1
A spus avva Xanthías: tâlharul era pe cruce, şi dintr-un singur cuvânt s-a îndreptăţit; iar Iuda era numărat împreună cu apostolii şi într-o singură noapte şi-a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. De aceea, nimeni căruia îi merge bine174(eupragôn, căruia îi merge bine sau care face bine.) să nu se fălească, fiindcă toţi cei care s-au încrezut în ei înşişi s-au prăbuşit.
2
A urcat odată avva Xanthías de la Sketis la Terenuthis, iar acolo unde a mas, i-au adus ceva vin, din pricina ostenelii şi trudei. Auzind unii, i-au adus un îndrăcit. Iar demonul a început să-l înjure pe bătrân: la beţivul ăsta m-aţi adus? Bătrânul nu vroia să-l alunge, dar din pricina ocării îi zise: am încredere în Hristos că nu voi sfârşi paharul până vei ieşi.
Şi când a început bătrânul să bea, demonul strigă: mă arzi, mă arzi! Şi înainte ca să sfârşească el, a ieşit, prin harul lui Hristos.
3
Tot el a spus: câinele e mai bun decât mine, căci are şi dragoste, şi nu vine la judecată.175(Ioan 5, 27. Adică „nu este judecat“.)
Categoria: Patericul egiptean
Cautare:
Despre avva Xanthías
Vizualizari: 695
Id: 27504
Imagine:
Share:
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.