Despre cele doua firi contra monofizitilor

CAPITOLUL III

Despre cele doua firi contra monofizitilor

Firile s-au unit unele cu altele fara sa se schimbe si fara sa se prefaca. Firea dumnezeiasca nu s-a indepartat de simplitatea ei proprie, iar firea omeneasca nici nu s-a schimbat in firea Dumnezeirii, nici n-a devenit inexistenta si nici din cele doua firi nu s-a facut o singura fire compusa.

Firea compusa nu poate sa fie deofiinta cu nici una din cele doua firi din care a fost compusa, deoarece din naturi deosebite rezulta ceva deosebit. Spre exemplu: corpul este compus din cele patru elemente, dar nu se spune ca este deofiinta cu focul, nici nu se numeste foc, nici aer, nici apa, nici pamant si nici nu este deofiinta cu vreunul din acestea. Dar daca, dupa cum spun ereticii, Hristos ar fi fost dupa unire dintr-o singura fire compusa,atunci s-a schimbat dintr-o fire simpla intr-o fire compusa si in realitate ei nu mai este deofiinta nici cu firea simpla a Tatalui nici cu aceea a mamei. O astfel de fire nu este compusa din Dumnezeire si omenire, nici nu este in Dumnezeire si omenire si nu va putea fi numit nici Dumnezeu, nici om, ci numai Hristos. Iar cuvantul Hristos nu va fi numele i postasei, ci, dupa cum ei gandesc, al unei singure firi.

Dar noi invatam ca Hristos nu este dintr-o fire compusa, nici ca a rezultat ceva deosebit din naturi deosebite, dupa cum rezulta omul din suflet si corp, sau dupa cum corpul rezulta din cele patru elemente si din cele deosebite, aceleasi. Marturisim ca Hristos este din Dumnezeire si omenire, acelasi este si se numeste Dumnezeu desavarsit, si om desavarsit (Tradus prin corectarea textului editiei din Migne PG, dupa editia de la Verona, 1531, f. 63r.), din doua si in doua firi. Cuvantul Hristos spunem ca este numele ipostasei; acest cuvant nu indica numai o singura natura, pe cea omeneasca sau pe cea dumnezeiasca, ci arata ca este din doua naturi. Caci El insusi s-a uns pe sine: a uns ca Dumnezeu corpul cu Dumnezeirea Lui, iar ca om a fost uns; caci El este si Dumnezeu si om. Dumnezeirea e ungerea umanitatii. Caci daca Hristos ar fi dintr-o singura fire compusa, si daca este deofiinta cu Tatal, atunci va fi si Tatal compus si deofiinta cu trupul, lucru absurd si plin de toata blasfemia.

Cum va fi cu putinta ca o fire sa primeasca deosebiri substantiale contrare? Cum este cu putinta ca aceeasi fire sa fie in acelasi timp zidita si nezidita, muritoare si nemuritoare, circumscrisa si necircumscrisa? Daca ei sustin ca Hristos are o singura fire, ei vor spune ca ea este simpla si prin aceasta vor marturisi sau ca El este numai Dumnezeu si vor introduce o iluzie de intrupare, si nu intrupare, sau c a este numai om, dupa cum sustine Nestorie ( Nestorie, patriarh al Constantinopolei de la 428 - 431, a ajuns reprezentantul ereziei care ii poarta numele. ). Unde mai este atunci adevarul ca este desavarsit in Dumnezeire si desavarsit in omenire? Si cand vor putea ei sustine ca Hristos are doua firi, daca ei spun ca dupa unire El are o singura fire compusa? Este evident fiecaruia, insa, ca Hristos inainte de unire are o singura fire.

Ceea ce face ca ereticii sa rataceasca este faptul ca ei identifica notiunea de fire si ipostasa. Cand spunem ca oamenii au o singura fire, trebuie sa se stie ca nu spunem aceasta referindu-ne la definitia sufletului si a corpului, caci este cu neputinta sa spunem ca sufletul si corpul comparate unul cu altul sunt de o fire. Dar pentru ca ipostasele oamenilor sunt foarte multe, toti primesc aceeasi definitie a firii, caci toti sunt compusi din suflet si corp, toti participa firii sufletului si poseda fiinta corpului si o specie comuna. Spunem o singura fire a ipostaselor celor multe si diferite. Cu toate acestea fiecare ipostasa are doua firi, este compusa din doua firi, adica din suflet si corp.

Cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos nu se poate admite o specie comuna. Caci nici nu a fost, nici nu este, nici nu va fi candva un alt Hristos din Dumnezeire si omenire, in Dumnezeire si omenire, acelasi si Dumnezeu desavarsit si om desavarsit. Prin urmare nu se poate vorbi cu privire la Domnul nostru Iisus Hristos de o singura fire compusa din Dumnezeire si omenire, dupa cum se poate vorbi cu privire la individ (om) de o singura fire compusa din trup si suflet. Aici este un individ. Hristos, insa, nu este un individ si nici nu exista specia Hristos, dupa cum exista specia om. Pentru aceea spunem ca unirea s-a facut din doua firi desavarsite, din cea omeneasca si cea dumnezeiasca; ele nu s-au amestecat, nici nu s-au confundat, nici nu s-au combinat, dupa cum au zis urgisitul de Dumnezeu Dioscur (Dioscur, patriarhul Alexandriei de la 444 - 451, a fost unul din cei mai inversunati aparatori ai lui Eutihie (+ dupa 451).), Eutihie (Eutihie, arhimandritul unei manastiri de langa Constantinopole, mort dupa 451, a fost scanteia care a dezlantuit monofizitismul. Punctele doctrinale ale sale se reduceau la urmatoarele doua: a) Hristos nu este deofiinta cu noi; b) dupa unire n-a avut decat o singura fire.) si Sever (Sever, episcopul monofizit al Antiohiei, mort dupa 530, a fost cel mai subtil si cel mai bun teolog monofizit, inversunarea cu care combate hotararile sinodului de la Calcedon (451) si le justifica prin aceea ca doctrina sa este identica cu doctrina Sfantului Chiril al Alexandriei (+ 444).) si ceata lor blestemata; si nici nu s-au unit printr-o unire personala sau morala sau printr-o unire de demnitate sau de vointa sau de cinste sau de nume sau de bun avointa, dupa cum au spus uratorul de Dumnezeu Nestorie, Diodor (Diodor, episcopul Tarsului, mort inainte de 378, a fost intemeietorul scolii exegetice din Antiohia. Din pricina doctrinei sale hristologice poate fi socotit, dupa cum spune Sf. Chirii al Alexandriei, drept izvorul ereziei nestoriene.), Teodor al Mopsuestiei (Teodor, episcopul Mopsuestiei, a trait in sec. IV. ) si adunarea lor cea diavoleasca; ci prin unire, adica dupa ipostasa, fara schimbare, fara confundare, fara prefacere, fara impartire si fara departare. Marturisim o singura ipostasa in doua firi desavarsite a Fiului lui Dumnezeu intrupat. Afirmam ca Dumnezeirea si omenirea au aceeasi ipostasa si marturisim ca dupa unire se pastreaza in el cele doua firi.

Nu asezam pe fiecare din firi deosebit si separat, ci unite una cu alta intr-o singura ipostasa compusa. Spunem ca unirea este substantiala, adica reala si nu imaginara. Iar cand spunem substantiala nu intelegem ca cele doua firi au dat nastere unei firi compuse, ci ca sunt unite una cu alta in chip real intr-o singura ipostasa compusa a Fiului lui Dumnezeu si stabilim ca se pastreaza deosebirea lor substantiala. Ceea ce este creat a ramas creat, iar ceea ce este necreat a ramas necreat; ceea ce este muritor a ramas muritor, iar ceea ce este nemuritor a ramas nemuritor; ceea ce este circumscris a ramas circumscris, iar ceea ce este necircumscris a ramas necircumscris; ceea ce este vazut a ramas vazut, iar ceea ce este nevazut a ramas nevazut. Unul straluceste prin minuni, iar celalalt s-a supus ocarilor.

Cuvantul isi impropriaza cele omenesti - caci ale Lui sunt toate cele ale sfantului Lui trup - impartaseste corpului cele ale Lui proprii, potrivit modului comunicarii insusirilor, din cauza intrepatrunderii reciproce a partilor si a unirii dupa ipostasa si pentru ca a fost unul si acelasi cel care a lucrat atat pe cele dumnezeiesti cat si pe cele omenesti in fiecare din cele doua forme cu tovarasia celeilalte. Pentru aceea se zice ca s-a rastignit Domnul slavei (I Corinteni II, 8.), desi firea Lui dumnezeiasca nu a patimit. Tot astfel se marturiseste ca Fiul omului era in cer inainte de patima, dupa cum insusi Domnul a spus ( Ioan I, 13). Unul si acelasi a fost Domnul slavei, care a fost prin fire si cu adevarat Fiul omului, adica om. Cunoastem ca atat minunile cat si patimile sunt ale Lui, desi acelasi cu alta natura facea minunile si cu alta suferea patimile. Aceasta pentru motivul ca stim ca dupa cum se pastreaza unitatea ipostasei Lui, tot astfel se pastreaza si deosebirea substantiala a firilor. Si cum s-ar pastra deosebirea, daca nu s-ar pastra cele care se deosebesc unele de altele? Iar deosebirea este ceea ce face ca lucrurile sa se deosebeasca intre ele. Asadar in ce priveste modul prin care se deosebesc firile lui Hristos una de alta, adica cu privire la fiinta, spunem ca El se uneste cu extremitatile: in virtutea Dumnezeirii Sale se uneste cu Tatal si cu Duhul; iar in virtutea omenirii Sale se uneste cu Maica Sa si cu toti oamenii. Dar cu privire la modul prin care sunt unite firile Lui, spunem ca se deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de ceilalti oameni. Firile se unesc in ipostasa Lui si au o ipostasa compusa, in virtutea careia se deosebeste de Tatal si de Duhul, de Maica Sa si de noi.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: