Despre fapte voluntare si involuntare

CAPITOLUL XXIV

Despre fapte voluntare si involuntare

Pentru ca actul voluntar este intr-o actiune si actul socotit involuntar intr-o actiune, multi aseaza actul cu adevarat involuntar nu numai in afect, dar si in actiune. Pentru aceea trebuie sa se stie ca actiunea este o activitate rationala. Actiunilor le urmeaza lauda sau blamul. Unele din ele se savarsesc cu placere, altele cu durere. Unele din ele sunt dorite de cel care savarseste, altele evitate.

Dintre cele dorite, unele sunt dorite totdeauna, altele numai catva timp. Tot asa si cu cele evitate. Si iarasi, unele dintre actiuni dau nastere la mila si se invrednicesc de iertare si altele sunt urate si pedepsite. Actului voluntar ii urmeaza negresit lauda sau blamul si se savarseste cu placere; actiunile sunt dorite de cei care le savarsesc fie totdeauna, fie atunci cand se savarsesc. Actul involuntar se invredniceste de iertare sau de mila, se face cu durere; actele involuntare nu sunt dorite si nici actul nu se indeplineste de la sine, chiar daca este silit.

Actul involuntar se savarseste sau prin forta sau prin nestiinta. Prin forta, cand principiul determinator sau cauza este in afara, adica cand suntem siliti de altcineva, fara sa fim complet convinsi, fara sa contribuim din propriul nostru impuls, fara sa colaboram deplin la fapta si fara sa facem prin noi insine lucrul la care suntem siliti. Aceasta definind-o spunem: act involuntar este acela al carui principiu este extern, la care cel silit nu contribuie prin propriul sau impuls. Principiu numim cauza eficienta. Act involuntar savarsit prin nestiinta este atunci cand nu suntem noi cauza nestiintei, ci se intampla astfel. Spre exemplu: daca cineva fiind beat ucide, a omorat din nestiinta, dar nu involuntar, caci el a provocat cauza nestiintei, adica betia. Dar daca cineva tragand cu arcul in locul obisnuit, a omorat pe tatal sau, care trecea pe acolo, se zice ca a facut aceasta din nestiinta si involuntar.

Asadar, actul involuntar este de doua feluri: prin forta si prin nestiinta. Actul voluntar, insa, este contrar amandurora; caci actul voluntar nu se savarseste nici prin forta, nici prin nestiinta. Prin urmare, actul voluntar este acela al carui principiu, adica cauza, este in insusi acela care stie toate detaliile prin care si in care este actiunea. “Detalii” sunt acelea pe care retorii le numesc circumstante. Spre exemplu: cine, adica savarsitorul; pe cine, adica cel care a suferit actiunea; ce, adica ceea ce s-a savarsit, spre exemplu: a omorat; cu ce, adica cu ce instrument; unde, adica locul; cand, adica in ce timp; cum, adica modul actiunii; pentru ce, adica pentru care pricina.

Trebuie sa se stie ca sunt unele acte medii intre cele voluntare si cele involuntare. Acestea, desi sunt neplacute si dureroase, totusi le acceptam, in locul unui rau mai mare. Spre exemplu: aruncam din cauza naufragiului cele ce sunt in corabie.

Trebuie sa se stie ca copiii si fiintele irationale actioneaza voluntar, totusi nu si prin alegere. De asemenea, toate cate le facem din cauza maniei fara ca sa deliberam inainte, le facem voluntar, totusi nu si prin alegere. Spre exemplu: ne vine prietenul pe neasteptate; venirea lui este pentru noi voluntara, dar nu si prin alegerea noastra. Sau: s-a intamplat sa dam pe negandite peste o comoara; am dat peste dansa in chip voluntar, dar nu si prin alegere. Toate acestea sunt acte voluntare, pentru ca ne bucuram de ele, dar nu sunt si prin alegere, deoarece nu sunt savarsite prin deliberare. Si negresit, dupa cum s-a spus, deliberarea precedeaza alegerea.

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare: