Despre contemplatie

O minte care a încetat să-L contemple pe Dumnezeu devine fie trupească, fie sălbatică (Sf. Marcu Ascetul). Cu alte cuvinte, când mintea se depărtează de la feluritele moduri de a-L contempla pe Dumnezeu – adică rugăciunea, meditarea asupra contemplaţiilor duhovniceşti, precum iadul, raiul, păcatele proprii, patimile noastre, nenumăratele binefaceri ale Domnului pe care El le revarsă asupra fiecăruia dintre noi într-un chip minunat – atunci demonii cei răi vin şi-l umplu cu propriile lor contemplaţii care-l conduc în prăpastia păcatelor trupeşti, pătimaşe sau în păcatele mâniei şi supărării! Atunci când mintea nu contemplă gânduri mântuitoare – cu excepţia gândurilor necesare întreţinerii vieţii – ea va fi obsedată de contemplaţii păcătoase şi atunci va deveni fie trupească, fie sălbatică!

Haideţi, deci, copii, să fim foarte atenţi la ceea ce gândim, în aşa fel încât să nu îngăduim minţii să alunece în gânduri păcătoase şi pătimaşe, căci acesta este un păcat foarte serios cu grave urmări. Fiţi atenţi la imaginaţie. Nu îngăduiţi minţii să accepte năluciri de oameni sau imagini păcătoase care vă necăjesc trupeşte sau vă împing la mânie şi supărare! Ci, mai degrabă, prin orice efort bun, păstraţi-vă mintea de astfel de năluciri, aşa încât fiind liberă şi curată de astfel de lucruri, ea va putea să se roage permanent şi să aibă contemplaţii dumnezeieşti. Prin intermediul lor va deveni duhovnicească şi va face cereşti urcuşuri către sfinţirea sufletului.

(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 335)

Categoria: Articole

Cautare: