Trebuie să devii conştient de necesitatea curăţirii de patimi. Nu trebuie doar să-ţi doreşti să-i vindeci pe ceilalţi, ci să crezi în acelaşi timp, cu putere, că şi tu, asemenea tuturor, eşti plin de patimi. Fiecare patimă este un iad. Ar mai trebui să ştii că, potrivit celor spuse până aici, rugăciunea lui Iisus este o doctorie ce curăţeşte sufletul şi-l vindecă. Dar asta nu înseamnă că rugăciunea lui Iisus este esenţialul, adică ceea ce curăţeşte şi luminează, ci mai degrabă mijlocul prin care omul este unit cu Dumnezeu, singurul Care curăţeşte şi luminează sufletul. El este medicul sufletelor şi trupurilor noastre, El este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume” (Ioan 1, 9). Picăturile pentru ochi curăţesc vederea, iar aceasta curăţită este capabilă să vadă deosebirea dintre obiecte. Cu alte cuvinte, orice persoană trebuie să-şi dorească să fie curăţită, să se schimbe şi, prin rugăciune, să ceară lumânare de la Dumnezeu.
(Ierotheos Vlachos, O noapte în pustia Sfântului Munte, Editura Predania, 2011, p. 51)
Categoria: Articole
Cautare:
Despre curatire
Vizualizari: 755
Id: 18003
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.