Depinde cum privim lucrurile

Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn.

Înăuntru erau claie peste grămadă valize, portocale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copii de la Athoniadă (Seminarul teologic athonit, aflat la Schitul Sfântului Apostol Andrei de lângă Karyes) - dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii în picioare - călugări, mireni... Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige: „Ce condiţii sunt acestea!”. Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi aşa cum mergea camionul, clătinându-se - căci drumul era de ţară şi stricat - lădiţele stivuite cădeau, iar el, sărmanul, încerca să le arunce la dreapta şi la stânga cu mâinile ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea puţin înghesuit. „Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?”. Şi-l întreb şi pe monah: „Cum te simţi, Părinte?”. Iar acela îmi răspunde zâmbind: „Părinte, mai bine este aici decât în iad!” Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lădiţele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad şi astfel simţea bucurie. Se gândea: „Peste două ore vom ajunge şi vom coborî, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi, acolo nu sunt lădiţe, lume etc, ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici!”

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.3: Nevoință duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 21-22)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: