Povestea avva Pistós282(Sau „povestea un avvă de încredere“, pistós însemnând „de încredere“.): am plecat şapte pustnici la avva Sisoe, care locuia la Klysma, şi l-am rugat să ne spună un cuvânt. El ne-a zis:
Iertaţi-mă, eu sunt un om prost. M-am dus însă la avva Or şi la avva Athré. Avva Or era bolnav de optsprezece ani, şi le-am cerut iertăciune, să-mi spună un cuvânt. Iar avva Or mi-a spus: ce să-ţi spun? Du-te şi fă ce vezi. Dumnezeu este al celui râvnitor283(tou pleonektountos), adică al celui care se sileşte pe sine întru toate.
Avva Or şi avva Athré nu erau din acelaşi ţinut, dar era mare pace între ei, până şi-au dat duhul. Era mare ascultarea avvei Athré şi multă smerenia avvei Or. Am petrecut câteva zile la ei, urmărindu-i, şi am văzut o mare minune pe care o făcuse avva Athré. Cineva le adusese un peştişor, şi avva Athré voia să-l facă bătrânului. Ţinea cuţitul să taie peştele, şi l-a chemat avva Or, iar el a lăsat cuţitul în mijlocul peştelui şi nu l-a tăiat până la capăt. Eu m-am minunat de marea lui ascultare, că nu spusese „ai răbdare până tai peştele“.
Eu i-am zis avvei Athré:
– Unde ai aflat ascultarea aceasta?
– Nu e a mea, ci e a bătrânului.
Şi m-a luat, zicându-mi: hai să vezi ascultarea lui.
Apoi a gătit peştele, stricându-l înadins, apoi l-a adus bătrânului, care a mâncat fără să spună nimica. El i-a zis:
– E bun, bătrâne?
– E foarte bun.
După asta i-a mai adus puţin, foarte bun, şi i-a zis:
– L-am stricat, bătrâne.
– Da, l-ai stricat puţin.
Apoi îmi spuse mie avva Athré: vezi că ascultarea este a bătrânului?
Şi m-am dus de la ei, şi am păzit, după puterile mele, ceea ce văzusem la ei. Acestea le spunea fraţilor avva Sisoe.
Unul dintre noi l-a rugat:
– Fii bun, spune-ne şi tu un cuvânt.
– Cel care urmăreşte neîncetat284 (katehôn) să fie nebăgat în seamă, cu ştiinţă, împlineşte toată Scriptura.
Apoi i-a zis altul dintre noi:
– Ce înseamnă înstrăinarea, părinte?
– Taci şi spune-ţi „nu e treaba mea“, oriunde te-ai duce – aceasta e înstrăinarea.
Categoria: Patericul egiptean
Cautare:
Despre avva Pistós
Vizualizari: 701
Id: 27511
Imagine:
Share:
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.