Despre dragoste XIV :: Filocalia

Despre dragoste XIV :: Filocalia - vol. II

61. Slava desarta, fie ca e alungata, fie ca e de fata, naste mandria. Cand e alungata, naste parerea de sine; cand e de fata, ingamfarea.

62. Slava desarta e alungata de faptuirea intr-ascuns; iar mandria de vointa de-a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile.

63.Cel ce s-a invrednicit de cunostinta lui Dumnezeu si se impartaseste de dulceata ei cu adevarat dispretuieste toate placerile nascute din pofta.

64. Cel ce pofteste cele pamantesti, sau pofteste mancaruri, sau cele ce satisfac pe cele de sub pantece, sau slava omeneasca, sau bani, sau altceva din cele ce urmeaza acestora. Si daca nu afla mintea ceva mai inalt decat acestea la care sa-si mute pofta, nu poate fi induplecata sa le dispretuiasca pe acestea pana la capat. Dar mai buna decat acestea fara de asemanare este cunostinta lui Dumnezeu si a celor dumnezeiesti.

65. Cei ce dispretuiesc placerile le dispretuiesc datorita sau fricii, sau nadejdii, sau cunostintei, sau dragostei de Dumnezeu.

66. Cunostinta fara pasiune a celor dumnezeiesti inca nu indupleca mintea sa dispretuiasca pana la capat cele materiale, ci ea se aseamana intelesului simplu al unui lucru ce cade sub simturi. De aceea se gasesc multi dintre oameni, care au multa cunostinta, dar care se tavalesc in patimile trupului ca niste porci in mocirla. Caci curatindu-se pentru putina vreme cu sarguinta si dobandind cunostinta, nemaiavand pe urma nici o grija se aseamana lui Saul, care invrednicindu-se de imparatie dar purtandu-se cu nevrednide, a fost lepadat cu manie infricosata din ea.

67. Precum intelesul simplu al lucrurilor omenesti nu sileste mintea sa dispretuiasca cele dumnezeiesti, asa nici cunostinta simpla a celor dumnezeiesti nu o indupleca deplin sa dispretuiasca cele omenesti deoarece adevarul se afla acum in umbre si ghicituri. De aceea este nevoie de fericita pasiune a sfintei iubiri care leaga mintea de vederile (contemplatiile) duhovnicesti si o indupleca sa pretuiasca cele nemateriale mai mult decat pe cele materiale si cele inteligibile si dumnezeiesti mai mult decat pe cele supuse simturilor.

68. Cel ce a taiat patimile de la sine si si-a facut gandurile simple prin aceasta inca nu le-a intors spre cele dumnezeiesti, si poate sa nu fie impatimit nici de cele omenesti nici de cele dumnezeiesti. Aceasta se intampla insa numai celor aflatori pe treapta faptuirii, care nu s-au invrednicit inca de cunostinta si care se retin de la patimi mai mult de frica chinurilor, decat din nadejdea imparatiei.

69. "Prin credinta umblam, nu prin vedere"; si in oglinzi si in ghicituri avem cunostinta. De aceea avem lipsa de multa indeletnicire cu aceasta ca, prin indelungata cercetare si patrundere a lor, sa ne castigam o deprindere anevoie de abatut de la aceste vederi (contemplatii).

70. Daca taiem pricinile patimilor pentru putin timp si ne indeletnicim cu vederile duhovnicesti, dar nu petrecem in ele de-a pururi, ocupandu-ne anume cu acest lucru, cu usurinta ne intoarcem iarasi la patimile trupului, nedobandind alt rod de-acolo decat cunostinta simpla impreunata cu parerea de sine. Iar sfarsitul acesteia este intunecarea treptata a cunostintei si totala abatere a mintii spre cele materiale.

71. Patima de ocara a dragostei ocupa mintea cu lucrurile materiale; iar patima de lauda a dragostei o leaga de cele dumnezeiesti. Caci in care lucruri zaboveste mintea, in acelea se si largeste. Si cu lucrurile in care se largeste, cu acelea isi nutreste si pofta si iubirea, fie cu cele dumnezeiesti si proprii si inteligibilele cu lucrurile si cu patimile trupului.

72. Dumnezeu a zidit si lumea nevazuta si pe cea vazuta; deci El a facut si sufletul si trupul. Daca lumea vazuta este asa de frumoasa, cu cat mai mult va fi cea nevazuta? Iar daca aceea este mai frumoasa si mai buna decat aceasta, cu cat nu le va intrece pe amandoua Dumnezeu, care le-a facut pe ele? Daca prin urmare Facatorul tuturor bunurilor e mai bun decat toate cele facute, pentru care pricina paraseste mintea pe Cel ce e mai bun decat toate si se ocupa cu cele mai rele decat toate, adica cu patimile trupului? E vadit ca pentru faptul ca a petrecut si s-a obisnuit cu trupul de la nastere, iar experienta Celui mai bun si mai presus de toate inca n-a facut-o desavarsit. Daca prin urmare printr-o deprindere indelungata cu infranarea de placeri si printr-o indeletnicire cu cele dumnezeiesti rupem putin cate putin aceasta legatura si afectiune, mintea se largeste in cele dumnezeiesti inaintand treptat in ele, si-si descopera demnitatea proprie. Iar sfarsitul este ca isi muta tot dorul spre Dumnezeu.

73. Cel ce spune pacatul fratelui fara patima, il spune din doua pricini: sau ca sa-l indrepteze pe el, sau sa foloseasca pe altul. Iar daca il spune pentru alte pricini, fie aceluia, fie altuia, il spune pentru a-l batjocori sau a-l barfi. Dar atunci nu va scapa de parasirea dumnezeiasca, ci va cadea sigur fie in aceeasi greseala fie in alta, si va suferi rusine, mustrat fiind si batjocorit de altii.

74. Acelasi pacat savarsit de mai multi nu are o singura pricina, ci mai multe. De pilda altceva este a pacatui din deprindere si altceva a pacatui dintr-o nebagare de seama. Cel din urma nu s-a gandit la pacat nici inainte de a-l savarsi nici dupa aceea. Ba chiar e foarte indurerat pentru ceea ce s-a intamplat. Cel ce a pacatuit insa din deprindere, dimpotriva: inainte de-a savarsi pacatul, nu va inceta de-a pacatui cu gandul, iar dupa ce l-a savarsit pastreaza aceeasi dispozitie.

75. Cel ce cultiva virtutile pentru slava desarta, vadit este ca si cunostinta o cultiva pentru slava desarta. Iar unul ca acesta nu face si nu graieste nimic spre zidire, ci in toate vaneaza slava de la cei ce privesc sau asculta. Dar patima aceasta e data pe fata (33), cand unii dintre cei pomeniti il ocarasc pentru anumite fapte sau cuvinte. Atunci acela se intristeaza foarte; nu pentru ca nu s-au zidit aceia (nici nu era acesta scopul lui), ci pentru ca a fost dispretuit el.

76. Patima iubirii de argint se da pe fata in bucuria ceo are cineva cand primeste si in intristarea ce o are cand da. Unui ca acesta nu economiseste bunurile pentru a ajuta pe cei lipsiti.

77. Omul rabda patimiri pentru una din acestea: sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau pentru nadejdea rasplatii, sau de frica muncilor, sau de frica oamenilor, sau pentru fire, sau pentru placere, sau pentru castig, sau pentru slava desarta, sau de nevoie.

78. Altceva este a te izbavi de ganduri si altceva a te elibera de patimi. Adeseori se izbaveste cineva de ganduri, cand nu sunt de fata acele lucruri, fata de care are anumite patimi. Dar patimile se ascund in suflet, iar cand se arata, lucrurile ies la iveala. Prin urmare trebuie sa observam mintea in fata lucrurilor ca sa cunoastem pentru care din ele e stapanita de patima.

79. Prieten adevarat este acela care indura necazurile, nevoile si nenorocirile aproapelui atunci cand acela e incercat, ca pe ale sale, fara zgomot si fara tulburare.

80. Sa nu-ti dispretuiesti constiinta, care totdeauna iti da sfaturile cele mai bune. Caci ea iti insufla socotinta si hotarirea dumnezeiasca si ingereasca si te slobozeste de intinaciunile ascunse ale inimii, iar in vremea iesirii iti daruieste indraznire catre Dumnezeu.

Categoria: Filocalia - vol. II

Cautare: