Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu IX :: Filocalia

Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu IX :: Filocalia - vol. II

61. Inceputul uceniciei oamenilor in evlavie e legat de trup. Caci la prima apropiere de cinstirea lui Dumnezeu vorbim dupa litera nu dupa duh. Dar inaintand pe incetul in duh si razuind grosimea cuvintelor prin vederile (contemplatiile) mai subtiri, ajungem in chip curat in Hristos cel curat, pe cat e cu putinta oamenilor. Atunci putem zice ca Apostolul: "Desi am cunoscut pe Hristos dupa trup, dar acum nu-L mai cunoastem". Aceasta datorita apropierii simple a mintii de Cuvantul, prin inlaturarea acoperamintelor de pe El. Astfel am inaintat de la cunoasterea Cuvantului dupa trup, la slava Lui, ca a Unuia Nascut din Tatal.

62. Cel ce isi traieste viata in Hristos s-a ridicat deasupra dreptatii legii si a firii. Aratand aceasta, dumnezeiescul Apostol zice: "Caci in Hristos Iisus nu mai este nici taiere imprejur, nici netaiere imprejur". Prin taierea imprejur a aratat dreptatea legala; iar prin netaierea imprejur a aratat dreptatea naturala.

63. Unii se renasc din apa si din duh, altii primesc botezul in Duh Sfant si foc. Dar aceste patru, adica: apa, duhul focul si Duhul Sfant, sunt unul si acelasi Duh al lui Dumnezeu. Caci unora Duhul Sfant le este apa, intrucat ii spala de intinaciumle din afara ale trupului; altora numai duh, intrucat lucreaza in ei bunurile virtutii: altora iarasi foc, intrucat le curata petele dinlauntru, din adancul sufletului: si in sfarsit altora, ca marelui Daniil, le este Duh Sfant, intrucat le daruieste intelepciune si cunostinta. Caci dupa deosebirea lucrarilor din subiecte, primeste unul si acelasi Duh diferite numiri.

64. Legea a randuit Sambata: "ca sa se odihneasca boul tau de jug si sluga ta". Amandoi acestia arata pnn ghicituri trupul. Caci trupul este vita de jug a mintii lucratoare, fiind nevoit sa poarte de sila povara virtutilor prin fapte. Tot el este si sluga nuntii contemplative, intrucat slujeste in chip rational poruncilor mintii, care a ajuns la cunostinta, ca unul ce s-a patruns si el de ratiune prin contemplatiile nuntii. Sambata este sfarsitul amandurora, harazind fiecaruia odihna cuvenita de bunurile carora le slujesc prin faptuire si contemplatie.

65. Cel ce lucreaza virtutea cu cuvenita cunostinta are ca bou de jug trupul, pe care il mana la implinirea datoriilor cu ratiunea, iar ca sluga modul de infaptuire a virtutii, pe care il cumpara cu judecatile dreptei socoteli, care tin loc de bani. Iar Sambata este starea de pace si de nepatimire intru virtute a sufletului si a trupului, sau deprinderea neschimbacioasa.

66. Cuvantul lui Dumnezeu le este celor a caror grija se invarteste mai mult in jurul virtutilor trupesti paie si fan, nutrind partea patimitoare (pasionala) a sufletului lor spre lucrarea virtutilor. Dar celor ce s-au ridicat prin contemplatie adevarata la intelegerea celor duhovnicesti le este paine care le nutreste partea mintala a sufletului spre desavarsirea dupa chipul lui Dumnezeu. De aceea vedem pe Patriarhi hranindu-se la drum pe ei cu paine iar vitele cu nutret. Iar levitul din Judecatori zice batranului, care l-a primit ca oaspete: "Avem si noi paini si vitele noastre paie si nu avem trebuinta de nici una din slugile tale".

67. Cuvantul lui Dumnezeu se numeste si este si "roua" si "apa" si "izvor" si "rau" precum s-a scris, fiind si facandu-se acestea dupa puterea ce se afla in cei ce-L primesc. Unora le este noua, intrucat le stinge fierbinteala si lucrarea patimilor, care le incinge trupul de din afara. Celor ce sunt scuturati in adanc de frigurile veninului rautatii le este apa nu numai intrucat nimiceste printr-o insusire contrara ceea ce este opus, ci si intrucat le daruieste putere de viata pentru o existenta fericita. Iar izvor le este celor ce au in ei ca o tasnire necontenita deprinderea a contemplatiei intrucat le daruieste intelepciune. In sfarsit rau le este celor ce varsa ca un rau invatatura cucernica, dreapta si mantuitoare, intrucat adapa din belsug oameni, dobitoace, fiare si plante. Si o face aceasta ca oamenii sa se indumnezeiasca, inaltandu-se prin intelesurile celor graite: cei indobitociti de patimi sa-si primeasca din nou puterea ratiunii naturale, redobandindu-si omenia prin aratarea sarguincioasa a chipurilor virtutii; cei insalbaticiti prin deprinderile si faptele lor ticaloase sa se inmoaie prin indemnurile dulci si line si sa revina la blandetea firii, iar cei deveniti nesimtitori fata de cele bune, asemenea plantelor, subtiindu-se prin strabaterea cuvantului in adancime, sa dobandeasca simtirea spre aducere de roade, iar puterea cuvantului sa le fie ca o seva care-i nutreste.

68. Cuvantul lui Dumnezeu este cale celor ce strabat bine si in chip sustinut drumul virtutii prin fapte si nu se abat nici la dreapta prin slava desarta, nici la stanga prin aplecarea spre patimi, ci-si indreapta pasii spre Dumnezeu.
Acest lucru nepazindu-l pana la sfarsit Asa, regele din Iuda, se zice ca la batranete suferea de picioare, fiindca slabise in pasirea pe drumul lui Dumnezeu.

69. Cuvantul lui Dumnezeu se zice usa, fiindca introduce la cunostinta pe cei ce-au strabatut bine toata calea virtutilor pe drumul cel fara de prihana al faptelor si fiindca le arata ca o lumina comorile mult stralucitoare ale intelepciunii. Caci unul si acelasi este si cale si usa si cheie si imparatie: Cale, ca cel ce calauzeste; cheie, ca cel ce deschide si se deschide celor vrednici de cele dumnezeiesti; usa, ca cel ce duce inlauntru; imparatie, ca cel ce e mostenit, si se da prin impartasire tuturor.

70. Domnul se zice: lumina, viata, inviere si adevar. Lumina, ca cel ce da stralucire sufletelor, alunga intunericul nestiintei, lumineaza mintea spre intelegerea lucrurilor tainice si arata tainele care nu pot fi vazute decat de cei curati cu inima; viata, ca cel ce da sufletelor ce iubesc pe Domnul puterea de a se misca spre cele dumnezeiesti; inviere, ca cel ce ridica mintea din alipirea moarta de cele materiale, curatind-o de toata stricaciunea si amortirea; adevar, ca cel ce daruieste celor vrednici deprinderea neschimbacioasa a celor bune.

71. Cuvantul lui Dumnezeu si al Tatalui se afla tainic in fiecare dintre poruncile Sale; iar Dumnezeu si Tatal se afla intreg nedespartit in intreg Cuvantul Sau in chip firesc. Cel ce primeste prin urmare porunca dumnezeiasca si o implineste primeste pe Cuvantul lui Dumnezeu aflator in ea. Iar cel ce a primit pe Cuvantul prin porunci a pnrnit torodara prin El pe Tatal care se afla in El in chip firesc, si pe Duhul Sfant, care se afla in El in chip firesc. Caci a zis: "Amin zic voua, cel ce primeste pe Cel ce-l voi trimite pe Mine ma primeste: iar cel ce ma primeste pe Mine, primeste pe Cel ce m-a trimis pe Mine". Asadar cel ce a primit o porunca si a implinit-o pe ea a primit tainic pe Sfanta Treime.

72. Slaveste pe Dumnezeu in sine nu cel ce-L lauda pe Dumnezeu in cuvinte, ci cel ce rabda, de dragul lui Dumnezeu, pentru virtute, patimiri, dureri si osteneli. Acesta e slavit la randul sau de Dumnezeu cu slava aflatoare in Dumnezeu, primind prin impartasire harul nepatimirii ca o incoronare a virtutii. Caci tot cel ce slaveste pe Dumnezeu in sine prin patimiri pentru virtute in decursul faptuirii, se slaveste si el in Dumnezeu, primind lumina celor dumnezeiesti intr-o contemplatie libera de patima. Caci zice Domnul venind la patima Sa: "Acum s-a preamarit Fiul Omului si Dumnezeu S-a preamarit intru El. Iar daca Dumnezeu S-a preamarit intru El si Dumnezeu il va preamari pe Ei intru Sine. Si indata il va preamari pe El". De aici se vede limpede ca patimirilor pentru virtute le urmeaza darurile dumnezeiesti.

73. Pana ce vedem pe Cuvantul lui Dumnezeu intrupat in litera Sfintei Scripturi, in chip felurit prin ghicituri, inca n-am vazut spiritual pe Tatal Cel netrupesc, simplu, unul si singur, cum se afla in Fiul Cel netrupesc, simplu, unul si singur, dupa cuvantul: "Cel ce ma vede pe Mine vede pe Tatal"; sau "Eu sunt intru Tatal si Tatal intru Mine". E nevoie asadar de multa stiinta ca, inlaturand mai intai cu grija valurile literelor care acopera Cuvantul, sa putem privi cu mintea dezvaluita pe Cuvantul insusi, stand de Sine si aratand in Sine limpede pe Tatal, atata cat e cu putinta oamenilor. De aceea e de trebuinta ca cel ce cauta cu evlavie pe Dumnezeu sa nu fie retinut de nici o litera, ca nu cumva sa primeasca in locul lui Dumnezeu cele din jurul lui Dumnezeu, adica sa imbratiseze in chip gresit, fara sa-si dea seama in locul Cuvantului literele Scripturii. Caci Cuvantul scapa mintii, care crede ca prin valuri a prins pe Cuvantul cel netrupesc, asa cum Egipteanca n-a apucat pe Iosif, ci vesmintele lui; sau asa cum cei de demult, ramanand nuinai la podoaba celor vazute, n-au bagat de seama ca slujesc faptuirii si nu Facatorului.

74. Cuvantul Sfintei Scripturi dupa ce s-a dezbracat treptat de adaosurile trupesti asezare asupra lui. prin iesirea la iveala a intelesurilor lui mai inalte, se arata mintii mai stravazatoare ca aflandu-se intr-o adiere subtire. E vorba adica de acea minte care: parasind total lucrarile ei firesti, e in stare sa primeasca numai simtirea acelei simplitati care-L anunta intrucatva pe Cuvantul, asa cum marele Hie s-a invrednicit in pestera dm Horeb de aceasta vedere. Horeb se talmaceste noutate si indica deprinderea virtutilor in duhul cel nou. Iar pestera este ascunzisul intelepciunii in minte, in care ajungand cineva va simti tainic cunostinta cea mai presus de sunare. in care se zice ca se afla Dumnezeu. Deci tot cel ce cauta cu adevarat pe Dumnezeu, ca marele Ilie, nu va fi numai in Horeb, adica in deprinderea virtutilor, ca cel de pe treapta faptuirii, ci si in pestera din Horeb, adica in ascunzisul intelepciunii, aflatoare numai in deprinderea virtutilor, ca un contemplativ.

75. Cand mintea se va scutura de multele pareri despre lucruri ce s-au asezat asupra ei, i se va descoperi limpede Cuvantul adevarului, dandu-i temeiurile cunostintei adevarate si departand prejudecatile ei de mai-nainte, ca pe niste solzi de pe puterile vazatoare, cum s-a intamplat cu dumnezeiescul si marele Apostol Pavel. Caci parerile care se nasc din atentia indreptata numai la litera Scripturii si socotintele patimase ce se ivesc din privirea celor vazute numai cu simturile sunt cu adevarat solzi asezati pe puterea stravazatoare a sufletului, care impiedica strabaterea la Cuvantul nestirbit al adevarului.

76. Dumnezeiescul Apostol Pavel zice ca are numai din parte cunostinta Cuvantului.481 Iar marele Evanghelist Ioan zice ca a vazut slava Lui: "Am vazut, zice, slava Lui, slava ca a Unuia Nascut din Tatal, plin de har si de adevar". Sfantul Pavel a spus ca are numai din parte cunostinta Cuvantului ca Dumnezeu. Caci se cunoaste numai intr-o masura oarecare din lucrari. Deoarece cunoasterea Lui dupa fiinta si ipostas nu e cu putinta in nici un fel nimanui, fiind la fel de inaccesibila tuturor ingerilor si oamenilor. Sfantul Ioan insa, care a cunoscut ratiunea intruparii Cuvantului in chip desavarsit, atat cat e cu putinta oamenilor, a spus ca a vazut slava Cuvantului ca trup, adica a vazut ratiunea sau scopul pentru care Dumnezeu s-a facut om, plin de har si de adevar. Caci nu intrucat e Dumnezeu dupa fiinta si de o fiinta cu Dumnezeu Tatal a fost danut cu har Unul Nascut, ci intrucat s-a facut dupa iconornie prin fire om si de o fimta cu noi. a fost daruit cu bar pentru noi care avem trebuinta de har si din plinirea Lui primim necontenit, la orice inaintare a noastra, hanii pe masura noastra. Prin urmare cel ce pazeste in sine nepatat cuvantul (ratiunea) Cuvantului lui Dumnezeu care s-a intrupat pentru noi. va primi slava plina de har si de adevar a Celui ce S-a slavit si S-a sfintit pe Sine pentru noi ca om in timpul petrecerii Lui intre noi. "Caci cand se va arata Acela. zice. asemenea Lui vom fi".

77. Pana cand sufletul trece din putere in putere si din slava in slava, adica inainteaza din virtute in virtute mai mare si urca din cunostinta in cunostinta mai inalta, nu inceteaza de a fi departe de patria sa. precurn s-a spus: "De mult neinennceste sufletul meu". Caci lunga este distanta si mare e multimea cunostintelor pe care trebuie sa le strabata "pana ce va ajunge la locul cortului minunat, pana la casa lui Dumnezeu. in das de bucurie si de marturisire si in sunet de sarbatoare". El adauga la cuvintele pline de inteles alte cuvinte pline de inteles in inaintarea sa in contemplatiile dumnezeiesti, sporind totodata in veselia mintii pentru cele vazute, adica in bucuria si multumirea corespunzatoare. Caci toti cei ce au primit Duhul harului le sarbatoresc acestea, strigand in inimile lor: "Avva Parinte!".

78. "Locul cortului minunat" este deprinderea nepatimasa si nestirbita a virtutilor. Cuvantul lui Dumnezeu, coborandu-se in aceasta deprindere, impodobeste sufletul ca pe un cort, cu feluritele frumuseti ale virtutilor. Iar "casa lui Dumnezeu" este cunostinta alcatuita din multe si felurite vederi - contemplatii. Dumnezeu, salasluindu-se prin ea in suflet, il umple de belsugul intelepciunii. "Glasul de bucurie" este saltarea sufletului pentru bogatia virtutilor. Iar "glasul de marturisire" este multumirea pentru participarea plina de slava la ospatul intelepciunii. In sfarsit "sunetul" este doxologia tainica si neintrerupta, alcatuita din amestecarea amandurora, a bucuriei si a marturisirii.

79. Cel ce a luptat vitejeste cu patimile trupului si a razboit cu tarie duhurile necurate si a alungat din tinutul sufletului sau gandurile lor sa se roage sa i se dea inima curata si sa i se innoiasca duh drept intru cele dinlauntru, adica sa fie golit cu desavarsire de gandurile intinate si sa fie umplut prin har de gandurile dumnezeiesti, ca sa devina astfel in chip spiritual o lume a lui Dumnezeu, stralucita si mare alcatuita din vederi, contemplatii - morale, naturale si teologice.

80. Cel ce si-a facut inima curata cunoaste nu numai ratiunile celor inferioare si de dupa Dumnezeu, ci priveste intru catva si in Dumnezeu insusi, dupa ce a trecut peste toate; iar acesta este capatul cel mai de pe urma al bunatatilor. In aceasta inima venind Dumnezeu, binevoieste sa-si sape in ea prin duh trasaturile proprii, ca in niste table ale lui Moise. Si aceasta in masura in care acea inima a sporit prin faptuire si contemplatie, dupa cuvantul ce porunceste tainic: "Sporeste !"

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: