici încolo va începe adevărata împărtăşire cu El.

Când osteneala trupească - metanii, privegheri, jertfe - se face cu iubire, cu dragoste, nu vatămă trupul. Când se face liber şi cu iubire către Hristos, aceasta arată cât de mult îl iubeşte cineva. Nimeni nu socoteşte osteneala pentru cel pe care-l iubeşte. Urcă, de pildă, un munte, se osteneşte, se trudeşte, asudă. „Pentru ce o faci?”, este întrebat. „Pentru cel pe care îl iubesc, răspunde, căci am înţeles că asta îl va mulţumi”. Omul, credinciosul, îşi arată şi cu mijloace simţite iubirea sa, dăruirea, adorarea lui către Hristos. Iată temeiul ostenelii trupeşti, iată temeiul metaniilor. Nu ca să câştigi ceva, ci pentru că nu te lasă iubirea, dragostea pentru Hristos, să faci altfel.

S-ar putea ca cineva să spună: „Iubirea o am în inimă”. Da, dar metaniile şi toate nevoinţele sunt de trebuinţă, fiindcă sunt forme, dar prin mijlocirea acestor forme izbutim să ajungem la esenţă. Dacă nu ajungem acolo, toate astea sunt zero. Aşa este. Să fac acum tumbe, să vadă Dumnezeu, să fie mulţumit? Nu prin astea este Dumnezeu mulţumit. Nici nu adăugăm ceva lui Hristos prin slăvirea pe care I-o aducem. Noi rodim, noi avem această nevoie. Acum au apărut o mie şi o sută de erezii. Aţi văzut de ce sunt în stare? Ajung la exerciţii gimnastice, cu picioarele drept în sus şi stând în cap. Izbutesc înfricoşătoare exerciţii trupeşti, şi se străduiesc să influenţeze prin ele sufletul. Noi nu spunem aşa, ci atunci când metaniile se fac pentru Hristos, harul lucrează nemijlocit în suflet, aduce pocăinţă, aduce linişte, pace şi bucurie. Dar acestea vin prin dumnezeiescul har şi apoi se foloseşte şi trupul.

(Părintele Porfirie, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Egumenița, p. 279-281)

Categoria: Articole

Cautare: