Demonul nu poate suferi cugetul omului aplecat spre contemplatie

Şi cum voi spune răutatea lor (a demonilor)? Că neputând să-i biruiască pe drepţi, aduc lor înălţare cu mintea şi prin această înălţare îl batjocoresc pe monah, prefăcându-se în îngeri de lumină şi vai, vai, că şi în Însuşi Domnul se prefac, înşelându-i pe drepţi, prin făgăduinţele cereşti, ca lucrători ai poruncilor şi ai voii lui Dumnezeu, pentru ca, dacă ar putea, şi prin aceasta, să doboare sufletul monahului. Dar dacă sufletul priveghează către Domnul, va recunoaşte degrab în felurite chipuri răutatea şi felurimea prearelei lor închipuiri. Căci demonul nu poate suferi cugetul monahului aplecat spre multă cercetare. Căci de la sine, în privegherea duhului căutând cuvinte negrăite, aceştia îndată în chip nevăzut se preschimbă de la necurăţiile lor. Şi uneori, înspăimântând pe monahul neexperimentat, înfricoşează sufletul şi, prin frică, îi stăpânesc mintea şi îi înmoaie mâinile, ca să nu ducă la frunte pecetea Sfintei Cruci. Dar când monahul cheamă la priveghere numele lui Hristos şi Îl numeşte cu osteneală, trudindu-se cu trupul, prin însemnarea frunţii cu semnul Sfintei Cruci, atunci dintr-odată risipeşte, arzând-o, toată truda taberelor demonice, fiindcă se împlineşte ceea ce s-a scris: „Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe cei gârboviţi". Demonii nu se opresc numai la o singură vedere, ci fiecare are încercarea prin propriile răutăţi de către demonul cel începător al răutăţii.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 105)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: