Despre cer

CAPITOLUL VI

Despre cer

Cerul este totalitatea zidirilor vazute si nevazute, inauntrul lui sunt puterile spirituale ale ingerilor si in el sunt inchise si inconjurate toate cele sensibile. Numai Dumnezeirea este necircumscrisa; ea le umple pe toate, le contine pe toate, le inconjoara pe toate, pentru ca este mai presus de toate si le-a creat pe toate.

Dar pentru ca Sfanta Scriptura vorbeste de cer si de “cerul cerului”( Psalmi LXVII, 34, CXIII, 24.) si de “cerurile cerurilor”( Psalmi CXLVIII, 4.), si pentru ca spune ca fericitul Pavel a fost rapit pana la al treilea cer (II Corinteni XII, 2.), spunem ca la facerea universului am primit si facerea cerului, despre care filosofii pagani, insusindu-si invataturile lui Moise, spun ca este o sfera fara de stele. Mai mult, Dumnezeu a numit taria cer (Facerea I, 8.) si a poruncit ca acesta sa fie in mijlocul apei, oranduind ca el sa separe apa care este deasupra tariei si apa care este dedesubtul tariei (Facerea I, 6.). Dumnezeiescul Vasile (Sf. Vasile cel Mare, parinte bisericesc, a trait intre 330-379. Despre Sf. Vasile sa se vada: D Fecioru, op. cit., nota 8. p. 23-24.), initiat fiind din dumnezeiasca Scriptura, spune ca natura acestuia este fina ca fumul. (Omilia I la Hexaimeron: “I.a inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul”, Migne PG, XXIX, col. 20 ) Altii spun ca este lichida, pentru ca s-a facut in mijlocul apelor. Altii, ca este formata din cele patru elemente. Altii numesc cerul al cincilea element, altul decat cele patru.

Unii au socotit ca cerul inconjura universul in forma de cerc, ca este in forma de sfera si ori din ce parte l-ai privi el este partea cea mai inalta, iar partea de la mijloc a locului cuprins de el este partea cea mai de jos. Corpu - rile usoare si fine au primit de la creator partea de deasupra; iar cele grele si care trag in jos, locul cel mai de jos, care este mijlocul. Elementul cel mai usor si care tinde cel mai mult in sus este focul; acesta, spun ei, este a sezat indata dupa cer, si il numesc eter. Dupa el, mai jos, este aerul. Pamantul si apa, insa, pentru ca sunt mai grele si tind mai mult in jos, atarna in partea cea mai de la mijloc. Toata aceasta oranduire este pentru motivul ca ele sunt contrarii: jos pamantul si apa - apa, insa, este mai usoara decat pamantul, pentru aceea este si mai mobila decat el - mai sus de pamant si de apa, peste tot, de jur imprejur, ca o imbracaminte, aerul; si peste tot imprejurul aerului, eterul. Iar in afara de toate, in forma de cerc, cerul.

Ei spun ca cerul se misca in forma de ciclu si ca strange impreuna pe cele dinauntru in asa fel ca ele raman fixe si nu cad. Ei spun ca cerul are sapte zone, una mai inalta decat alta. Ei sustin ca cerul are o natura foarte fina, ca fumul si ca fiecare zona are cate o planeta. Au spus ca sunt sapte planete: Soarele, Luna, Jupiter, Mercur, Marte, Venus si Saturn. Ei spun ca Venus este cand luceafarul de dimineata, cand luceafarul de seara. Au numit pe acestea planete, pentru ca se misca contrar miscarii cerului: cerul si celelalte stele se misca de la rasarit la apus, dar numai acestea se misca de la apus la rasarit. Si acest lucru il vom observa la mersul lunii, care in fiecare seara da putin indarat.

Toti care au spus ca cerul este sferic sustin ca el se departeaza in chip egal de la pamant si in sus si in laturi si in jos. In jos si in laturi adica, potrivit felului nostru de a simti, pentru ca, potrivit celor spuse mai sus, cerul ocupa in toate partile locul de sus si pamantul pe cel de jos. Ei spun ca cerul inconjura pamantul in forma de sfera si trage impreuna cu el, prin miscarea lui foarte iute, soarele, luna si stelele. Si cand soarele este deasupra pamantului, avem aici zi; iar cand este sub pamant, avem noapte. Cand soarele se pogoara sub pamant, aici este noapte, iar acolo zi.

Altii si-au inchipuit ca cerul este semisferic, pornind de la cuvintele lui David, graitorul celor dumnezeiesti: “Cel ce intinzi cerul ca o piele”( Psalmi CIII, 3.), cuvinte care arata cortul, si de la cuvintele fericitului Isaia: “Cel ce ai pus cerul ca o bolta”( Isaia XL, 22.). Acestia spun ca atunci cand soarele apune, luna si stelele inconjoara pamantul de la apus spre miaza-noapte si sosesc astfel iarasi la rasarit. Dar, fie ca este asa, fie ca este in chipul celalalt, toate s-au facut si s-au statornicit prin porunca lui Dumnezeu si au dobandit ca temelie neclintita vointa si sfatul dumnezeiesc: “El a spus si s-au facut; El a poruncit si s-au zidit; le-a intemeiat in veac si in veacul veacului. Porunca a pus si nu va trece” (Psalmi CXLVIII, 5-6.). Cerul cerului este asadar primul cer, care este deasupra tariei. Iata doua ceruri, caci Dumnezeu a numit si taria cer. In mod obisnuit, insa, in Sfanta Scriptura se numeste cer si aerul, pentru ca se vede sus.

“Binecuvantati, spune Scriptura, pe toate pasarile cerului”( Daniil III, 80.), adica ale aerului. Caci aerul si nu cerul este locul prin care merg pasarile. Iata trei ceruri, despre care a vorbit dumnezeiescul apostol (II Corinteni XII, 2.). Dar daca ai vrea sa iei pe cele sapte zone ca sapte ceruri, nu se vatama cu nimic cuvantul adevarului. De obicei in limba ebraica cerul este numit la plural ceruri. Asadar cand voia sa zica cerul cerului, a zis “cerurile cerurilor”( Psalmi CXLVIII, 4.), ceea ce indica cerul cerului, adica cerul de deasupra tariei; iar cand spune “apele de deasupra cerurilor”, potrivit uzului limbii ebraice este numit cu pluralul ceruri sau aerul si taria sau cele sapte zone ale tariei sau taria.

Toate cele create, potrivit firii lor, sunt supuse stric aciunii si prin urmare si cerurile. Se tin, insa, si se conserva prin harul lui Dumnezeu. Numai Dumnezeu este prin fire fara de inceput si fara de sfarsit; pentru aceea s-a si spus: “Acestea pier, iar tu ramai”( Psalmi CI, 27; Evrei I, 11.). Totusi cerurile nu vor pieri complet: “Caci se vor invechi si ca o haina se vor strange si se vor schimba (Psalmi CI, 27; Evrei I, 11-12.), si va fi cer nou si pamant nou”( Apocalipsa XXI, 1; II Petru III, 13.).

Cerul este cu mult mai mare decat pamantul. Fiinta cerului, insa, nu trebuie sa o cercetam, caci ne este necunoscuta. Nimeni sa nu socoteasca ca cerurile sau luminatorii lui sunt insufletiti, caci sunt neinsufletiti si nesimtitori. Pentru aceea cand dumnezeiasca Scriptura spune: “Sa se veseleasca cerurile si sa se bucure pamantul”( Psalmi XCV, 11.), atunci cheama la veselie pe ingerii din cer si pe oamenii de pe pamant. Scriptura obisnuieste sa personifice si sa vorbeasca de cele neinsufletite ca de cele insufletite, cum sunt urmatoarele texte: “Marea a vazut si a fugit; Iordanul s-a tras indarat”( Psalmi CXIII, 3.); si “Ce-ti este tie mare ca fugi si tie Iordane ca te tragi indarat?”( Psalmi CXIII, 5.). Si muntii si dealurile se intreaba care sunt motivele saltarii lor (Psalmi CXIII, 6.). Tot astfel obisnuim si noi sa spunem: S-a adunat orasul. Prin aceste cuvinte nu voim sa indicam cladirile, ci pe locuitorii orasului. “Si cerurile vor povesti slava lui Dumnezeu”( Psalmi XVIII, 1.); prin aceste cuvinte nu vrea sa arate ca cerurile slobozesc glas, care sa se auda de urechi sensibile, ci ca ele, prin maretia lor, ne prezinta puterea creatorului, iar noi, observand frumusetea lor, laudam pe creator ca pe artistul cel mai desavarsit.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare:

Despre cer

Vizualizari: 1266

Id: 818

Imagine:

Share: