Adevărata pocăinţa este acea stare sufletească de a-ţi recunoaşte păcatele făcute, iar din acea durere sufletească să se nască adevărata părere de rău, căinţa faţă de Dumnezeu, rugându-te mereu să te ierte pentru păcatele făcute, ştiind că ai călcat voia şi poruncile Sale. O astfel de stare de pocăinţă trebuie să ai toată viaţa ta, aşa cum spune proorocul David: „Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut…” (Psalmi 50, 4-5).
Ce înseamnă a te căi? Înseamnă să fii întristat sufleteşte că ai pierdut un bun sufletesc, nevinovăţia, în schimbul unei iubiri înşelătoare, ai supărat pe Dumnezeu. Un exemplu foarte grăitor ni-l oferă Biblia. Isaac, fiul lui Avraam, a avut cu soţia sa Rebeca doi fii, pe Isav şi pe Iacob. Isav, care era vânător, s-a întors odată flămând de la vânătoare şi găsindu-l pe fratele său fierbând linte, i-a cerut să-i dea să mănânce. Iacov însă i-a răspuns: „Vinde-mi mai întâi dreptul tău de întâi-născut”. Şi Isav şi-a vândut dreptul său de întâi născut pentru un blid de linte. (Facerea 25, 30-33). Deci, pentru o mică plăcere îşi vinde un mare dar.
Dacă simţi că ai făcut rău cuiva, nu e destul numai să-ţi recunoşti vina în sufletul şi în conştiinţa ta şi să-ţi pară rău, ci trebuie să mergi la el şi să-ţi recunoşti greşeala, să-ţi ceri iertare, cu promisiunea că în viitor n-o să-l mai superi, ci te vei comporta ca un adevărat frate, căutând să-l bucuri.
Dacă pe un semen al nostru e simplu să-l găsim şi să-i cerem iertare, ar putea zice cineva, dar cum Îl pot întâlni pe Dumnezeu şi să-mi cer iertare, că recunosc că am păcătuit foarte mult? Dumnezeu ne-a dat această posibilitate, lăsând pe pământ slujitori ai Săi, care, în numele Lui, ne iartă acele păcate pe care le mărturisim şi ne căim de ele, având dorinţa şi hotărârea de a nu mai supăra pe Dumnezeu, ci să ne străduim a face fapte bine plăcute Lui.
(Arhimandrit Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, pp. 56-57)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre adevarata pocainta
Vizualizari: 771
Id: 16340
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.