Psalm al lui David, când a fugit de la faţa lui Abesalom, fiul său: Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc!
Împăraţii înalţă statui triumfale generalilor biruitori, iar dregătorii ridică monumente şi columne conducătorilor de car şi atleţilor şi, prin inscripţie, ca printr-o gură, fac piatra neînsufleţită propovăduitoare a biruinţei. Alţii iarăşi, în cărţi şi scrieri, aduc laude biruitorilor, vrând să-şi arate puterea lor în laudă mai mare decât a celor lăudaţi. Şi logografii, şi pictorii, şi arămarii, sculptorii, popoarele şi conducătorii, oraşele şi satele îi admiră pe biruitori.
Dar nimeni niciodată nu a alcătuit portretul unui fugar fără luptă, aşa cum face aici David. Căci acesta este titlul psalmului: Un Psalm al lui David, când a fugit din faţa lui Abesalom, fiul său. Şi când a fost vrednic de laude cel care fuge? Când a fost fugarul subiect al inscripţiilor? Când mai apare vreun fugar în inscripţii? Numele sclavilor fugari sunt publicate pentru a fi prinşi, dar nu sunt admirate în inscripţii. Dar află care este pricina acestui titlu, frate, şi întăreşte-ţi sufletul. Să-ţi fie ţie istorisirea aceasta îndreptare vieţii. Să-ţi fie ţie prigoana dreptului întărire sufletului. Află pentru ce era prigonit David de Abesalom pentru ca, aflând temeiul faptei, să fii zidit în frica lui Dumnezeu. Căci aşa cum o casă fără temelie este nesigură, la fel Scriptura nu are nici un folos fără scopul pe care şi-l propune.
Fericitul David a avut drept scop prin acest psalm să ne înveţe şi să ne înţelepţească să nu facem niciodată răul şi să nu dispreţuim legile lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva cel ce păcătuieşte să păţească ceea ce a păţit el. David a fugit de fiul său fiindcă s-a depărtat de curăţie. A fugit de fiul său fiindcă a dispreţuit căsătoria înfrânată. A fugit de fiul său fiindcă s-a depărtat de legea lui Dumnezeu care zicea „Să nu ucizi, să nu fii desfrânat". Fiindcă a adus în casa lui o mieluşea străină şi pe păstorul ei l-a ucis, mielul cel din casa lui a împuns cu coarnele pe păstor. A adus război în casă străină şi a stârnit război în propria casă. Nu este gândul meu, ci este spusa lui Dumnezeu, iar unde Dumnezeu este Cel care tâlcuieşte, nimeni nu Îl poate contrazice. Că fiul lui David s-a răzvrătit împotriva lui, fiindcă l-a ucis pe Urie şi i-a luat femeia, ascultă pe Dumnezeu grăind prin profetul său Nathan care a zis către David: „Eu te-am uns pe tine rege peste Israel şi Eu te-am izbăvit din mâna lui Saul. Ţi-am dat ţie toate ale domnului tău, casa domnului tău şi femeile domnului tău la sânul tău. Ți-am dat ție casa lui Israel şi a lui Iuda şi dacă aceasta este puţin pentru tine ţi-aş mai adăuga. Pentru ce însă ai nesocotit tu cuvântul Domnului, făcând rău înaintea ochilor Lui? Pe Urie Heteul tu l-ai lovit cu sabia, pe femeia lui ţi-ai luat-o de soţie, iar pe el l-ai ucis cu sabia amoniţilor. Deci nu se va depărta sabia de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie Heteul ca să-ţi fie nevastă". Ai despărţit prin sabie casa altuia, Eu voi găti sabie din chiar casa ta. „Aşa zice Domnul: Iată Eu voi ridica asupra ta rău chiar din casa ta". Nu din afară, ci chiar din casa ta. De unde este rădăcina păcatului de acolo şi rana răzbunării.
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la psalmi, Editura Doxologia, Iași, 2011, pp. 17-18)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
De unde este radacina pacatului de acolo si rana razbunarii
Vizualizari: 760
Id: 16182
Imagine:
Share:
Faptele rele si nebunesti se fac in intuneric
Crestinismul nu are ca inceput simpla formare a duhului, ci si modelarea inimii
Simplitatea parintilor din Sfantul Munte Athos
Osteneala rugaciunii
Tanarul monah cel foarte credincios si marinimos, tamaduit de Hristos
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.