Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu II :: Filocalia

Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu II :: Filocalia - vol. II

21. Cei ce se apropie de lucruri cu evlavie si nu nascocesc nici un prilej de-a se mandri vor afla intelesurile prea luminoase ale lor venindu-le intru intampinare si sadind intre ei intelegerea cea mai deplina a lor. Catre acestia zice Legea: "Intrand ati mostenit cetati mari si frumoase si case pline de toate bunatatile, pe care nu le-ati zidit, si lacuri sapate, pe care le-ati sadit".
Caci cel ce nu traieste siesi, ci lui Dumnezeu, sa se umple de toate darurile dumnezeiesti, care nu s-au aratat mai-nainte din pricina patimilor, care apasau cu povara lor.

22. Cuvantul "simtire" are doua intelesuri. Printr-unul se arata simtirea ca aptitudine si deprindere ce se afla in noi si cand dormim, chiar daca nu percepem nici un lucru. De acesta n-avem nici un folos, cand nu tinde spre o lucrare. Printr-al doilea inteles se arata simtirea ca lucrare. Prin ea percepem lucrurile supuse simturilor. Tot asa si cunostinta este de doua feluri. Una are caracter de stiinta, adunand prin simpla deprindere ratiunile lucrurilor. Ea nu e de nici un folos, daca nu tinde spre lucrarea poruncilor. Iar cealalta este practica si lucratoare, procurandu-ne prin experienta lucrurilor insasi intelegerea adevarata a lor.

23. Fatarnicul, pana isi inchipuie ca e acoperit, e linistit, vanand slava din aparenta ca e drept. Dar cand e dat pe fata, scoate cuvinte purtatoate de moarte, inchipuindu-si ca-si ascunde uratenia proprie prin ocarile impotriva altora. Pe unul ca acesta Scriptura, asemanandu-l cu puiul de naparca, ca pe un fatarnic ce e, il indeamna sa faca roade vrednice de pocainta adica sa-si schimbe dispozitia ascunsa a inimii dupa purtarile vazute.

24. Spun unii ca tot ce e socotit de lege necurat dintre vietuitoarele din aer, de pe pamant si din mare, e fiara salbatica, chiar daca pare bland la purtare. Dar Scriptura da numele acestor fiare fiecarui om, dupa patima ce o are.

25. Cel ce ia infatisarea prieteniei spre vatamarea aproapelui este lup ce-si ascunde rautatea in piele de oaie. Acesta cand afla pe careva dintre ai lui Hristos, comportandu-se cu simplitate sau rostind vremi cuvant naiv, il rapeste si il sfasie, varsand nenumarate ocari asupra acelora peste ale caror cuvinte si chipuri de purtare da navala, ca un "iscoditor al slobozeniei fratilor in Hristos".

26. Cel ce face pe tacutul de dragul rautatii planuieste videsug impotriva aproapelui. Neizbandind intru acesta, se departeaza, adaugand durere la patima sa. Dar cel ce tace pentru folos sporeste prietenia si se departeaza bucurandu-se, ca unul ce a luat lumina ce imprastie intunericul.

27. Cel ce intrerupe cu obraznicie pe cel ce graieste in adunare nu se poate ascunde ca boleste de slava desarta. Stapanit de acesta, pune nenumarate piedici propunerilor, voind sa taie sirul celor ce spun.

28. Inteleptul, fie ca invata pe altii, fie ca primeste invatatura, vrea sa invete pe altii si sa invete el insusi numai cele de folos. Dar cel intelept numai la parere, si cand intreaba si cand e intrebat scoate inainte numai lucrurile curioase.

29. Bunurile de care s-a impartasit cineva prin harul lui Dumnezeu e dator sa le impartaseasca si altora, cu inima larga. "In dar ati luat, zice, in dar sa dati". Caci cel ce ascunde darul in pamant barfeste pe Stapan ca e aspru si-si cruta trupul, ocolind vitutea. Iar cel ce vinde dusmanilor adevarul, pe urma, neputand suporta rusinea, ca unul ce e chinuit de slava desarta, se spanzura.

30. Cei ce inca se tem de razboiul cu patimile si de navala vrajmasilor nevazuti trebuie sa taca, adica sa nu ia asupra lor insarcinarea de-a raspunde pentru virtute, ci sa lase lui Dumnezeu, prin rugaciune, grija pentru ei, in "Iesirea" se zice catre acestia: "Domnul va lupta pentru voi si voi veti tacea". Iar cei ce, dupa surparea prigonitorilor, cerceteaza chipurile virtutilor spre a le invata cu recunostinta, trebuie sa aiba numai deschisa urechea intelegerii. Catre acestia zice: "Asculta israele". In sfarsit, celui ce doreste cu putere cunostinta dumnezeiasca, din pricina curateniei, i se potriveste indrazneala cucernica. Catre el se zice: "Ce strigi catre tacere i se cuvine sa-si caute scaparea numai la Dumnezeu; celui ce i se porunceste sa asculte i se cade sa fie gata spre ascultarea poruncilor dumnezeiesti; in sfarsit, celui ce se indeletniceste cu cunoasterea i se cuvine sa strige neincetat, rugindu-se pentru departarea relelor si multumind pentru bunatatile de care s-a impartasit.

31. Sufletul nu se poate intinde niciodata dupa cunostinta lui Dumnezeu, daca nu se va atinge Dumnezeu de el, facand pogoramant, si nu il va ridica spre Sine. Caci nu poate strabate mintea omeneasca atata cale, incat sa ajunga la perceperea vreunei iluminari dumnezeiesti, daca nu o atrage insusi Dumnezeu (cat e cu putinta mintii omenesti sa fie atrasa), si nu o lumineaza cu razele dumnezeiesti.

32. Cel ce imita pe ucenicii Domnului nu se sperie de Farisei sa faca Sambata drumul printre semanaturi si sa smulga spice; ci dupa straduintele cu fapte ajungand la starea de nepatimire. culege ratiunile fapturilor, nutrindu-le in chip evlavios cu stiinta dumnezeiasca despre existente.

33. Dupa Evanghelie, cel ce este numai credincios, muta muntele rautatii lui prin faptuire, scuturand de la sine afectiunea de mai inainte fata de lucrurile ce sunt prinse in suvoiul nestatornic al celor ce cad sub simturi. Cel ce poate insa sa fie invatacel, primind in mainile sale de la Cuvantul faramiturile painilor cunostintei, hraneste mii, aratand cu fapta inmultirea puterii cuvantului. Iar cel ce poate sa fie si Apostol vindeca toata boala si toata neputinta, scotand draci, adica alungand puterea patimilor, vindecand bolnavi, adica readucand prin nadejde la deprinderea evlaviei pe cei lipsiti de ea si trezind prin cuvantul despre judecata pe cei molesiti de lenevie. Caci cel ce a dat putere ucenicilor sa calce peste serpi si peste scorpii, nimiceste atat inceputul cat si sfarsitul pacatului.

34. Apostolul si invatacelul este, desigur, si credincios. Invatacelul insa nu e sigur si Apostol, dar este credincios. Iar cel ce e numai credincios nu e nici invatacel, nici Apostol. Dar prin viata si contemplare, al treilea poate sa fie mutat pe treapta si la vrednicia celui deal doilea, iar al doilea intr-a celui dintai.

35. Cate se produc in timp, potrivit cu legea timpului, cand s-au desavarsit se opresc la capatul cresterii lor naturale. Cate se fac insa din virtute, prin stiinta lui Dumnezeu, cand s-au desavarsit, se misca iarasi spre o noua crestere. Caci sfarsiturile lor alcatuiesc inceputurile altora. Asa cel ce face sa inceteze in sine, prin virtutile cu fapta, ipostasul celor stricacioase, a pus inceputul altor modelari mai dumnezeiesti. Caci Dumnezeu niciodata nu inceteaza de-a impartasi din bunatatile Sale, care nu au nici inceput. Fiindca precum e propriu luminii sa lumineze, tot asa e propriu lui Dumnezeu sa faca bine. De aceea in Lege, care descrie existenta si desavarsirea in timp a celor supuse facerii si stricaciunii, se cinsteste Sambata prin inactivitate. in Evanghelie insa, care infatiseaza (introduce) stadiul celor spirituale, Sambata e luminata prin savarsirea de fapte bune, chiar daca se tulbura cei ce inca nu stiu ca Sambata s-a facut pentru om si nu omul pentru Sambata si ca "Fiul Omului Domn este si al Sambetei".

36. In Lege si Prooroci se vorbeste de Sambata, de Sambete si de Sambetele Sambetelor, precum se vorbeste de taierea imprejur si de taierea taierii imprejur; si tot asa de seceris si de secerisul secerisului, dupa cum s-a spus: "Cand secerati secerisul vostru". "Sambata" este
sfarsitul filosofiei active, naturale si teologice. "Sambetele" sunt sfarsitul facerii (al devenirii) si al ratiunilor ei. Iar "Sambetele Sambetelor" intrarea la ratiunile mai duhovnicesti cu simtirea si cu mintea, si gustarea fericita a lor. Iar aceasta se petrece in chip intreit cu fiecare din cele spuse, ca sa cunoasca cel ce se indeletniceste cu cunostinta (gnosticul), ratiunile pentru care Moise, murind, se odihneste (sabatizeaza) afara de pamantul sfant, Iisus Navi, trecand Iordanul, savarseste taierea imprejur, iar cei ce mostenesc pamantul cel bun aduc lui Dumnezeu prinos din prisosinta secerisului indoit.

37. Sambata este nepatimirea sufletului rational, care prin fapture a lepadat cu totul semnele pacatului.

38. Sambetele inseamna slobozenia sufletului rational, care a lepadat chiar si lucrarea dupa fire a simturilor, prin contemplatia naturala in duh.

39 Sambetele Sambetelor inseamna odihna duhovniceasca a sufletului rational care-si retrage mintea chiar si de la ratiunile mai dumnezeiesti din lucruri si si-o leaga cu totul numai de Dumnezeu in extazul iubirii, si prin teologia mistica (cunoasterea tainica a lui Dumnezeu) o face cu desavarsire neclintita de la Dumnezeu.

40. Taierea imprejur este lepadarea afectiunii patimase a sufletului pentru cele ce se nasc si pier.

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: