Părinţii şi educatorii au neapărată nevoie să înţeleagă prin ce trece copilul atunci când se izbeşte de minciună sau de înşelăciune din partea lor. În primul rând, el îşi pierde încrederea şi deschiderea faţă de părinţi; se izbeşte în ei de un zid al neadevărului şi cu cât mai rece, mai abil, mai cinic li s-a „servit” neadevărul acesta, cu atât mai otrăvit este el pentru sufletul de copil. Clătinându-se în încrederea sa, copilul devine bănuitor şi aşteaptă noi minciuni şi noi înşelăciuni; el se clatină şi în respectul său faţă de părinţi.
În virtutea instinctului natural de imitaţie, el începe să le răspundă tot cu minciună, se închide în sine şi se învaţă să mintă şi să înşele el însuşi. Această atitudine se extinde şi asupra altora; la copil apare înclinaţia spre prefăcătorie şi incorectitudine în general. Din el dispar limpezimea şi transparenţa sufletului; el începe să trăiască cu amăgiri de sine, la început mărunte, iar apoi majore.
Criza încrederii provoacă mai devreme sau mai târziu şi criza credinţei, deoarece credinţa cere integritate sufletească şi sinceritate. Aşadar, toate bazele caracterului spiritual vin la copil în stare de criză ori sunt pur şi simplu subminate. În suflet se înstăpâneşte atmosfera de viclenie, prefăcătorie şi laşitate, cu care omul se obişnuieşte treptat până într-atât, că încetează s-o mai observe ‒ iar în această atmosferă cresc apoi intrigi şi trădări tot mai mari. (Ivan Ilin)
(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 39-40)
Categoria: Familie
Cautare:
De unde invata copiii sa minta si care sunt solutiile
Vizualizari: 654
Id: 27107
Imagine:
Share:
De ce se mantuieste femeia prin nastere de prunci?
Sotii sa se sprijne, nu sa se judece, unul pe altul
Ce legatura are Dumnezeu cu relatia noastra de iubire?
Granita dintre placerea curata si pacat
Prietenia sta la baza unei relatii de iubire fericite
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.