DEMISIA CLERICILOR

DEMISIA CLERICILOR

608. - Demisia clericilor din cauza greutatilor misiunii si cu scopul de a trai comod, in lumina canoanelor (II ec 9; Chiril 3) este socotita ca apostazie (I Petru 10). Un episcop, preot sau diacon prin hirotonie, el s-a cununat cu biserica sa si, dupa cum casatoria trupeasca nu se mai poate desface, tot asa si casatoria spirituala, care-i este superioara (VI ec. 53), de asemenea nu se mai desface (IV ec. 6,25). Clericii, ca ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu (I Cor. 4,1-4), n-o pot parasi de buna voie cu viclesug, fara a li se primejdui mantuirea (Luca 12,5,12; I Cor. 7,23-24), de aceea ei se anatematizeaza mai ales, daca ei urmaresc traiul bun (Matei 6,24; Gal. 1, 9-10; I Tim. 6. 17 ; IV ec. 21). Clericul care apostaziaza de frica, numai prin cuvant, se cateriseste definitiv (Ap. 62), iar cel ce apostaziaza de buna voie, prin demisia formala sau practica, nu mai poate reveni la treapta ieraticeasca de la inceput (III ec. 9), ci i se acorda prin pocainta numai mila impartasirii ca un mirean, fiind socotit ca un cazut din har (Gal. 5,4) si miluit numai spre mantuire (Ev. 12,15), iar nu spre a-si continua slujba preotiei de la care s-a exclus singur prin nevrednicia sa (I Cor. 15,19; I Tim. 1,20; F. Ap. 13,45).

609. - Episcopul sanatos fiind, nu poate demisiona nici din considerente de prefectiune monahala, primind marea schisma monahala (I-II, 16; Sf. Sofia 2). In chip exceptional, practica seculara a ingaduit retragerea unui cleric din slujba bisericii sale, numai din motive de incapacitate incurabila sau batranete; din cauza pacatelor grele si caterisitoare constatate de duhovnic si episcop in chip confidential, din cauza carora se ” judeca singur” (I Cor. 11, 31) in conformitate cu legea Domnului (Matei, II, 29; Ioan 13, 51; l Ioan 2, 6; 3, 8-9). Cand detinerea locului ocupat aduce pagube morale, misionare si sociale, incat el, consultadu-se autoritatea de drept, constata ca detinerea mai departe a locului este vatamatoare bisericii si mantuirii sale si intre doua rele, alege pe cel mai mic, retragerea saa demisia, (paretisis). In aceste cazuri episcopul nu poate inainta demisia decat sinodului in drept, care l-a ales si inscaunat, iar clericul, episcopului eparhiot fata de care este supus ascultarii (III ec. 9).

610. - Clericul care a demisionat fara motive serioase, nu mai poate face niciun fel de slujba si, nici nu i se ingaduie a purta numele de cleric, ci de simplu monah sau mirean in stare de pocainta (III, ec. 9). Insa, celui ce s-a retras din motive serioase recunoscute de autoritatea in drept, exceptional, i se poate acorda de a sluji cele sfinte cu ingaduinta sinodului sau a episcopului eparhiot; dar, aceasta trebuie sa se precizeze de la inceput in scrisoarea de demisie sau paretisis. Spre orientare, in spiritul Pidalionului, dam un model: …Stiu indatoririle ce decurg din juramantui, fagaduintele hirotoniei si obligatiile canonice (III, 9; Sf. Chiril), de a nu parasi slujba apostoliei (Deut. 31,9-13; F. Ap. 6,2; 20,28-32) si cel ce fuge nu mai este pastorul cel bun (loan 13,1-12). Insa smeritul de mine, ma vad nevrednic de a conduce turma incredintata mie, nu din cauza relei mele vointe sau leneviri, ci din motivele: (1,2,3). …Am chibzuit indelung si cu mintea clara si nesilit de nimeni, ca mai de folos este bisericii, clerului si poporului precum si sufletului meu sa ma retrag de la conducerea (eparhiei, parohiei, manastirii), decat sa impiedic lucrarea cea buna a mantuirii sufletelor. Intrucat, constiinta (nu) ma impiedica de a mai sluji cele sfinte pentru nevoile sufletului meu, (nu) renunt de a mai liturghisi ca (arhiereu, preot, diacon), pentru care cer canoniceasca binecuvantare (sa ma impartasesc in rand cu mirenii in fata sfantului altar). Doresc sa va rugati pentru mine, pentru poporul eparhiei, astfel vaduvite prin decesul neputintei mele, ca sa mi se dea iertare de pacate, iar eparhiei un nou pastor vrednic si bun. Iscalesc aceasta demisie, (retragere) cu mana mea liber si constient de neputinta mea, azi… in (episcopia, parohia).

611. - Scrisoarea Sinodului III ecumenic catre sinodul mitropoliei Pamfiliei, cu privire la fostul ei mitropolit Evstatie care a demisionat si, din care cauza a fost caterisit, precizeaza: “Dupa Scriptura cea de Dumnezeu insuflata, care zice: Fa totul cu chibzuinta, cei randuiti in slujba preotiei se cade a se stradui cu multa sarguinta si cu multa ravna sa chibzuiasca cele ce au de facut. Deoarece cei ce-si folosesc astfel viata, nadejdea lor sporeste intru toate si toata straduinta lor merge bine ca o corabie manata de vant bun. Si acest cuvant corespunde intru totul adevarului. Dar cateodata, se intampla ca vreun mare necaz sa apese mintea omului, sa-l tulbure si sa-l abata de la dorinta cea buna a indeplinirii datoriei sale, si-l impinge sa socoteasca bun, tocmai ce este rau prin sine insusi. Am constatat ca ceva asemanator s-a intamplat prea evlaviosului si de Dumnezeu iubitorul episcop Evstatie. Dupa cum se stie, el a fost pus episcop in chip canonic. Dar mai tarziu, dupa cum el insusi marturiseste in jalba sa catre noi, a fost tulburat de unii oameni si pus in situatii grele; in plus el insusi este foarte silnic si obosit de necazurile slujbei sale si n-a fost in stare sa reziste amaraciunilor aduse de dusmanii sai, si astfel, a dat scrisoare de demisie din scaunul sau episcopal, intr-un chip neinteles de noi (contrar canoanelor). Odata insarcinat cu indatoririle episcopale, el trebuie sa rabde in tot chipid, pana la sfarsit, cu toata puterea sufleteasca si sa fie statornic intru oboseala si cu tarie sa rabde sudorile care-i aduc rasplatirea (apostoliei). Si dupa ce s-a dovedit a fi neglijent, mai mult din cauza lipsei de activitate, decat din lenevire si nepasare condamnabila, cucemiciile voastre (l-au caterisit fara dreptul de a mai purta numele de arhiereu) si ati hirotonisit din necesitate, pe preacucemicul si de Dumnezeu iubitorul nostru si impreuna episcopul Teodor, ca sa se ingiijeasca de biserica, fiindca nu se cuvenea sa ramana vaduva si turma Mantuilondui sa stea fara pastor”.

“Dar, intrucat Evstatie a venit la noi jelindu-se nu pentru episcopia cetatii, nici fiindca s-a certat cu pomenind episcop Teodor pentru biserica, ci spre a cere sa se dea doar cinstea si numele de episcop. Noua ni s-a facut mila de batranul, iar lacrimile lui ne-au induiosat, facandu-le ca ale noastre, ne-am straduit sa aflam daca dansul a fost supus caterisirii legale, sau daca numai a fost acuzat pe nedrept de unii barfitori ca sa-i intunece reputatia si am aflat ca el n-a fost vinovat de nimic din cele spuse asupra lui, iar el a dat demisia (fiind om slab). Drept aceea, noi nu aducem imputare cucerniciei voastre (ca l-ati caterisit fiindca a demisionat) si ati hirotonisit in locul lui pe prea cucernicul episcop Teodor, ceea ce trebuia sa faceti. Prin urmare, fara a mai starui asupra (vinovatiei), ci mai degab sa ne fie mila de acest batran, care locuieste de multa vreme departe de cetatea de unde a fost episcop si de patria stramosilor (ca sa-l poata ajuta rudele), am hotarat si dispunem, ca, fara de nici o impotrivire, i se cuvine sa poarte numele, cinstea si impartasirea de episcop. Insa sa nu aiba dreptul de a hirotoni, si nici cu de la sine putere sa ocupe biserica si sa liturghiseasca decat numai daca l-ar invita in anumite imprejurari, adica i-ar da voie, vreun frate si impreuna episcop, dupa intelegerea lui, intru iubirea de Hristos. Iar, de veti gasi ceva mai bun, ori acum, ori in viitor (adica ajutoare materiale), aceasta va fi bine placut Sfantului Sinod, - III ec, 9.

612.- “Petru, in scrisoarea de demisie (din episcopat), zice ca n-a dat-o de buna voie, ci constrans de frica, fiind amenintat de unii (pentru nevrednicia sa). De altfel in conformitate cu legile bisericesti, unii preoti nu pot da scrisori de demisie (din preotie). Daca ei sunt vrednici de a sluji, sa ramana in aceasta slujba (care cere jertfa, si suferinta); iar daca sunt nevrednici, sa nu iasa (din preotie) prin demisie, ci mai degraba sa fie osanditi (caterisiti) pentru faptele lor (cele nevrednice), de care au fost acuzati cum ca ele nu corespund cu situatia lor de clerici. Salutari comunitatii fratilor de la tine Domnus al Antiohiei. Comunitatea noastra (din Alexandria) te saluta intru Domnul”. -St. Chiril 3.

613. “Cu privire la neintelegerile si tulburarile care se ivesc in biserica lui Dumnezeu, este nevoie sa se hotarasca astfel: Cu nici-un chip sa nu se aseze episcopi in biserica, al cand titular traieste si se afla in demnitatea sa, decat daca de buna voie va renunta la episcopie. Dar mai intai, trebuie sa se cerceteze canoniceste pricina (vinovatiile) celui ce urmeaza a fi izgonit din episcopie si sa se duca la capat si, mai apoi, numai dupa caterisirea acestuia, sa se promoveze altul la episcopie in locul lui”.

“Iar daca vreunul dintre episcopi, aflandu-se in demnitatea raspunderii sale, nu ar voi nici sa renunte (motivat) si, nici nu se grijeste de pastoria turmei sale, ci plecand de la episcopie, va zabovi mai mult de sase luni in alta parte si nu se supune nici poruncilor imparatesti si nici indeplinind vreo misiune a patriarhului sau si, nici nu sufera de vreo boala grea care-l face neputincios (pastoratiei), unul ca acesta care nu este impiedicat de nici-o pricina mentionata si paraseste episcopia sa mai mult de sase luni, se instraineaza desavarsit de cinstea si demnitatea episcopiei. Caci, Sfantul Sinod a hotarat sa se instraineze cu desavarsire cel ce se leneveste in purtarea de grija a turmei ce i s-a incredintat de arhieria, prin care el este dator de a pastori turma si totodata la episcopia lui sa se randuiasca altul in locul lui”. -I-II, 16.

Categoria: Pravila Bisericeasca

Cautare: