www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

De unde vine mangaierea?

De unde vine mangaierea?

În timpul cugetării la soarta voastră aţi aflat de unde vine mângâierea? Din lăsarea în voia lui Dumnezeu. Predaţi-vă Domnului cu mai multă putere şi nu vă uitaţi înapoi.

Mult ne împiedică să ne menţinem pe treapta devotamentului faptul că ajungem să credem că vom trăi mult timp. Această convingere cu privire la longevitate este cauza tuturor nenorocirilor noastre... şi a tristeţii, şi a patimilor. Dacă aceasta nu ar fi, nu ne-am întrista!... Nici atunci când greşim. Tocmai de aceea luaţi învăţăminte de la sfinţii lui Dumnezeu, din cuvintele şi exemplul lor: învăţaţi că pe viitor nu vom mai avea timp... Nu ştim dacă vom mai trăi până la sfârşitul zilei... Există numai clipa de faţă, iar dacă următoarea va exista, cine poate spune.

Binevoiţi - prin meditaţie şi rugăciune - să vă imprimaţi în minte gândul la moarte, astfel încât în fiecare clipă să simţiţi că muriţi şi că plecaţi să vă înfăţişaţi înaintea Domnului şi să daţi socoteală pentru toate. Aceasta va fi cea mai trainică temelie a întregii bunăstări ulterioare... Nu uitaţi, aşadar!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 280)




Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

De unde vine mangaierea?

Vizualizari: 766

Id: 19807

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.