Despre cruce si credinta

CAPITOLUL XI

Despre cruce si inca despre credinta

“Cuvantul cruce este nebunie pentru cei pierduti, dar pentru cei care ne mantuim este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 18.). “Cel duhovnicesc le judeca pe toate, dar omul sufletesc nu primeste pe cele ale Duhului” (I Corinteni II, 15, 14.). In adevar, crucea este nebunie pentru cei care nu o primesc cu credinta si care nu tin seama de bunatatea si atotputernicia lui Dumnezeu, ci cerceteaza cele dumnezeiesti cu ganduri omenesti si firesti. Toate cele ale lui Dumnezeu sunt mai presus de fire, de cuvant si de cuget. Caci daca cineva va socoti cum si pentru care pricina a adus Dumnezeu pe toate de la neexistenta la existenta si va voi sa ajunga la aceasta cunostinta prin gandire naturala, nu va intelege. Aceasta cunostinta este sufleteasca si demonica (Demonica in sensul cunostintei demonice de care vorbeste Socrat, asa ca ar fi putut fi tradus aici “cunostinta demonica” prin “cunostinta naturala, pe care o dobandim prin propriile noastre puteri sufletesti”.). Dar daca cineva condus prin credinta va socoti ca fiinta dumnezeiasca este buna, atotputernica, adevarata, inteleapta si dreapta va gasi pe toate lucioase si netede si cale dreapta. Este cu neputinta sa te mantuiesti fara credinta (Evrei XI, 6.), caci prin credinta se mentin toate, atat cele omenesti, cat si cele duhovnicesti. Nici plugarul nu taie brazda pamantului fara credinta, nici negustorul nu-si incredinteaza unui mic lemn sufletul lui noianului infuriat al marii, nici nu se fac nunti, nici altceva din cele ce sunt in viata. Prin credinta intelegem ca toate s-au adus prin puterea lui Dumnezeu de la neexistenta la existenta si prin credinta izbandim toate, atat pe cele dumnezeiesti, cat si pe cele omenesti. Credinta este un asentiment care nu iscodeste lucrurile.

Orice fapta si orice minune a lui Hristos este foarte mare, dumnezeiasca si minunata. Dar cea mai minunata decat toate este cinstita Lui cruce. Caci prin nimic altceva decat prin crucea Domnului nost ru Iisus Hristos s-a distrus moartea, s-a dezlegat pacatul stramosesc, s-a pradat iadul, s-a daruit invierea, ni s-a dat puterea sa dispretuim cele prezente si chiar moartea, s-a savarsit intoarcerea la fericirea primara, s-au deschis portile raiului, s-a asezat firea noastra in dreapta lui Dumnezeu, ne-am facut copii si mostenitori ai lui Dumnezeu (Matei V, 9, 45; Romani VIII, 17; IX, 26; I Corinteni VI, 18; Galateni III, 26, 29; IV, 7.). Prin cruce toate s-au indeplinit. “Caci toti cati ne-am botezat in Hristos, spune apostolul, ne-am botezat intru moartea lui” (Romani VI, 3.). “Toti cati in Hristos ne-am botezat, in Hristos ne-am imbracat” (Galateni III, 27.).

“Hristos este puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu” (I Corinteni I, 24.). Iata dar ca moartea lui Hristos, adica crucea, ne-a imbracat cu intelepciunea enipostatica si puterea lui Dumnezeu. Cuvantul crucii este puterea lui Dumnezeu, sau pentru ca prin ea ni s-a aratat puterea lui Dumnezeu, adica biruinta asupra mortii, sau pentru ca, dupa cum cele patru brate ale crucii se tin si se strang prin incheietura de la mijloc, tot astfel se tin prin puterea lui Dumnezeu inaltimea, adancimea, lungimea si latimea (Efeseni III, 18), adica toata creatia vazuta si nevazuta.

Crucea ni s-a dat semn pe frunte in acelasi chip in care s-a dat lui Israil taierea imprejur. Prin ea ne despartim cei credinciosi de cei necredinciosi si ne cunoastem. Crucea este pavaza, arma si trofeul contra diavolului. Crucea este pecetea pentru ca sa nu ne atinga nimicitorul, dupa cum spune Scriptura (Iesirea XII, 12-13; Evrei XI, 28.). Crucea este scularea celor cazuti, sprijinul celor care stau, reazemul celor slabi, toiagul celor pastoriti, calauza celor convertiti, desavarsirea celor inaintati, mantuirea trupului si a sufletului, izgonitorul tuturor rautatilor, pricinuitorul tuturor bunatatilor, distrugerea pacatului, rasadul invierii, pomul vietii vesnice.

Prin urmare, acest lemn cinstit cu adevarat si venerabil, pe care Hristos s-a adus jertfa pe sine in locul nostru, trebuie venerat pentru ca s-a sfintit prin atingerea cu Sfantul Lui trup si sange. Trebuie venerate si cuiele si lancea si imbracamintea si Sfantele Lui locasuri, anume: ieslea, pestera, Golgota, mormantul mantuitor si facator de viata, Sionul, acropola Bisericilor, si cele asemenea, dupa cum a spus dumnezeiescul parinte, David: “Vom intra in locasurile Lui, ne vom inchina in locul unde au stat picioarele Lui” (Psalmi CXXXI, 7.). Ca in acest text vorbeste despre cruce, se vede din cele ce urmeaza: “Scoala-te, Doamne, intru odihna Ta”( Psalmi CXXXI, 8.). In adevar dupa cruce urmeaza invierea. Daca dorim casa, patul, haina celor pe care ii iubim, cu cat mai mult cele ale lui Dumnezeu si ale Mantuitorului prin care am si fost mantuiti!

Ne inchinam, deci, semnului cinstitei si de viata facatoarei cruci, chiar daca este facut din alta materie. Noi nu cinstim materia - sa nu fie! - ci semnul, ca simbol al lui Hristos. Caci a spus pe cand le vorbea ucenicilor sai: “Atunci va aparea semnul Fiului omului pe cer” (Matei XXIV, 30.); prin aceste cuvinte a indicat crucea. Pentru aceea si ingerul invierii a spus femeilor: “Cautati pe Iisus Nazarineanul cel rastignit?”( Marcu XVI, 6.), iar apostolul: “Iar noi predicam pe Hristos cel rastignit” (I Corinteni I, 23.). Sunt multi Hristosi si Iisusi, dar unul este cel rastignit. Ingerul si apostolul n-au spus cel strapuns cu sulita, ci “cel rastignit”. Prin urmare, trebuie sa ne inchinam semnului lui Hristos. Acolo undeva fi semnul, acolo va fi si El. Dar nu trebuie sa ne inchinam materiei din care este facut semnul crucii, chiar daca ar fi din aur si din pietre scumpe, daca se intampla sa se distruga semnul. Ne inchinam deci tuturor celor afierosite lui Dumnezeu, aducand Lui inchinaciunea.

Pomul vietii, care a fost sadit de Dumnezeu in rai (Facerea II, 9.), a preinchipuit aceasta cinstita cruce. Dar pentru ca prin pom a venit moartea (Facerea III, 1-24.), trebuia ca prin lemn sa se daruiasca viata si invierea. Iacov cel dintai a inchipuit crucea cand s-a inchinat varfului toiagului lui Iosif (Facerea LXVII, 3.), iar cand a binecuvantat pe fiii lui Iosif cu mainile incrucisate (Facerea LXVIII, 14.) este foarte lamurit ca a descris semnul crucii. Toiagul lui Moise a lovit marea in chipul crucii si a mantuit pe Israil, iar pe Faraon l-a inecat (Iesirea XIV, 16-29.). Mainile intinse in chipul crucii au biruit pe Amalic (Iesirea XVII, 8-13.). Prin lemn se indulceste apa cea amara (Iesirea XV, 25.), iar piatra curge si revarsa izvoare (Iesirea XVII, 5-6; Numeri XX, 7-11.). Toiagul lui Aaron face cunoscuta vrednicia preoteasca (Numeri VII, 2-8.). Sarpele, desi era mort, a fost inaltat in triumf pe lemn, iar lemnul mantuieste pe cei credinciosi care privesc la dusmanul omorat (Numeri XXI, 8-9.).

Tot astfel a fost pironit Hristos, care nu stia de pacat, intr-un trup al pacatului. Moise cel mare a strigat: “Priviti viata voastra atarnata pe lemn, in fata ochilor vostri” (Deuteronom XXVIII, 66.). Iar Isaia: “Toata ziua am intins mainile mele catre un popor neascultator si impotriva graitor” (Isaia LXV, 2.). Cei care ne inchinam acestui semn sa dea Dumnezeu sa dobandim partea lui Hristos cel rastignit, Amin.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: