Despre avva Pamvo

1
Era un om numit avva Pamvó, despre care se spune, că vreme de trei ani i-a cerut lui Dumnezeu: nu mă slăvi pe pământ. Iar Dumnezeu l-a slăvit atâta, încât nu putea nimeni să-l privească în ochi275(atenisai, a fixa, a privi în ochi, a ţintui din priviri.), de slava pe care o avea chipul lui.

2276(În ediţia veche românească urmează textul 12 din ediţia de faţă.)

2
Au venit odată fraţi la avva Pamvó şi l-a întrebat unul:
– Avvo, eu postesc câte două zile şi mânc două pâini; oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc?
Iar celălalt zise:
– Avvo, eu capăt din munca mâinilor mele doi bani zilnic, şi păstrez puţin pentru hrană, şi ce rămâne dau milostenie; oare mă mântui sau pier?
Deşi l-au rugat mult, nu le-a răspuns. După patru zile aveau să plece, iar clericii îi mângâiau, zicând: nu vă amărâţi, fraţilor; Dumnezeu vă va da răsplată. Aşa este obiceiul bătrânului, că nu vorbeşte degrabă, dacă nu-l încredinţează Dumnezeu.
Atunci ei se duseră la bătrân şi i-au spus:
– Avvo, roagă-te pentru noi.
– Vreţi să vă duceţi?
– Da.
Şi reamintindu-şi277(analabôn, de la analambanô, a recapitula, dar şi a lua asupra sa, a-şi asuma.) lucrarea lor, scriind pe pământ, zise: Pamvô, postind câte două zile la rând şi mâncând o pereche de pâini, oare prin asta este călugăr? Nu. Şi Pamvo lucrează de doi bani pe zi şi-i dă milostenie; oare prin asta este călugăr? Nu.
Apoi le zise şi lor: bune sunt faptele, dacă-ţi păzeşti conştiinţa278(syneidêsis) faţă de aproapele, aşa te vei mântui.
Şi lămurindu-se, se duseră cu bucurie.

3
S-au dus odată patru din Sketis la marele Pamvó, îmbrăcaţi în piei, şi i-a dat de ştire fiecare despre virtutea tovarăşului său. Unul postea mult, al doilea era neagonisitor, iar al treilea dobândise multă dragoste. Iar despre cel de-al patrulea spuseră că de douăzeci şi doi de ani era sub ascultarea unui bătrân.
Avva Pamvó le răspunse: vă spun că virtutea acestuia este mai mare. Fiecare dintre voi, orice virtute a dobândit, şi-a dobândit-o cu voia lui; acesta însă, tăindu-şi voia sa, face voia altuia. Asemenea oameni sunt mărturisitori, dacă păzesc (această rânduială) până la capăt.

4
Atanasie, vlădica Alexandriei, cel de fericită pomenire, l-a chemat pe avva Pamvó să pogoare din pustie la Alexandria. Când a coborât, văzând o actriţă, a izbucnit în plâns. Întrebat fiind de cei de faţă, pentru ce plânge, zise: două lucruri m-au mişcat: una, pierzarea aceleia, celălalt, că eu nu am sârguinţă atât de mare ca să-i plac lui Dumnezeu, ca ea pentru a place oamenilor destrăbălaţi.

5
A zis avva Pamvó: cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvânt pe care l-am spus.

6
A mai zis: călugărul trebuie să poarte asemenea haină, încât să o arunce afară din chilie trei zile şi să n-o ia nimeni.

7
S-a întâmplat odată să călătorească avva Pamvó cu fraţi în părţile Egiptului. Şi văzând nişte mireni aşezaţi, le zise: ridicaţi-vă de daţi bineţe călugărilor, ca să fiţi binecuvântaţi; că ei vorbesc neîncetat cu Dumnezeu şi gurile lor sunt sfinte.

8
Povesteau despre avva Pamvo, că, săvârşindu-se, în chiar ceasul morţii, le spuse sfinţilor bărbaţi care erau de faţă: de când am venit în locul acesta în pustie de mi-am zidit chilie şi am locuit-o, în afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici să mă fi căit de un cuvânt pe care l-am spus, până în acest ceas. Şi aşa mă duc înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum nici n-aş fi început să-I slujesc.

9
Cu asta îi întrecea pe mulţi, că dacă era întrebat cuvânt duhovnicesc sau din Scripturi, nu răspundea degrabă, ci zicea că nu ştie cuvântul; şi dacă era întrebat mai mult, nu răspundea.

10
A spus avva Pamvo: dacă ai inimă279(inimă trează, în textul vechi românesc.), poţi să te mântuieşti.

11
(Se spune despre sfinţii părinţi Pamvo, Visarion, Isaia şi Paisie că erau puternici prin cuvintele lor. Întâlnindu-i cu avva Athré)280(Numai în textul armean.) l-a întrebat preotul Nitriei, ce trai trebuie să ducă fraţii. Iar ei spuseră: cu mare nevoinţă şi păzindu-şi conştiinţa faţă de aproapele.

12
Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit faţa lui, aşa şi faţa avvei Pamvo, strălucea ca fulgerul şi era ca un împărat şezând pe tron. La fel erau şi avva Silvan şi avva Moise.

13
Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu i-a zâmbit faţa. Într-o zi, dorind demonii să-l facă să râdă, au legat o pană de un lemn şi o cărau, făcând gălăgie şi zicând: allí, allí! Văzându-i, avva Pamvo râse. Atunci demonii începură să dănţuiască:
– Ha, ha! Pamvo a râs!
– N-am râs, am luat în râs neputinţa voastră, că atâţia căraţi o pană.

14
L-a întrebat avva Theodor al Fermei pe avva Pamvo:
– Spune-mi un cuvânt.
Şi cu multă osteneală îi spuse:
– Theodore, du-te, şi ai milă faţă de toţi; căci mila a găsit îndrăzneală281(parrhesia, familiaritate.) înaintea lui Dumnezeu!

15
(Încă o apoftegmă, inserată de la Paladie, absentă în textul originar al Apoftegmelor).

Categoria: Patericul egiptean

Cautare: