Despre feciorie

CAPITOLUL XXIV

Despre feciorie

Cei trupesti si cei iubitori de placeri blameaza fecioria si aduc drept marturie urmatorul text: “Blestemat este cel care nu ridica samanta in Israel” (Deuteronomul XXV, 9.). Dar noi avand incredere in Dumnezeu Cuvantul, care s-a intrupat din Fecioara, spunem ca fecioria este de la inceput si ca dintru inceput a fost sadita in firea oamenilor. Omul a fost plasmuit din pamant virgin. Din Adam numai a fost facuta Eva. In paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scriptura spune ca atat Adam cat si Eva erau goi si nu se rusinau (Facerea II, 25.). Cand insa au calcat porunca, au cunoscut ca erau goi si, rusinandu-se, si-au cusut lor invelitori. Si dupa calcarea poruncii, cand au auzit: “Pamant esti si in pamant te vei intoarce”( Facerea III, 19.), cand prin calcarea poruncii a intrat moartea in lume, atunci “a cunoscut Adam pe Eva, femeia Lui, si a zamislit si a nascut”( Facerea IV, 1.). Pentru aceea a fost infiintata casatoria, ca sa nu se distruga si sa se desfiinteze, din pricina mortii, neamul omenesc, pentru ca, prin nasterea de copii, avea sa se mantuiasca neamul omenesc.

Poate ca cei care au facut obiectia de mai sus vor intreba: ce vor sa spuna cuvintele: “Barbat si femeie” (Facerea I, 27.) si cuvintele: “Cresteti si va inmultiti” (Facerea I, 28.). La acestea vom spune: cuvintele “Cresteti si va inmultiti” nu indica numaidecat inmultirea oamenilor prin impreunarea conjugala. Dumnezeu putea sa faca sa se inmulteasca neamul omenesc si in alt chip daca ar fi pazit pana la sfarsit necalcata porunca. Dar Dumnezeu, prin prestiinta Sa, cel care stie pe toate inainte de nasterea lor, stiind ca au sa calce porunca si au sa fie condamnati la moarte, anticipand aceasta, a facut barbatul si femeia si a poruncit sa creasca si sa se inmulteasca. Sa mergem mai departe in cele spuse si sa vedem si superioritatea fecioriei, care este tot una cu a vorbi despre castitate.

Poruncindu-i-se lui Noe sa intre in corabie, si incredintandu-i-se sa pastreze samanta lumii, ii porunceste astfel: “Intra tu si fiii tai si femeia ta si femeile fiilor tai” (Facerea VII, 7.). I-a despartit pe ei de femei, pentru ca trebuia sa treaca in curatie noianul de ape si potopul acela mondial. Dar dupa incetarea potopului spune: “Iesi tu si femeia ta si fiii tai si femeile fiilor tai”( Facerea VIII, 16.). Iata este ingaduita iarasi casatoria pentru inmultirea neamului omenesc. Apoi Ilie, conducatorul carului care sufla foc, omul care strabate cerul (IV Regi II, 11.), n-a imbratisat necasatoria si a fost marturisit prin inaltarea sa mai presus de oameni? Cine a inchis cerurile? (III Regi XVII, 1.) Cine a sculat mortii? (III Regi XVII, 17-24.) Cine a taiat Iordanul? (IV Regi II, 8.) Nu Ilie, care a trait in feciorie? Dar Elisei, ucenicul acestuia, aratand aceeasi virtute, n-a mostenit indoit darul Duhului, cand l-a cerut? (IV Regi II, 9-14.)

Dar cei trei tineri? Nu prin faptul ca au pazit fecioria au ajuns superiori focului, caci, prin feciorie, trupurile n-au putut fi mistuite de foc? (Daniil III, 12-28.) Nu vom trece sub tacere nici pe Daniil, al carui trup a fost intarit de feciorie incat dintii fiarelor n-au putut sa-l inghita (Daniil VI, 16-22.). Oare Dumnezeu cand a voit sa se arate israelitilor, n-a poruncit sa-si curete corpul? (Iesirea XIX, 15.) Oare preotii nu se curatau pe ei insisi, cand paseau in Sfanta Sfantelor? Oare legea n-a numit curatenia mare fagaduinta facuta lui Dumnezeu?

Trebuie asadar sa se inteleaga in chip mai duhovnicesc porunca legii. Exista o samanta duhovniceasca, zamislita prin dragoste si teama de Dumnezeu intr-un pantec sufletesc, care sufera si naste duhul mantuirii. Astfel trebuie intelese cuvintele: “Fericit cel care are samanta in Sion si rude in Ierusalim” (Isaia XXX, 9.). Este oare fericit, chiar daca va fi curvar, betiv, idololatru, numai daca are samanta in Sion si rude in Ierusalim? Nici un om care cugeta just nu va vorbi asa. Fecioria este viata ingerilor, insusirea oricarei firi necorporale. Spunem aceasta fara sa hulim casatoria - sa nu fie! - caci stim ca Domnul a binecuvantat casatoria atunci cand a trait printre oameni (Ioan II, 1-10.) si stim si pe cel care a spus: “Cinstita este casatoria si patul neintinat”( Evrei XIII, 4.). Stim totusi ca fecioria este superiora casatoriei. Atat in virtuti cat si in vicii sunt grade mai inalte si mai joase. Cunoastem ca toti muritorii, afara de incepatorii neamului omenesc, sunt odrasle ale casatoriei. Aceia sunt plasmuiri ale fecioriei si nu ale casatoriei. Necasatoria, insa, dupa cum am spus, este imitarea ingerilor. Prin urmare pe cat este superior ingerul omului, pe atat mai cinstita este fecioria decat casatoria. Dar ce spun inger?

Insusi Hristos, slava fecioriei, nascut numai din Tatal fara de inceput, neseminal si fara de impreunare, dar si intrupat pentru noi fara de impreunare din Fecioara si facut om asemenea noua, insusi a aratat in El insusi fecioria cea adevarata si desavarsita. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, “caci nu toti pricep acest cuvant” (Matei XIX, 11.), dupa cum insusi a spus. El insa, prin fapta, ne-a invatat si ne-a imputernicit spre aceasta. Dar cui nu-I este clar ca acum fecioria domneste intre oameni?

Buna este nasterea de copii, pe care o aduce casatoria! Buna este casatoria din pricina destrabalarilor! (I Corinteni VII, 2.) Casatoria le curma pe acestea si nu ingaduie furiei poftei sa fie manata spre fapte nelegiuite, din pricina impreunarii legale din casatorie. Buna este casatoria pentru cei care nu se pot infrana! Dar mai buna este fecioria, deoarece cultiva nasterea de copii ai sufletului si aduce lui Dumnezeu rugaciunea, ca un fruct copt. “Cinstita este casatoria si patul neintinat, dar pe curvari si pe preacurvari ii va judeca Dumnezeu”( Evrei XIII, 4.).

Categoria: Dogmatica - Sf. Ioan Damaschin

Cautare:

Despre feciorie

Vizualizari: 1427

Id: 895

Imagine:

Share: