Deosebirea minunilor adevarate de cele false

Fiind fenomene, adică acte care cad sub simţuri, minunile pot fi cunoscute şi deosebirea între minunile adevărate şi cele false se poate face uşor, dacă avem în vedere caracterul supranatural şi scopul religios-moral al minunii, cum şi condiţiile ce trebuie să le îndeplinească taumaturgul (persoana care face minuni), ca organ sau instrument al revelaţiei divine.

Minunea se poate cunoaşte ca atare şi deosebi mai întâi de fenomenele sau actele naturale, prin aceea că ea întrece ca efect cauzele naturale. Vindecarea unui bolnav cu medicamente, printr-un tratament oarecare, să zicem prin băi, raze, regim alimentar etc, ori printr-o operaţie chirurgicală, este ceva natural; dar vindecarea numai cu cuvântul ori de la distanţă a unei infirmităţi incurabile sau a unei boli grele, este fără îndoială o minune, pentru că nu e săvârşită pe cale naturală ci prin harul lui Dumnezeu.

Minunea se deosebeşte iarăşi uşor de faptele istorice obişnuite prin aceea că, având caracter extraordinar, ea atrage atenţia contemporanilor în mod deosebit asupra ei.

De minunea falsă iarăşi se deosebeşte uşor minunea adevărată, oricât s-ar părea de extraordinară cea falsă, deoarece aceasta nu serveşte niciodată unui scop religios-moral, ci se face numai în vederea unui interes, adesea material, sau pentru a satisface curiozitatea mulţimii, iar taumaturgul este sau un îngâmfat, sau un şarlatan ordinar. Aşa sunt în cea mai mare parte minunile făcute de şamani, de vrăjitorii triburilor primitive, de fachiri, de medii spiritiste, de hipnotiști etc.

(Mitropolitul Irineu Mihălcescu, Teologia luptătoare, Ediția a II-a, Editura Episcopiei Romanului și Hușilor, 1994, pp. 109-110)

Categoria: Articole

Cautare: