1
Se zicea despre avva Isidor preotul Schitului, că dacă avea cineva un frate bolnav, sau nepăsător, sau repede la mânie, şi vroia să-l izgonească, spunea „adă-mi-l aici“. Şi îl lua şi prin îndelunga lui răbdare îl mântuia.
2
L-a întrebat un frate:
– De ce se tem dracii aşa mult de tine?
– De când m-am călugărit, mă străduiesc să nu-mi las mânia să-mi urce până la gâtlej.
3
A mai spus: sunt patruzeci de ani de când simt păcatul cel cu mintea, dar niciodată nu mă învoiesc, nici poftei, nici mâniei.
4
A mai spus: când eram tânăr şi şedeam în chilia mea, nu aveam un răstimp anume pentru rugăciune – noaptea şi ziua îmi erau rugăciune.
5
A zis avva Pimen despre avva Isidor că împletea un snop de lujeri de curmal noaptea. Fraţii l-au rugat zicând:
– Odihneşte-te puţin, că ai îmbătrânit.
– Dacă-l vor arde pe Isidor şi-i vor risipi cenuşa în vânt, asta tot nu-mi va agonisi nici un merit, fiindcă Fiul lui Dumnezeu a venit aici pentru noi.
6
Tot avva Pimen zicea despre avva Isidor că-i spuneau gândurile: mare om eşti. Iar el le răspundea: nu cumva sunt ca avva Antonie? Sau am ajuns cumva ca avva Pamvo şi ceilalţi părinţi bine-plăcuţi lui Dumnezeu?
Când răspundea astfel împotrivă, se liniştea. Şi când vrăjmaşii îl descurajau, că după toate acestea va fi aruncat la chinuri, le zicea: Şi să merg la chinuri, pe voi vă voi găsi şi mai jos.
7
A zis avva Isidor: am mers odată la piaţă să vând câteva lucruşoare, şi când am văzut că se apropie mânia de mine, am lăsat lucrurile, fugind.
8
Tot avva Isidor a spus: priceperea sfinţilor e să cunoască voia lui Dumnezeu. Căci omul le biruie pe toate cu supunerea la adevăr, fiind chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Din toate duhurile, cel mai înfricoşat este a-ţi urma inima, adică gândul tău, şi nu legea lui Dumnezeu. Şi (la început simte o anume uşurare, dar) apoi i se preschimbă în jale, căci nu a recunoscut taina, şi nici n-a găsit drumul sfinţilor ca să meargă pe el. Acum este vremea să lucrăm pentru Domnul, că mântuirea este în vreme de jale, cum e scris „cu smerenia voastră câştigaţi-vă sufletele“104(Luca 21, 19.).
Categoria: Patericul egiptean
Cautare:
Despre avva Isidor
Vizualizari: 760
Id: 27457
Imagine:
Share:
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.