Despre dragoste VI :: Filocalia

Despre dragoste VI :: Filocalia - vol. II

A aceluiasi A doua suta a capetelor despre dragoste

1. Cel ce iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, acela se si roaga cu totul neimprastiat. Si cel ce se roaga cu totul neimprastiat acela si iubeste pe Dumnezeu cu adevarat. Nu se roaga insa neimprastiat cel ce-si are mintea pironita de ceva din cele pamantesti. Asadar nu iubeste pe Dumnezeu cel ce are mintea legata de ceva din cele pamantesti.

2. Mintea, care zaboveste in vreun lucru supus simturilor, e stapanita cu siguranta de vreo patima fata de el, ca de pilda de vreo pofta, de vreo intristare, de manie, sau de amintirea vreunui rau. Si de nu dispretuieste acel lucru, nu se poate slobozi de patima aceea.

3. Cand patimile stapanesc mintea, o leaga de lucrurile materiale si despartind-o de Dumnezeu, o fac sa se ocupe cu acelea. Cand insa o stapaneste iubirea de Dumnezeu, o dezleaga de legaturile lor, induplecand-o sa dispretuiasca nu numai lucrurile ce cad sub simturi, ci si insasi viata noastra vremelnica.

4. Rostul poruncilor este sa faca simple intelesurile lucrurilor;176 iar al citirii si al contemplarii sa faca mintea nepamanteasca si fara forma. Aceasta ii da putinta de a se ruga fara imprastiere.

5. Nu ajunge faptuirea morala pentru a se slobozi mintea cu desavarsire de patimi (15), ca sa poata sa se roage neimprastiat, daca nu vin in ea unele dupa altele contemplatiile duhovnicesti. Caci aceea slobozeste mintea numai de neinfranare si de ura, pe cand contemplatiile duhovnicesti o izbavesc si de uitare si de nestiinta. Si numai asa va putea sa se roage cum trebuie.

6. Doua sunt starile cele mai inalte ale rugaciunii curate. De una au parte cei ce se indeletnicesc cu faptuirea, de alta cei ce se indeletnicesc cu contemplatia. Cea dintai se naste in suflet din frica lui Dumnezeu si din nadejdea cea buna; cea de a doua din dragostea dumnezeiasca si din curatia cea mai deplina. Semnele prin care cunoastem ca am ajuns la masura celei dintai le avem in aceea ca mintea se aduna din toate ideile lumii si-si face rugaciunea neimprastiata si nesuparata de parca insusi Dumnezeu ar fi in fata ei, precum si este. Iar semnele celei de-a doua stau in aceea ca mintea este rapita in avantul rugaciunii de lumina dumnezeiasca si nemarginita, si nu se mai simte nici pe sine nici altceva din cele ce sunt, decat numai pe Cel ce lucreaza in ea prin dragoste aceasta iluminare. Atunci, miscata fiind si in jurul ratiunilor despre Dumnezeu, primeste curate si limpezi aratarile cu privire la El.

7. Ceea ce iubeste cineva, aceea si imbratiseaza cu toata puterea, dispretuind toate cele care il impiedica de la acel lucru, ca sa nu fie lipsit de el. Cine iubeste asadar pe Dumnezeu staruie in rugaciunea curata si arunca din sine toata patima ce-l impiedica de la aceasta.

8. Cel ce a lepadat de la sine pe maica patimilor, adica iubirea trupeasca de sine (filautia), usor leapada, cu ajutorul lui Dumnezeu, si pe celelalte, ca mania, intristarea, pomenirea raului si cele ce urmeaza. Iar cel ce e stapanit de cea dintai e ranit si de-a doua, chiar daca nu vrea. in iubirea trupeasca de sine este patima indreptata spre trup.

9. Oamenii se iubesc unii pe altii, fie in chip vrednic de ocara, fie pentru aceste cinci pricini: sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos cat si pe cel ce inca nu este virtuos; sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers; sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste; sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani; sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si cele de sub stomac.Dragostea cea dintai este vrednica de lauda; a doua e mijlocie; celelalte sunt patimase.

10. Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva.

11. "Fugi de rau si fa binele", adica razboieste pe vrajmas ca sa-ti micsorezi patimile, apoi tine-te treaz ca sa nu creasca. Si iarasi: lupta ca sa dobandesti virtutile, si dupa aceea tine-te treaz ca sa le pastrezi. Aceasta inseamna a lucra si a pastra.

12. Cei ce ne ispitesc cu ingaduinta lui Dumnezeu, sau incalzesc partea poftitoare, sau tulbura iutimea, sau intuneca partea rationala, sau invelesc trupul in dureri, sau ne jefuiesc de cele trupesti.

13. Dracii sau ne ispitisc prin ei insisi, sau inarmeaza impotriva noastra pe cei ce nu se tem de Domnul. Prin ei insisi ne ispitesc cand vietuim despartiti de oameni, ca pe Domnul in pustie; prin oameni, cand ne aflam impreuna cu oamenii, ca pe Domnul prin Farisei. Dar noi, cautand la Cel ce ne este pilda, sa-i respingem din amandoua partile.

14. Cand incepe mintea sa inainteze in dragostea de Dumnezeu, atunci si dracul hulirii incepe sa o ispiteasca, si-i sopteste astfel de ganduri, pe care nu le poate nascoci nici un om, ci numai diavolul, tatal lor. Iar aceasta o face pentru ca pizmuieste pe cel iubitor de Dumnezeu. El vrea ca aceasta, venind la deznadejde, pentru ca a cugetat unele ca acestea, sa nu mai indrazneasca sa se avante catre Dumnezeu prin rugaciunea obisnuita. Dar cu nici un folos nu se alege din aceasta ticalosul pentru scopul sau, ci si mai tari ne face. Caci razboiti fiind de ei si razboindu-ne impotriva lui, ne aflam mai cercati si mai adevarati in dragostea lui Dumnezeu. "Iar sabia lui va intra in inima lui si sagetile lui se vor zdrobi".

15. Mintea, aplecandu-se spre cele vazute, intelege lucrurile potrivit cu firea, prin mijlocirea simturilor. Si nici mintea nu e rea, nici intelegerea cea dupa fire, nici lucrurile, nici simturile. Caci acestea sunt lucrurile lui Dumnezeu. Ce este rau atunci? Vadit este ca patima asociata la intelesul cel dupa fire, si deci ea poate sa lipseasca din cugetarea intelesurilor, daca mintea
privegheaza.

16. Patima este o miscare a sufletului impotriva firii fie spre o iubire nerationala, fie spre o ura fara o judecata a vreunui lucru, sau din pricina vreunui lucru din cele supuse simturilor. De pilda e o miscare spre iubirea nerationala a mancarurilor, sau a femeii, sau a avutiei, sau a slavei trecatoare, sau a altui lucru din cele supuse simturilor, sau din pricina acestora. Sau e o miscare spre ura fara judecata a ceva din cele spuse mai inainte, sau din pricina acestora.

17. Sau iarasi pacatosenia este o judecata gresita cu privire la intelesurile lucrurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (abuzul de lucruri). De pilda cand e vorba de femeie, judecata dreapta cu privire la impreunare trebuie sa vada scopul ei in nasterea de prunci. Deci cel ce urmareste placerea greseste in judecata, socotind ceea ce nu e bine ca bine. Asadar unul ca acesta face rea intrebuintare (abuzeaza) de femeie, impreunandu-se cu ea. Tot asa este cu celelalte lucruri si intelesuri.

18. Cand dracii scot mintea ta din neprihanire, invaluind-o in ganduri de curvie, striga cu lacrimi catre Domnul: "Scotandu-ma afara, acum m-au inconjurat". Facand asa, vei fi mantuit.

19. Apasator este dracul curviei si napraznic navaleste asupra celor ce lupta impotriva patimii, mai ales cand nu sunt cu bagare de seama la felul de hrana si in intalnirile cu femeile. Furand pe nebagate de seama mintea prin vraja placerii, pe urma navaleste prin amintire asupra isihastului, aprinzandu-i trupul si infatisand mintii felurite forme indemnandu-l astfel sa consimta la pacat. Daca nu vrei sa zaboveasca acestea in tine, apuca-te de post, de osteneala, de priveghere si de buna isihie unita cu rugaciune staruitoare.

20. Cei ce cauta pururea sufletul nostru, il cauta prin cugetari patimase, ca sa-l impinga la pacatul cu gandul, sau la cel cu lucrul. Deci cand vor vedea ca mintea nu-l primeste, se vor rusina; iar cand o vor gasi ocupata cu contemplatia duhovniceasca, se vor intoarce si se vor rusina tare si degraba.

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: