Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu VI :: Filocalia

Despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia Fiului lui Dumnezeu VI :: Filocalia - vol. II

A aceluiasi. A doua suta a capetelor gnostice

1. Unul este Dumnezeu, pentru ca una este dumnezeirea: Unitate fara de inceput, simpla, mai presus de fiinta, fara parti si neimpartita. Una si aceeasi este unitate si Treime; aceeasi intreaga unitate, si aceeasi intreaga Treime; aceeasi intreaga unitate dupa fiinta, si aceeasi intreaga Treime dupa ipostase. Caci dumnezeirea e Tata, Fiu si Duh Sfant, si dumnezeirea este in Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Aceeasi e intreaga in intreg Tatal; si Tatal e intreg in aceeasi intreaga. Si aceeasi e intreaga in intreg Fiul; si Fiul e intreg in aceeasi intreaga. Si aceeasi e intreaga in intreg Duhul Sfant; si Duhul Sfant e intreg in aceeasi intreaga. Intreaga e Tata si in Tatal intreg; si intreg Tatal e in ea intreaga, si intreg Tatal e ea intreaga. Si aceeasi intreaga e intreg Fiul; si aceeasi intreaga in intreg Fiul; si intreg Fiul este ea intreaga si in ea intreaga. Si aceeasi intreaga este intreg Duhul Sfant si in intreg Duhul; si intreg Duhul Sfant este ea intreaga, si intreg Duhul Sfant este in aceeasi intreaga.

Caci nu este dumnezeirea numai in parte in Tatal, sau Tatal numai in parte Dumnezeu; nici nu este dumnezeirea numai in parte in Fiul, sau Fiul numai in parte Dumnezeu; nici nu este dumnezeirea numai in parte in Duhul Sfant, sau Duhul Sfant numai in parte Dumnezeu. Caci nu se imparte dumnezeirea, nici nu este Dumnezeu nedesavarsit Tatal sau Fiul sau Duhul Sfant. Ci intreaga este aceeasi, desavarsita, in chip desavarsit, in Tatal cel desavarsit; si intreaga aceeasi, desavarsita, in chip desavarsit, in Fiul cel desavarsit; si intreaga aceeasi, desavarsita, in chip desavarsit, in Duhul Sfant cel desavarsit. Caci Tatal este intreg in intreg Fiul si in intreg Duhul Sfant in chip desavarsit: si intreg este Fiul in intreg Tatal si in intreg Duhul Sfant. in chip desavarsit: si intreg este Duhul Sfant in intreg Tatal si in intreg Fiul. in chip desavarsit. De aceea Tatal. Fiul si Duhul Sfant sunt un Dumnezeu. Caci una si aceeasi este fiinta, puterea si lucrarea Tatalui, a Fiului si a Duhului Sfant, nefiind si neintelegandu-se nici unul fara celalalt.

2. Orice cugetare este (o sinteza) a celor ce cugeta si a celor cugetate. Dar Dumnezeu nu este nici dintre cei ce cugeta: nici dintre cele cugetate. El este deasupra acestora. Caci altfel s-ar circumscrie, ca subiect ce cugeta avand lipsa de relatia cu ceea ce cugeta, iar ca obiect cugetat cazand, datorita relatiei. In chip firesc sub vederea celui ce cugeta. Urmeaza asadar ca pe Dumnezeu nu trebuie sa-L socotim nici ca cugeta, nici ca este cugetat. El este mai presus de a cugeta si de a fi cugetat. Caci e propriu si firesc celor dupa El sa cugete si sa fie cugetate."

3. Orice cugetare, precum isi are baza intr-o fiinta, fiind o calitate a ei, tot asa isi are miscarea indreptata spre o fiinta. Caci nu e cu putinta sa il socotim ca ceva cu totul desfacut si simplu. Dumnezeu insa este simplu in amandoua chipurile, fiind fimta care nu alcatuieste suportul a ceva, si cugetare care nu are ceva ca suport. Astfel El nu este dintre cele care cugeta si sunt cugetate, aflandu-se adica mai presus de fiinta si de cugetare.

4. Precum in centrul de unde pornesc liniile in directie dreapta, acestea sunt vazute cu desavarsire neimpartit, la fel cel ce se invredniceste sa ajunga in Dumnezeu cunoaste toate ratiunile fapturilor preexistente in el, printr-o cunostinta simpla si neimpartita.

5. Cugetarea modelandu-se dupa obiectele cugetate, cugetarea cea una se preschimba in multe idei, luand forma fiecaruia dintre obiectele cugetate. Cand insa trece dincolo de multimea lucrurilor sensibile si inteligibile, care ii intiparesc forma lor si devine astfel, cu totul fara forma, si-o ataseaza Cuvantul cel mai presus de cugetare, desfacand-o de lucrurile care o alterau prin formele ideilor. Iar cel ce a patimit aceasta "s-a odihnit si el de lucrurile sale, precum Dumnezeu de ale Lui".

6. Cel ce a ajuns la desavarsirea ingaduita aici oamenilor rodeste lui Dumnezeu dragoste, bucurie, pace, indelunga rabdare, iar pentru viata viitoare ne stricaciune, vesnicie si cele asemenea acestora. Cele dintai se cuvin celui ce s-a desavarsit intru faptuire, iar cele de al doilea celui ce prin cunostinta adevarata a iesit din cele create.

7. Precum rodul neascultarii este pacatul, asa rodul ascultarii este virtutea; si precum neascultarii ii urmeaza calcarea poruncilor si dezbinarea de Cel ce a poruncit, asa ascultarii ii urmeaza pazirea poruncilor si unirea cu Cel ce a poruncit. Prin urmare, cel ce prin ascultare a pazit o porunca si a savarsit dreptatea, a pastrat si unirea nedezbinata cu Cel ce a poruncit: iar cel ce a calcat prin neascultare o porunca si a savarsit pacatul s-a desfacut de sine si din unirea dragostei cu Cel cea poruncit.

8. Cel ce se reculege din dezbinarea adusa de calcarea poruncilor se desparte mai intai de patimi, apoi de gandurile patimase, apoi de fire si de ratiunile firii, apoi de idei si de cunostintele aduse de ele, si la urma, strabatand dincolo de varietatea ratiunilor Providentei, ajunge in chip nestiut la insasi ratiunea Monadei. Abia in lumina acesteia isi contempla mintea neschimbabilitatea sa, ceea ce o face sa se bucure cu o bucurie negraita. Caci a pnmit pacea lui Dumnezeu, care covarseste toata mintea si pazeste neincetat de orice cadere pe cel ce s-a invrednicit de ea.

9. Frica de gheena face pe incepatori sa fuga de pacat; dorul de rasplata bunatatilor daruieste celor inaintati ravna virtutilor cu lucrul; iar taina dragostei, ridicand mintea deasupra tuturor celor create, o face oarba fata de toate cele ce sunt dupa Dmnnezeu. Caci Domnul intelepteste numai pe cei ce au devenit orbi fata de toate cele de dupa Dumnezeu, aratandu-le cele ce sunt mai dumnezeiesti.

10. Cuvantul lui Dumnezeu, asemenea grauntelui de mustar, pare foarte mic inainte de a-l cultiva. Dar dupa ce a fost cultivat cum trebuie, se arata asa de mare incat se odihnesc in el ratiunile marete ale fapturilor sensibile si inteligibile, ca niste pasari. Caci ratiunile tuturor incap in El; iar El nu poate fi incaput de nici una din fapturi. De aceea a zis Domnul ca "cel ce are credinta cat un graunte de mustar poate muta muntele" cu Cuvantul, adica poate alunga stapanirea diavolului de la noi si sa o mute de pe temelia ei.

11. Graunte de mustar este Domnul, asemanat prin credinta in duh, in inimile celor ce-L primesc. Cel ce il cultiva cu grija prin virtuti muta muntele cugetului pamantesc, departand de la sine deprinderea anevoie de clintit care-l stapaneste si da odihna in sine, ca unor pasari ale cerului, ratiunilor si modurilor poruncilor, sau puterilor dumnezeiesti.

12. Zidind pe Domnul ca pe o temelie a credintei, edificiul inalt al virtutilor, sa asezam in el aur, argint, pietre scumpe, adica cunostinta curata si neintinata despre Dumnezeu (teologie), viata stravezie si stralucita, ganduri dumnezeiesti si idei luminoase. Sa nu asezam nici lemne, nici iarba, nici trestie, adica nici idolatrie sau alipire la cele sensibile, nici viata nesocotita, nici ganduri patimase si lipsite de intelegerea intelepciunii, ca niste spice goale.

13. Cel ce doreste cunostinta si-a asezat temeliile sufletului neclintite lansa Domnul, cum zice Dumnezeu lui Moise: "Iar tu stai aici cu Mine!". Dar trebuie sa se stie ca si intre cei ce stau langa Domnul exista deosebiri, daca nu se citeste in zadar de catre iubitorul de invatatura cuvantul: "Sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere". Caci nu tuturor celor ce stau langa El li se arata Domnul totdeauna intru slava; ci celor incepatori li se arata in chip de rob. iar celor ce pot sa-L urineze, urcandu-se pe muntele inalt al Schimbarii Sale la fata, li se arata in infatisarea lui Dumnezeu. in care a fost mai-nainte de-a fi hunea. Deci este cu putinta ca Domnul sa nu se arate in acelasi fel tuturor celor ce stau langa El; ci unora intr-un fel, altora altfel, schimbandu-si aratarea dupa masura credintei din fiecare.

14. Cand Cuvantul lui Dumnezeu se face in noi clar si luminos si fata lui straluceste ca soarele, atunci si hainele Lui se fac albe. Iar acestea sunt cuvintele (ratiunile) Sfintei Scripturi a Evangheliilor, care se fac stravezii si clare nemaiavand nimic acoperit. Ba apar langa El si Moise si Ilie, adica ratiunile (intelesurile) mai duhovnicesti ale Legii si ale Proorocilor.

15. Precum va veni Fiul Omului, cum s-a scris, cu ingerii Sai intru slava Tatalui, asa dupa fiecare inaintare in virtute se schimba la fata pentru cei vrednici Cuvantului lui Dumnezeu, venind cu ingerii Sai intru slava Tatalui. Iar ratiunile mai duhovnicesti din Lege si Prooroci, pe care le inchipuiesc Moise si Ilie, aratandu-se cu Domnul la Schimbarea la fata a Lui, se dezvaluie proportional cu slava de care se impartasesc acestia, descoperind atata inteles cat pot cuprinde cei vrednici.

16. Cel initiat intrucatva in invatatura despre Monada (unitate), a cunoscut in orice caz si ratiunile Providentei si ale Judecatii, care apar impreuna cu aceea. De aceea celor ce li se arata li se si pare ca este bine sa faca trei colibe, cum a propus Petru, adica sa-si zideasca cele trei deprinderi, prin care se dobandeste mantuirea: a virtutii, a cunostintei si a cunostintei de Dumnezeu (a teologiei).

Prima are lipsa de barbatia si cumpatarea cu fapta, al caror fericit chip a fost Ilie; a doua de dreptatea contemplatiei naturale, pe care a aratat-o prin sine marele Moise; iar a treia de desavarsirea nestirbita a intelepciunii, pe care a aratat-o Domnul. Iar colibe au fost numite acestea pentru faptul ca sunt si alte locasuri mai bune si mai stralucite decat ele, care vor primi in viitor pe cei vrednici.

17. Cel ce se afla pe treapta faptuirii se zice ca petrece ca un strain in trup, ca unul ce si-a taiat prin virtute afectiunea sufletului fata de trup si a smuls din sine inselaciunea celor materiale. Cel ce se afla pe treapta cunoasterii se zice ca locuieste ca un strain chiar si in virtute, ca unul ce priveste inca adevarul in oglinzi si ghicituri. Caci inca nu i s-au aratat chipurile de sine statatoare ale bunatatilor, asa cum sunt, ca sa se bucure de ele fata catre fata. Fiindca orice sfant calatoreste avand in fata icoana bunatatilor, care-l cheama spre viitor. El striga: "Strain si calator sunt pe acest pamant ca toti parintii mei".

18. Cel ce se roaga nu trebuie sa se opreasca vreodata din urcusul spre inaltime, care duce la Dumnezeu. Caci precum ca un urcus din putere spre putere trebuie inteleasa inaintarea in lucrarea virtutilor si ca un si mai mare urcus din slava in slava sporirea in cunostintele duhovnicesti ale contemplatiei si trecerea de la litera Sfintei si dumnezeiestei Scripturi la duhul ei, tot asa trebuie sa faca si cel ce a ajuns in locul rugaciunilor: sa-si ridice mintea de la cele omenesti si cugetul sufletului spre cele mai dumnezeiesti; ca mintea sa poata urma Celui ce a strabatut cerurile, lui Iisus Fiul lui Dumnezeu, Celui ce este pretutindenea si toate le strabate din grija pentru noi, ca si noi, urmandu-I Lui, sa strabatem toate cele de dupa El si sa ajungem la El. Si vom izbandi in aceasta, de-L vom intelege nu dupa putinatatea pe care a aratat-o coborandu-Se pentru noi, ci dupa maretia nemarginirii Sale firesti.

19. Bine este sa ne indeletnicim pururea cu Dumnezeu si sa-L cautam pe El. precuni m s-a poruncit. Caci chiar daca in viata de fata nu putem ajunge, prin aceasta cautare, la capatul adancului lui Dumnezeu, poate totusi, apropiindu-ne putin de aces: adanc, ajungem sa contemplam lucruri tot mai sfinte din cele sfinte si tot mai duhovnicesti din cele duhovnicesti. Aceasta o arata prin inchipuire Arhiereul, care intra de la cele Sfinte, care sunt mai sfinte decat curtea, la Sfintele Sfintelor, care sunt mai sfinte ca Santele.

20. Orice cuvant al lui Dumnezeu nu e vorba multa, nici vorbarie, ci e unuL alcatuit din diferite vederi (contemplam), fiecare fiind o parte a cuvantului. De aceea cel ce graieste pentru adevar, chiar de-ar putea vorbi asa incat sa nu lase nimic afara din ceea ce vrea sa spuna, n-a spus decat un singur cuvant al lui Dumnezeu?

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: