Despre dragoste XII :: Filocalia

Despre dragoste XII :: Filocalia - vol. II

21. Dumnezeu se cunoaste pe Sine insusi, dar cunoaste si cele facute de El. Sfintele Puteri de asemenea cunosc pe Dumnezeu si cunosc si cele facute de Dumnezeu. Dar nu cum se cunoaste Dumnezeu pe Sine si cele facute de El, cunosc Sfintele Puteri, pe Dumnezeu si cele facute de El.

22. Dumnezeu se cunoaste pe Sine in fiinta Sa cea fericita; iar cele facute de El din intelepciunea Sa. prin care si in care a facut toate." Dar Sfintele Puteri il cunosc pe    Dumnezeu prin participare.  El fiind  deasupra participarii: iar cele facute de El prin perceperea aspectelor si sensurilor din ele.

23. Lucrurile facute simt in afara de minte; dar ea primeste inlauntrul ei vederea lor. Nu tot asa este la Dumnezeu cel vesnic, nemarginit si nesfarsit, care a daruit celor ce simt atat existenta, cat si existenta fericita si de-a pururea.

24.  Fiinta rationala  si  mintala se impartasesc de Dumnezeu Cel Sfant, adica de bunatatea si intelepciunea Lui, prin insusi faptul ca exista si prin capacitatea de a fi fericita, ca si prin harul de a dainui vesnic. Prin aceasta cunoaste pe Dumnezeu. Iar cele facute de El le cunoaste, cum s-a zis, prin perceperea intelepciunii artistice contemplata in fapturi, care este simpla si fara ipostaza proprie, aflandu-se numai in minte.

25.   Patru dintre insusirile dumnezeiesti care sustin, pazesc si izbavesc cele ce sunt. le-a impartasit Dumnezeu, pentru bunatatea Sa desavarsita, aducand la existenta fiinta rationala si mintala: Existenta, existenta vesnica, bunatatea si intelepciunea. Dintre acestea, primele doua le-a daruit fiintei, iar ultimele doua, adica bunatatea si intelepciunea, capacitatii de a voi. Aceasta pentru ca ceea ce este El prin fiinta sa ajunga si zidirea prin impartasire. Pentru acestea se spune de ea ca s-a facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu; dupa chipul existentei, ca existenta si dupa chipul existentei vesnice, ca existenta vesnica; caci desi nu e fara de inceput, este fara de sfarsit; si dupa asemanarea Celui bun si drept dupa fiinta, cel bun si intelept dupa har. Adica toata firea rationala este dupa chipul lui Dumnezeu; dar numai cei buni si cei intelepti sunt dupa asemanarea Lui.

26. Toata firea rationala si mintala se imparte in doua: adica in firea ingereasca si in firea omeneasca. Si toata firea ingereasca se imparte iarasi in doua grupe generale si in doua feluri de vointe generale; intr-una sfanta si intr-una pacatoasa; adica in Sfintele Puteri si in dracii necurati. Firea omeneasca insa se imparte numai in doua feluri de vointe generale: evlavioase si necuvioase.

27. Dumnezeu, ca cel ce este insasi existenta, insasi bunatatea si insasi intelepciunea, mai adevarat vorbind chiar si deasupra tuturor acestora, nu are nimic contrariu. Dar fapturile, care toate au existenta in participare si har, iar cele rationale si mintale, si capacitatea de bunatate si intelepciune, au ceva contrariu. Si anume existentei lor li se opune neexistenta, iar capacitatii de bunatate si intelepciune rautatea si nestiinta. Deci ca ele sa existe de-a pururi sau sa nu existe, sta in puterea Celui ce le-a facut: dar ca sa participe la bunatatea si la intelepciunea Lui, sau ca sa nu participe, sta in voia fiintelor rationale.

28. Elinii, spunand ca fiinta lucrarilor exista impreuna cu Dumnezeu din veci si ca numai calitatile din jurul fiintei le au de la EL sustineau ca fiinta nu are nimic contrariu si contradictia este numai intre calitati. Noi insa zicem   ca   numai   fiinta   dumnezeiasca   nu   are   nimic contrariu, ca fiind vesnica si infinita si daruind si altora vesnicia. Fiinta lucrurilor, insa, are contrara ei neexistenta. Deci sta in puterea Celui ce este cu adevarat ca ea sa existe de-a pururi sau sa nu existe. Dar fiindca Lui nu-i pare rau de darurile Sale, ea va exista vesnic si va fi sustinuta prin puterea Lui atottiitoare, chiar daca are nimicul contrariu ei, cum s-a zis, ca una ce a fost adusa la existenta din neexistenta si sta in voia Lui ca ea sa fie sau sa nu fie.

29.   Precum raul este lipsa binelui si nestiinta lipsa cunostintei, tot asa si neexistenta este lipsa existentei; dar nu a existentei celei adevarate si proprii, caci aceea nu are nimic contrariu, ci a celei ce exista prin impartasire de existenta cea adevarata. Lipsa celor dmtai atarna de vointa fapturilor; a celei de-a doua atarna de vointa Facatorului, care vrea insa, pentru bunatatea Sa. ca fapturile sa existe vesnic si vesnic sa aiba parte de binefacerile Lui.

30.   Dintre fapturi unele sunt rationale si mintale si capabile de cele contrare, ca de pilda de virtute si pacat, de cunostinta si nestiinta; altele sunt corpuri de diferite soiuri, constatatoare din elemente contrarii, adica dm pamant, aer.

31. Toate trupurile sunt dupa fire inerte; ele sunt miscate de suflet. Unele de suflet rational, altele de suflet nerational, si iarasi altele de suflet fara simtire.

32. Dintre puterile sufletesti, una hraneste si sustine cresterea, si alta este imaginativa si impulsiva, iar alta este rationala si intelectuala. De cea dintai se impartasesc plantele. Fiintele nerationale, pe langa aceasta, se mai impartasesc si de a doua. Iar oamenii, pe langa acestea doua, si de a treia. Primele doua puteri sunt supuse stricaciunii, a treia se dovedeste nestricacioasa si nemuritoare.

33. Sfintele Puteri, comunicandu-si una alteia lumina, precum o comunica si firii omenesti, impartasesc sau din virtutea lor, sau din cunostinta care este in ele. impartasind din virtute, adica dintr-o bunatate ce imita bunatatea dumnezeiasca, isi fac bine atat lor insesi cat si una alteia si celor mai prejos de ele, devenind toate deiforme. Iar impartasind din cunostinta, dau sau ceva mai inalt spre Dumnezeu "Ci Tu, Doamne, zice, esti Cel mai inalt pururea", sau ceva mai adanc despre corpuri, sau ceva mai cu de-amanuntul despre fiintele netrupesti, sau ceva mai limpede despre Providenta sau ceva mai lamurit despre Judecata.

34. Necuratia mintii consta intai in a avea o cunostinta mincinoasa; al doilea, in a ignora ceva din cele universale (zic acestea despre mintea omeneasca, caci ingerului ii e propriu sa nu-i fie necunoscut nimic din cele particulare); al treilea, in a avea ganduri patimase; iar al patrulea, in a consimti cu pacatul.

35. Necuratia sufletului consta in a nu lucra dupa fire. Caci din aceasta se nasc in minte gandurile patimase. Si lucreaza dupa fire atunci cand puterile ei patimitoare, (pasionale), adica iutimea si pofta, raman fara patima in intalnirea cu lucrurile si cu intelesurile (chipurile) lor.
36. Necuratia trupului este pacatul cu fapta.

37. Iubeste linistea si singuratatea (isihia) cel ce nu se impatimeste de lucrurile lumii. Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc. Si are cunostinta lui Dumnezeu si a celor dumnezeiesti cel ce nu se sminteste de cineva, fie ca greseste, fie ca nutreste ganduri banuitoare.

38. Mare virtute este sa nu te impatimesti de lucruri. Dar cu mult mai mare decat aceasta e sa ramai fara patima fata de intelesurile (chipurile) lor.

39. Iubirea si infranarea pastreaza mintea nepatimasa fata de lucruri si fata de intelesurile lor.

40. Mintea celui iubitor de Dumnezeu nu lupta impotriva lucrurilor, nici impotriva intelesurilor acestora, ci impotriva patimilor impletite cu intelesurile. De pilda nu lupta impotriva femeii, nici impotriva celui ce l-a suparat, nici impotriva chipurilor acestora, ci impotriva patimilor impletite cu ele.

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: